Actualitate

Ani Bob de Ziua Persoanelor Vârstnice: ”Nu există categorie socială care să înfrunte cu mai mult stoicism această perioadă grea”

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în fiecare an la 1 octombrie, prefectul Ani Bob, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, dar şi conducerea filialei judeţene a PNL le-au urat celor mai în vârstă multă sănătate şi viaţă lungă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat că ”orice generaţie, fie ea mai tânără sau mai puţin tânără, are obligaţia cel puţin morală de a respecta şi susţine generaţia a treia. În primul rând, datorită faptului că această generaţie a contribuit din plin la formarea noastră ca şi indivizi şi ca societate, iar în al doilea rând datorită experienţei lor de viaţă, de la care noi, celelalte generaţii avem de învăţat foarte multe lucruri. Cred cu tărie că vârstnicii din România merită respect şi că noi toţi suntem datori să îl oferim”.

La rândul ei, Ani Bob, prefectul judeţului, a transmis într-un mesaj:

”Se împlinesc, anul acesta, 21 ani de când Organizaţia Naţiunilor Unite a avut fericita inspiraţie de a stabili ziua de 1 octombrie ca „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice“. Această iniţiativă a O.N.U. vine ca o dovadă de recunoaştere şi preţuire, din partea tuturor naţiunilor lumii, faţă de persoanele vârstnice pentru eforturile acestora, depuse într-o viaţă, în slujba societăţii.

Această zi, dedicată dumneavoastră, părinţilor şi bunicilor noştri care aţi ajuns la vârsta înţelepciunii, este un minunat prilej pentru a vă transmite sentimentele noastre pline de respect şi gratitudine pentru rolul major pe care l-aţi avut în dezvoltarea comunităţii noastre, fiind, pe rând, deschizători de drumuri, adevaraţi piloni, pentru ca acum să ne fiţi sfătuitori dragi şi plini de învăţăminte.

Nu cred să existe categorie socială care să înfrunte cu mai mare demnitate şi mai mult stoicism provocările şi lipsurile generate de perioada dificilă pe care o traversăm, de aceea, astăzi, mai mult ca oricând, ne arătăm solidaritatea şi sentimentele noastre pline stimă, asigurându-vă de întregul nostru sprijin.

Dumnezeu să vă dea sănătate şi o viaţă cât mai lungă şi mai plină de bucurii, alături de cei dragi!”

Şi PNL Bistriţa-Năsăud, prin vicepreşedintele Dorin Dobra, a adresat urări celor vârstnici: ”PNL Bistriţa-Năsăud transmite tuturor pensionarilor, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, un mesaj de mulţumire, în primul rând pentru exemplele de demnitate şi echilibru pe care ni le oferă zilnic. Avem nevoie de astfel de oameni, pe a căror experienţă să ne putem baza şi care ne poate fi utilă pentru a continua împreună tot ce s-a clădit bun.  Asigurându-vă de întreaga noastră consideraţie, dorim ca acest moment frumos să vă aducă multă sănătate şi numai bucurii”.

1 comentariu

  • D-na prefect. Sper ca de aici ii excludeti pe pensionarii militari, cei din MAI, fostii securisti si politruci pensionati, cei din justitie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS