Actualitate Politică

Radu Moldovan: Ar trebui să facem un flash mob în faţa casei preşedintelui Curţii Constituţionale

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, nu a înţeles nimic din proiectul privind regionalizarea şi că pe oameni îi interesează mai puţin populismul şi mai mult şansele de îmbunătăţire a nivelului de trai. ”Ce face Traian Băsescu este un circ ieftin”, a spus el.

Agerpres, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, a organizat la Hotel Metropolis din Bistriţa o dezbatere cu tema ”Regionalizarea şi problemele locale”, la care au participat preşedintele CJ Radu Moldovan, prefectul Ioan Țintean, primarul Bistriţei Ovidiu Creţu, ministrul delegat pentru dialog social, deputatul Doina Pană, preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, senatorii PNL Dorin Dobra şi Ioan Deneş, deputatul PSD Daniel Suciu, primarul din Lechinţa Romeo Florian, preşedinte al Asociaţiei Comunelor din Bistriţa-Năsăud, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie BN, Vasile Bar, administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, preşedintele UDMR Bistriţa, Antal Attila, directorul adjunct al Finanţelor Publice, Cristian Parasca, preşedintele-director general al CJAS Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, Doina Petri.

Radu Moldovan a vorbit despre avantajele regionalizării şi a spus că toate schimbările care vor avea loc vor fi în avantajul cetăţeanului, pe care îl interesează nivelul de trai şi mai puţin politicianismul. ”România are nevoie de această reformă fundamentală, acum suntem cu frâna de mână trasă. La Bistriţa ar trebui să facem un flash mob  în faţa casei preşedintelui Curţii Constituţionale, care n-a înţeles nimic din acest proiect de ţară. Pe cetăţeni îi interesează mai puţin dacă Parlamentul e unicameral sau bicameral, mai puţin politicianismul, îi interesează care e perspectiva îmbunătăţirii nivelului de trai. E o situaţie delicată acum, acest proces important e puţin stopat, încetinit. E obligatoriu ca descentralizarea să se facă pe niveluri de administraţie, sunt responsabilităţi care pot fi transferate la Consilii Judeţene, primării şi regiune. Cel mai important beneficiu este îmbunătăţirea ratei de absorbţie a fondurilor europene. Acum este un canal central, Guvernul, cu regiuni ar fi opt sau nouă canale. Cred că nu trebuie să descoperim nici mersul pe jos şi nici roata. Cred că avem exemple de succes ale ţărilor care au aderat înaintea noastră la UE”, a spus el.

Preşedintele CJ a afirmat că ”este o prioritate zero pentru cele două instituţii fundamentale ale statului român, Parlamentul şi Guvernul, ca printr-o colaborare strânsă să găsească soluţii pentru continuarea acestui proces extrem de important şi cred că au o susţinere majoră din partea administraţiilor locale pentru înfăptuirea acestui proces”. ”Politica populistă a prins destul de mult la oameni, e simplu să vorbeşti despre reducerea numărului de parlamentari şi cred că dacă s-ar face acum un referendum pentru desfiinţarea Parlamentului ar avea succes. Ce face Traian Băsescu cu referendumul propus de el este un circ ieftin. Ce mari reforme a făcut el în ultimii nouă ani?”.

Moldovan a menţionat că dezbaterile despre viitoarele reşedinţe de regiuni reprezintă ”o pistă falsă”. ”În afară de orgoliile ieftine ale unor lideri politici, nu are nicio legătură cu subiectul. Aş putea spune şi eu că Bistriţa ar fi cea mai bună, pentru mine chiar e, dar argumente care să stea în picioare în faţa Clujului nu există. Toată lumea se duce la Cluj la mall sau la şcoală”, a adăugat el.

1 dezbatere agerpres 2 dezbatere agerpres 3 dezbatere agerpres 4 dezbatere agerpres 5 dezbatere agerpres 6 dezbatere agerpres 7 dezbatere agerpres 8 dezbatere agerpres

11 comentarii

  • Raducu a luat-o pe aratura. Cum poti sa spui ca pe cetăţeni îi interesează mai puţin dacă Parlamentul e unicameral sau bicameral, cand ei (cetatenii) s-au pronuntat clar in 2009, printr-un REFERENDUM VALIDAT, pentru un parlament unicameral si 300 de parlamentari. Cat priveste regionalizarea, din nou interesele personale ale baronilor locali sunt pe prim plan. Regionalizarea trebuie sa satisfaca simultan doua deziderate si anume, descentralizarea si autonomia locala. Pe de alta parte, reforma administrativa de infiintare a regiunilor cu pastrarea judetelor nu aduce nimic bun, ci dimpotriva adauga un nivel suplimentar de birocratie cu consecinte negative in circulatia si distorsiunea deciziei de la nivelul central la cel local. De aceea, regionalizarea ar trebui facuta cu desfintarea judetelor si trecere unor prerogative la noile regiuni iar cele mai multe atributii de interes local sa fie preluate de catre primarii, fiind mai aproape de cetatean. Ca sa-l citez pe Raducu: „nu trebuie să descoperim nici mersul pe jos şi nici roata”. Ar trebui deci aplicat sistemul polonez prin care cele 49 de voievodate din perioada comunista infiintate in 1971, au fost inlocuite la 1 ianuarie 1999, cu doar 16 voievodate dupa modelul landurilor germane.

    .

    • Lasa-ma cu „placa” referendumului validat!In speranta ca se mai reduc nr.trantorilor din parlament,bietii oameni ar fi votat orice.

    • Pe Raducu nu-l intereseaza decat sa se tina bine de scaun inca vreo 3 ani,sa prinda cu prietenul Romeo si alte excursii in Europa,sa cunoasca toata spuma emigrantilor romani…D-le presedinte de CJ,te-ai gandit ca ai si d-ta o parte de vina ca amaratii aia au emigrat in cautarea unei bucati de paine,?Doar ai fost si deputat nu?

  • ar trebui sa faceti un flashmob prin gropile de pe drumurile judetului, sa va mai dati jos din 4×4 alea cu care mergeti la sfintiri si paranghelii, si sa vedeti cum arata lumea reala, nu curtea constitutionala si alte povesti cu pesti, ca alea nu tin nci de foame si nici de bucsaraie. Voi nu mai sunteti in opozitie de peste un an, ca sa faceti flashmoburi si proteste, voi trebuie sa faceti treaba fratilor, da nu se prea vede nimic dupa voi, decat minciuna si delasare

  • Referitor la pragul ala de 30% nu doar Augustin Zegrean este responsabil ci toti aia de la Curtea Constitutionala ca au votat in proportie de 100% ca pragul de 30% sa se aplice de la anul.
    Oricum vrem sa vedem si noi textul noii constitutii sa stim ce votam. Cred ca asa este corect din partea voastra.
    Referitor la regionalizare daca asta presupune disparitia sau comasarea unor comune cred ca o sa aveti o surpriza neplacuta. Pentru informarea voastra a politicienilor indiferent de partid, nici macar regimul ceausescu nu a putut sa comaseze unele comune in special cele din zona montana asa ca fapt dives in caz ca nu sunteti informati.

  • Mai lasati-ne!De ce o tot manati cu unicameralul si bicameralul?Cred ca nu-i cazul sa regresam!Sau poate doreste Base sa readuca in discutie Marea Adunare Nationala?De ce nu aduceti in discutie nr.-ul de senatori si deputati?Pt. un judet ar fi suficienti 1 senator si 2 deputati,nu gloata care alearga acum saptamanal catre Bucuresti.Stau cateva zile acolo,se odihnesc,isi aranjeaza „afacerile”,mai prind ceva functii pe la deconcentrate si se napustesc din nou in teritoriu ca sa participe la tot felul de taieri de panglici si ospete.Aceasta situatie se petrece de la Revolutie incoace. D-nilor parlamentari „fosti” si actuali,sunteti atat de dornici sa ne cheltuiti banii si sa ne batjocoriti ca nici nu vedeti cum traiesc amarastenii din jurul vostru!Indiferent cum va cheama si de la ce partid veniti,sunteti toti o apa si-un pamant!

  • Vorba lunga = saracia omului . Si prin asta definesc eu toata clasa politica de la noi si saracia noastra. O adunatura de mincinosi, neputinciosi si inculti. (pentru unii se potrivesc toate cele 3 atribute).

  • No, fraţilor, auzi ce ne transmite megaştirea aiasta: cică s-o adunat la ditamai hotelu’ Metropolis, ăla în care calcă numai baştani, o sumă de tovarăşi şi pretini, ca s-o mai pună de-o sindrofie cu titlu simandicos, în care să se vorbească vorbe despre regionalizare şi probleme locale.
    Când citesc lista tovarăşilor şi pretinilor ( între ei), nu prea ştiu ce să fac, să râd sau să plâng, pentru că ştiu dinainte concluzia, nici nu trebuie să mai continui să cetesc ce şi cum, căci nu trebuie să fii extrem de isteţ, să nu intuieşti că oricum Băsescu e de vină.
    Iar eu ştiind eterna concluzie USL – aşă, dau în dilemă: ori ăştia-s proşti, ori ne iau pe noi de proşti.
    Dar, oricum, le dau un sfat tovarăşilor: dacă nu sunteţi în stare să-l trimiteţi pe Băsescu şi acoliţii lui la vreun canal, Bistriţa – Craiova gândesc, ori Poplaca -Dolhasca, via vila lui Fenechiu reabilitat de justiţia româna, păi atuncea dragilor, mereţi de vă bateţi cosa şi ieşiţi la cosât şanţurile că arată groznic! Aţi fi mai utili societăţii în care trăiţi din viteza maşinilor de fiţe, cumpărate din bani publici.

  • Voi ar trebui sa faceti drumurile, sa oferiti infrastructura si facilitati pt. investitori, sa faceti lobby pt. proiectele locale la ministerele de la Bucuresti. Astfel de lucruri ar trebui sa faceti voi, nu gainarii de partid de opozitie si teatru ieftin pt. presa.

  • Nu mai plange baby,plansul n-are rost!
    Cu PDLeaua rau a fost,pe astialalti ii stim pe(se)derost,
    Altadata sa nu mai votezi ca un prost!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS