Economie Sănătate

Moldovan: Spitalul din Bistriţa, între primele trei din ţară. Vom avea un Ambulatoriu performant

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan şi reprezentantul ADR Nord-Vest, Viorel Boca, au semnat contractul de finanţare pentru proiectul ”Modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului de Urgenţă al judeţului Bistriţa-Năsăud”, în valoare totală de 36.133.011 lei.

”Sunt foarte bucuros că am reuşit să resuscităm un proiect foarte important pentru judeţ. E adevărat că a fost un proiect depus de vechea administraţie, dar care avea destul de multe lipsuri şi a fost lăsat într-o listă de aşteptare. N-a fost simplu absolut deloc, proiectul tehnic era varză şi trebuia refăcut, termenele erau foarte scurte. Am contactat firma de la Satu Mare, am actualizat şi completat proiectul. Suma de finanţare a crescut considerabil, cu aproximativ 3 milioane de euro, fiind completări. Am prevăzut aparatură şi tehnică de ultimă generaţie. Proiectul va rezolva în integralitate toate spaţiile, vom putea dota cu aparatură de specialitate şi mobilier tehnic Ambulatoriul. Acest lucru va aduce la standarde ridicate calitatea serviciilor prestate, va crea condiţii civilizate la nivel european medicilor, asistenţilor. Activitatea va fi puţin perturbată ca la orice renovare, dar sunt trei corpuri şi se mută dintr-unul în altul pentru a pune spaţiile la dispoziţie pentru reabilitare”, a spus preşedintele CJ la semnarea contractului.

El a menţionat că Bistriţa are unul dintre cele mai bune spitale din România. ”Avem dorinţa de a îmbunătăţi calitatea serviciilor în sistemul de sănătate. Unul dintre lucrurile semnalate de multe ori este lipsa medicilor în Bistriţa-Năsăud. Pentru a putea aduce medici trebuie să oferim condiţii de muncă civilizate. Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa nu ştiu dacă arată cel mai bine din ţară, dar oricum e între primele trei, să ştiţi. În urma serviciului de mobilizare din urmă cu o săptămână, mulţi oameni care bat toată ţara asta şi au vizitat şi Spitalul de Urgenţă, foarte mulţi m-au felicitat, sigur, eu am merite foarte puţine. Principalul merit este al celorlalţi doi preşedinţi de CJ care au condus înaintea mea şi în mod special al colectivului de conducere din cadrul spitalului, al managementului, al mult contestatului doctor Buta, care a făcut un management performant. Din punctul de vedere al dotărilor şi al modului cum arată Spitalul Judeţean, putem să stăm cu fruntea sus. Odată cu semnarea contractului de finanţare pentru reabilitarea Ambulatoriului, în doi ani de zile vom avea poate cel mai performant Ambulatoriu al unui spital judeţean din ţară”, a afirmat Moldovan.

Vor fi modernizate 107 cabinete medicale şi peste 50 de spaţii administrative. În cadrul proiectului vor fi cuprinse şi lucrări de modernizare a reţelelor de utilităţi, precum şi achiziţia de aparatură şi tehnică medicală de ultimă generaţie. Durata de implementare a proiectului este de doi ani.

Proiectul va fi finanţat prin intermediul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 3 ”Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, domeniul de intervenţie 3.1 – Reabilitarea / modernizarea / echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate. Contribuţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud este de 496.986 lei şi reprezintă 2% din valoarea totală a proiectului.

1 semnare cj ambulatoriu 2 semnare cj ambulatoriu 3 semnare cj ambulatoriu 4 semnare cj ambulatoriu 5 semnare cj ambulatoriu 6 semnare cj ambulatoriu 7 semnare cj ambulatoriu 8 semnare cj ambulatoriu

9 comentarii

  • Du-te ma chelnerule, tu poate ai fi in stare sa conduci o crasma, peste drum de ceva besericuta, dar la judet ai facut dezastru.

  • ce folos….daca esti internat la spitalul din bistrita trebuie sa mergi cu seringi,comprese,medicamente de acasa,eventual sa inchiriezi si un medic…asistentele se comporta execrabil,cei ce fac practica incurca perfuziile pacientilor,desi nu cred ca ar avea voie sa intervina la vreun bolnav fara supraveghere….este adevarat ca personalul medical este putin,insa nu se poate sa uite ca pacientul este acolo pt un tratament,nu pt a se odihni doar….trist,dar ni meni nu face nimic

  • Proiectul celor de la PNL din 2005 era cel mai bun, sa se construiasca un spital nou.
    Constructia veche nu corespunde nicidecum ideii de spital modern (6 paturi in camere, sali mici de operatii, cabinete inghesuite, acces greoi cu targile cu bolnavi, etc..). Spitalul vechi nu a fost proiectat pentru medicina de urgenta.
    De altfel in occident dupa 40 de ani se demoleaza spitalele si se construiesc altele.. Noi dam o spoiala pe spitalul vechi, schimbam 30 de paturi, punem 3-4 aparate noi si gata, 8 milioane de euroi la purtator..( din care 3/4 parti comisioane)

  • alte studii de fezabilitate, alti bani, alte povesti de doi bani, si nimic concret. Oamenii vin in continuare cu vata, pansament si medicamente de acasa, mor pe capete, in curtea spitalelor se fac biserici, pe drumuri se poate circula doar cu tancul. Asta este prezentul si realitatea oferita de tovarasul Radu Moldovan de un an de zile.

  • In ceea ce priveste :- cazarea e pe locul 7
    -servicii medicale 30
    -asistenta medicala 45
    -ingrijire 95
    Nu e normal sa fie o infirmiera atat pt sectia cardiologie cat si pt ortopedie pediatrica.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS