Politică

Radu Moldovan către primari: Controlul cel mai mare asupra parlamentarilor îl aveţi dvs.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a declarat la Adunarea Generală a filialei Bistriţa-Năsăud a Asociaţiei Comunelor că parlamentarii judeţului sunt obligaţi din punct de vedere moral să sprijine iniţiativele legislative ale primarilor sau amendamentele aduse legilor întrucât le datorează mandatele.

„Din punctul meu de vedere, Asociaţia Comunelor din România (ACoR), ca şi cea a Municipiilor, a Oraşelor şi a Consiliilor Judeţene sunt structuri asociative foarte importante în relaţia cu Guvernul. Sunt destul de multe greutăţi cu care ne confruntăm şi aici mă refer la legislaţie. (…) Sunteţi cea mai mare forţă dintre structurile asociative de la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. Eu îmi doresc să avem o colaborare bună şi fructuoasă împreună. Să încercăm, în parteneriat cu Guvernul României, cu Ministerul Administraţiei, să facem modificările legislative de care avem cu toţii multă nevoie”, a declarat Emil Radu Moldovan.

Preşedintele CJ le-a cerut primarilor să fie uniţi fiindcă e nevoie de o voce unică şi atunci când se lucrează la proiectul de regionalizare.

„Trebuie să vă desemnaţi oameni care să lucreze la proiectul de regionalizare. Împreună cu celelalte structuri asociative, tratând lucrurile foarte serios, va trebui să faceţi propuneri de amendare a legislaţiei care ne creează faorte mari dificultăţi şi dumneavoastră, şi nouă, la CJ. Indiferent de culoarea politică a Guvernului, cât noi nu vom fi uniţi, nu vom fi partenerii Guvernului. Ei vor încerca să ne împrăştie şi îşi vor impune punctele de vedere”, a spus Moldovan.

De asemenea, preşedintele CJ le-a cerut primarilor să apeleze şi la parlamentarii judeţului.

„Controlul cel mai mare asupra parlamentarilor îl aveţi dumneavoastră, controlul moral. Dacă aţi luat o decizie la nivelul ACoR şi onor parlamentarii pe care dumneavoastră îi sprijiniţi să ajungă acolo nu le susţin…. Trebuie să transpună deciziile dvs. în amendamente la lege. Să avem o structură care să nu fie bifată pe hârtie, ci funcţională. Un singur lucru contează: să fim uniţi”, a spus preşedintele CJ.

Emil Radu Moldovan a participat, luni, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România filiala Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS