Actualitate

Radu Moldovan despre regionalizare şi descentralizare, ”două probleme stringente”

Preşedintele CJ Radu Moldovan consideră că sunt multe decizii care trebuie aduse de la nivel central la nivelul administraţiei judeţene şi locale pentru eficientizarea instituţiilor şi pentru că, oricât ar fi de bun, un angajat al unui minister nu are cum să înţeleagă ce se întâmplă într-o comună.

”Regionalizarea şi descentralizarea sunt două probleme stringente. Oricât de bună credinţă ar fi un director din Ministerul X, n-are cum să înţeleagă ce se întâmplă în Romuli. Sunt tot felul de decizii care trebuie luată şi ele trebuie aduse la nivelul administraţiei judeţene şi locale. Sunt lucruri care trebuie să meargă direct la primării – Poliţia, ordinea publică, circulaţia – şi altele trebuie să rămână la centru: control, planificare. N-aş putea să vă explic de ce nu putem avea o singură gestiune de bocanci şi costume şi pentru poliţişti, şi pentru pompieri, şi pentru jandarmi, de ce trebuie să avem cinci magazii cu şapte magazioneri. Sau de ce n-am putea avea un serviciu de resurse umane la toate instituţiile MAI. Nu înţeleg de ce trebuie să se calce pe picioare cu toate lucrurile astea. De ce ordinea publică nu poate fi la primar, care e la mâna cetăţeanului toată ziua? Uitaţi-vă cât de disperat e un primar în SUA când are loc o crimă şi ce face cu ei. Cred că am putea prelua modelul american şi în cazul procurorului şef al judeţului, să fie ales de cetăţeni. Toate instituţiile să fie responsabilizate, pentru a fi cât mai eficiente. Şi aşa mai departe”, a spus Radu Moldovan.

Preşedintele CJ a menţionat că nu poate înţelege de ce s-a blocat procesul de regionalizare şi descentralizare. ”La MDRAP o să vedeţi munţi de dosare, deja sunt tuneluri. Nu ştiu cum vor reuşi să dea analiza finală după ce vor fi trimise proiectele pe POR, în condiţiile în care acum sunt eligibile şi oraşele, nu numai municipiile. De ce n-am putut să descentralizăm, să stabilim regional? Acum trebuie să mergem la un domn director care nu respiră de dosare. Suntem văduviţi. Deciziile luate de fostul preşedinte şi de CCR vor costa România minim 10-15 ani, e condamnată la subdezvoltare pentru două decizii politice de orgoliu. Pot să înţeleg că propunerea USL de regionalizare n-ar fi fost bună, dar găsiţi alte variante, sunt proiecte de ţară, asemănătoare cu deciziile luate de politicienii vremii când România a luat drumul UE şi NATO”, a comentat el.


Moldovan a mai dat un exemplu: ”Cred că ar fi mult mai eficient Inspectoratul Şcolar în subordinea CJ. Pe lângă trunchiul de bază, decis la nivel naţional, celelalte lucruri să le poţi decide aici, mai ales în ceea ce priveşte tipul de şcolarizare. Leoni vrea 1.000 de oameni calificaţi în nu ştiu ce, păi facem secţie la liceul mecanic. E păcat că avem o astfel de zonă industrială care performează şi statul nu ţine pasul, şcolarizăm să sune în tramvai. Vedeţi câţi dintre ei sunt la AJOFM. Ne mirăm că iau numai 40-50% Bac-ul. Păi dacă la liceu intră cu nota 1… Acum te înscrii la liceu indiferent de notă. Dă-i o şansă să meargă în altă parte, nu ştiu, la secţia de tractorişti, că avem destul pământ de lucrat. Toată lumea merge la liceu, că învaţă sau nu, şi apoi constatăm că suntem neperformanţi”.

Noul proiect privind descentralizarea a fost transmis de MDRAP Parlamentului, autorităţilor locale şi ministerelor, dar şi preşedintelui Klaus Iohannis. Conform proiectului, CJ prelua atribuţiile exercitate în prezent de la centru pentru o listă de structuri din agricultură, mediu, turism, educaţie, cultură, sănătate.

Finalizarea etapelor de descentralizare este prevăzută pentru ultimul trimestru al acestui an, urmând ca în primul trimestru al anului viitor să înceapă transferul efectiv de competenţe, simultan cu cedarea patrimoniului.

4 comentarii

  • de cand se pricepe Radu Moldovan la atatea probleme…………..ce scoli inalte de administratie a absolvit si noi nu avem stiinta……,sau cei mai noi consilieri ai acestuia i-au prezentat o lista cu problemele stringente ale judetului nostru …..of,of ce nepriceputi suntem noi cei de jos care nu am absolvit scolile adevarate ale vietii,ce zici domnu presedinte a Consiliului Judetean……….sef sa fii ca ideile vin dupa aceea…

  • Auzi asta cu mana dreapta? Radu Moldovan pe langa ca, are si scoli in administratie are si multa experienta in Parlament si chiar stie cum se conduce o institutie asa de importanta cum este CJ.
    Iar problemele cu judetului ii sunt cunoscute toti primarii si reprezentantii UAt-urilor i se adreseaza pentru ii a ajuta.

  • Guvernul Ponta nu are curajul sa vina cu o reforma administrativa profunda. Se cauta tot felul de paleative. Regionalizarea trebuie sa aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regionala. Insa regionalizarea cu pastrarea judetelor nu rezolva nimic, dimpotriva adauga un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrala si locala. Solutia este extrem de simpla si ea presupune desfintarea judetelor si trecerea unor prerogative de importanta zonala, ale acestora la regiune, si a celorlalte atributii judetene care au importanta locala, la primarii, unde sunt mai aproape de cetatean. Astfel, orasele si comunele mari vor putea primi mai multe atributii in timp ce comunele mici vor ramane cu functiile actuale. Aceasta masura ar determina in timp asocierea comunelor si nu comasarea lor facuta din birou dupa ureche. Prin urmare, Ponta care se pricepe la plagiat ar trebui sa copieze modelul polonez de regionalizare, fara riscul de a-i aduce prejudicii ca in cazul cu doctoratul. Dimpotriva ar avea de castigat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS