Actualitate Social

Radu Moldovan arată cu degetul spre ministerul condus de Elena Udrea

Deputatul Emil Radu Moldovan a declarat, joi, că MDRT, „creat special” pentru Elena Udrea, nu are oameni competenți care să-l conducă, dovadă fiind, în opinia sa, suspedarea de către Uniunea Europeană a fondurilor alocate pe POR.

Emil Radu Moldovan a declarat că cea mai importantă temă a acestei săptămâni este suspedarea de către Uniunea Europeană a fondurilor alocate pe Progamul Operațional Regional (POR).

„Se explică acum de ce scandalul de presă, comandat împotriva unor lideri ai opoziției, a început cu aproximativ o lună de zile înainte. Normal că Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a fost informat de neregulile pe care le păstorește în curtea sa. Cei de acolo știau că vor primi suspendarea fiindcă neregulile erau în cadrul ministerului. Încercând să ascundă gunoiul sub preș au încercat să arunce vina pe autoritățile locale. Comunicatul UE este mai mult decât clar, nu face nicio referire la autoritățile locale, ci la modul în care au fost verificate investițiile, caietele de sarcini, adjudecarea lucrărilor. Toate aceste lucruri țin de serviciile din cadrul MDRT”, a spus el.


Moldovan a declarat că toate caietele de sarcini sunt verificate de experți independenți desemnați de MDRT, toate documentațiile se depun la Agențiile de Dezvoltare Regională și ajung apoi la minister, de unde se dau avizele și se semnează contractele, MDRT, împreună cu unitatea de control din Ministerul de Finanțe, făcând toate verificările de rigoare.

„Noi am spus de-a lungul timpului că acest minister gigant construit pentru doamna Udrea unde sunt miliade și miliarde de euro nu are oameni competenți care să-l conducă, acești oameni fiind preocupați să favorizeze clientela PDL și să implementeze proiecte europene”, a declarat el.

Moldovan a mai spus că acel comunicat dat de Comisia Europeană certifică foarte clar cine este vinovat în toată situație și „arată direct cu degetul către managementul MDRT”.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS