Politică

Radu Moldovan, un nou mandat în fruntea organizaţiei judeţene a PSD (FOTO)

Fără contracandidat la şefia partidului, preşedintele Consiliului Judeţean Radu Moldovan a fost reales cu unanimitate de voturi lider al organizaţiei judeţene PSD Bistriţa-Năsăud, în prezenţa vicepremierului Liviu Dragnea, în cadrul conferinţei de alegeri care a avut loc la Centrul Cultural Municipal. ”Avem obligaţia faţă de cetăţeni să ducem proiectul USL la capăt”, a spus Moldovan.

Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, a fost ales prim-vicepreşedinte, iar primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian, secretar executiv. Vicepreşedinţi sunt Doina Pană, Daniel Suciu, Alexandru Pugna, Camelia Tabără, Iustian Muntean, Alexandru Bria, Mircea Romocea, Roland Venig, Bogdan Tuşa, Bogdan Ivan, Gheorghe Sabău.

Preşedintele PSD şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că ”indiferent de discuţii şi supărări, avem obligaţia faţă de cetăţeni să ducem proiectul USL la capăt”. ”În proporţie covârşitoare, cetăţenii sunt interesaţi de salarii, pensii, şcoli şi mai puţin de cine conduce DNA. Aceste dezbateri nu pot duce la scindări în USL. E o perioadă complicată, dar suntem obligaţi să fim solidari cu membrii Guvernului. De fiecare dată când venim la guvernare, parcă suntem condamnaţi să tot acoperim găuri, furturi şi hoţii din urmă”, a spus el.

Moldovan a precizat că nu regretă alegerea făcută, de a fi preşedinte al CJ, chiar dacă ”e incomparabil mai greu decât să fii deputat”. ”Judeţul a fost condamnat la subdezvoltare în ultimii patru ani, a fost un CJ ineficient şi inactiv. E imposibil să faci proiecte de dezvoltare şi performanţă cu funcţionari care au salarii de 7-10 milioane de lei vechi. Trebuie găsite soluţii pentru a rezolva problemele din administraţie, pentru că peste patru ani nu pot să vin în faţa oamenilor şi să le spun că din cauza legilor lui Boc, din cauza tâmpeniilor lui Boc n-am putut face nimic. Va trebui să sprijinim primăriile pentru a vedea unde sunt eligibile pe următorul exerciţiu financiar”, a afirmat liderul PSD, adăugând că în 2014 obiectivul major este susţinerea candidatului desemnat Crin Antonescu la preşedinţia României.

Radu Moldovan a prezentat raportul de activitate al organizaţiei şi a reamintit că ”Alexandru Pugna l-a bătut măr pe Ioan Oltean, care însă îşi continuă cariera politică datorită lui Augustin Zegrean, altfel mergea să se odihnească liniştit”.

Pe scenă au luat loc, alături de Radu Moldovan, secretarul general al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea (ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, fostul ministru Ioan Rus, Vasile Dâncu, Vasile Gliga – preşedinte PSD Mureş, ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, deputatul Daniel Suciu, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Bistriţa, Alexandru Bria, primarii Ovidiu Creţu (Bistriţa), Nicolae Moldovan (Beclean), Mircea Romocea (Năsăud), Roland Venig (Sîngeorz-Băi) şi Romeo Florian (Lechinţa).

Liviu Dragnea a ajuns la o oră după începerea conferinţei, deoarece a întârziat în judeţul Bihor, unde a mers în mai multe zone cu probleme din cauza inundaţiilor. În timpul în care a condus lucrările, de la încetarea vechiului mandat al lui Radu Moldovan până la realegere, Dragnea a glumit cu delegaţii: ”Acum organizaţia e la mine, mă gândesc să n-o mai dau. Am origine sănătoasă, am mulţi prieteni aici. Nu vreţi? Bine. Să nu ziceţi că nu v-am întrebat”.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, deputatul Doina Pană, a spus un banc cu ardeleni. ”Un ardelean ajunge la terapie intensivă după un accident rutier. Domnule doctor, drumul făcea la stânga şi eu am mers înainte”. ”Iată că anul trecut, la alegeri, am făcut şi noi la stânga”, a menţionat ea.

În sală au fost prezenţi, în calitate de invitaţi, şi lideri ai celorlalte partide: Stelian Dolha, Dorin Dobra, Ioan Deneş, Dorin Popescu (PNL), Alexandru Toniuc (PER), Ramona Bugnar (PP-DD), Grigore Iuga (UNPR), Sorin Roşu Mareş (PC), Decsei Attila (UDMR).

Organizaţia Judeţeană PSD a adoptat şi câteva rezoluţii prin care la Congresul PSD din 19-20 aprilie vor fi susţinute candidaturile lui Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Ioan Rus pentru funcţiile de preşedinte, preşedinte executiv respectiv vicepreşedinte al regiunii Nord-Vest. La conferinţă au participat 476 de delegaţi din cei 481 convocaţi.

Mai multe imagini – pe pagina noastră de Facebook!

alpsd1 alpsd2 alpsd3 alpsd4 alpsd5 alpsd6 alpsd7 alpsd8 alpsd9 alpsd10 alpsd11 alpsd12

7 comentarii

  • la al XIII-lea Congres, pe tovarasul Moldovan in unanimitate l-am ales, sa ne duca pe cele mai inalte culmi de progres :)))))))))))))) Yac…

  • Nu pot pentru ca sa ma abtin sa nu tai putin din macaroana PSD-ului, ca prea isi inchipuie ca personajele ce-l compun o redescoperit gaura din aceasta si ne-o prezinta intr-un nou ambalaj, ca pe cea mai mare victorie a nu stiu cui impotriva nu stiu cui.
    Scremerea asta fantastica, a actualilor detinatori ai puterii politice, (c)angrenati in sublima formula numita USL, de a ne convinge din vorbe de bunele lor intentii, se loveste de realitatea din ce in ce mai dura a efectelor ce se propaga in societate, caci virtutea asta propagandistica fara precedent nu poate tine loc de economie, frumusetea lui Dragnea nu poate tine loc de diguri in calea apelor, teza de doctorat a lui tov. prim ministru Victor Viorel Ponta nu poate tine de reforma invatamantului, visele lui Sova nu astupa gropile din asfaltul drumurilor din Bistrita sau din alta parte, sublima frumusete a doamnei Pana nu tine de foame celor de la Oltchim, cand deschide gura ala micu, ministru lui Felix securistu, laptele nu mai e bun, porumbu-i infestat, carnea toata-i de cal… si… si… se stie…. doar Basescu-i de vina.
    Ma doare cand un baron de talia lui Dragnea vine si ne spune ca doreste sa eternizeze si-n Bistrita metehnele din Teleorman, personificandu-le in maretia de mahmureala cucernica a tov-ului Radu Moldovan, ala de se scrie doar cu litera boldata. Poate i-o fi ascuns susnumitul boldat faptul ca, cel putin la muncipiul Bistrita, s

  • (partea de final….)
    s-a batut palma cu PDL, spre eterna noastra distractie, ce ne-o salva di foame. Aici, o tzara, USL s-o tradus : Unde Sunt Liberalii

  • ” E o perioadă complicată, dar suntem obligaţi să fim solidari cu membrii Guvernului. De fiecare dată când venim la guvernare, parcă suntem condamnaţi să tot acoperim găuri, furturi şi hoţii din urmă”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea.
    ADICATELEA CUM VINE CHESTIA ASTA ….COANE FANICA ?, – ar fi spus maestrul nenea Iancu…
    Adica in tara asta nu exista legi ? … hotii nu pot fi prinsi si nu pot fi confiscate FURACIUNILE ?…chiar suntem un „sat fara caini ” ?
    PROPUN : infintarea unui nou canal fluvial ( BUCURESTI – GIURGIU ) pentru hotii care vor fi prinsi si condamnati de „mamuca” justitie !

  • ca de obicei, singurul candidat, singurul ales, unicul, de neinlocuitul. In psd niciodata nu o sa fie concurenta si promovare a oamenilor valorosi, totdeauna scursorile sunt puse in frunte

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.