Politică

Radu Moldovan: Mă enervează că preşedinţilor de CJ li se spune baroni. În zona noastră sunt grofi

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, spune că descentralizarea e o bătălie mai grea decât cele de la Oituz sau Mărăşeşti, convingerea sa fiind aceea că funcţionarii din aparatul central nu vor să cedeze nici "o jumătate de coală A4". Ca exemplu, el a dat ordinea publică de care se ocupă, în acelaşi timp, Poliţia, Jandarmeria, dar şi Poliţia Locală.

„Pasul mic făcut de Guvern pentru a descentraliza a fost ca o bătălie cum se dădeau înainte pe la Oituz, pe la Mărăşeşti cu funcţionarii statului din guvernul central care nu vor să cedeze o jumătate de coală A4 din drepturile lor. Povestea cu baronii locali e praf aruncat în ochii oamenilor. Pe mine mă şi enervează când spun baroni pentru că, în zona noastră sunt grofi”, a spus Radu Moldovan la evenimentul caritabil organizat de tineretul social-democrat.

„E foarte important ca decizia să fie adusă cât mai aproape de cetăţean. Dacă cineva poate să-mi spună mie, azi, de ce pentru un moft al ministrului Radu Stroe nu s-a descentralizat ordinea publică de la Poliţie, eu îmi cer scuze, dar nu va putea nimeni. Nu înţeleg de ce trebuie să avem Jandarmerie, ordine publică la Poliţie şi de ce trebuie să mai avem şi Poliţie Locală şi nu ştiu câte alte poliţii şi de ce nu putem da ordinea publică la primar care e învestit, prin vot, de cetăţean să-i asigure liniştea şi paza şi să rămânem cu cealaltă structură a statului, o structură de forţă, Jandarmeria care restabileşte ordinea şi liniştea publică. Nu a vrut domnul ministru! „, a spus şeful CJ.

Radu Moldovan a spus că mulţi politicieni de la Bucureşti fac o mare greşeală vorbind ironic la adresa provinciei. „Oamenii sunt cu mult mai deştepţi decât îi credem noi. Să nu mai vorbim că politica lui 2013 nu mai are nicio legătură cu politica anului 2000. Lumea e cu mult mai informată şi oamenii ne simt. Cât timp veţi fi oneşti şi îi veţi respecta pe cei  de lângă voi aveţi şanse foarte mari să aveţi cariere în politică”, a spus liderul PSD Bistriţa-Năsăud.

10 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS