Social

Dolha spune că va milita pentru finanțarea Stațiunii Pomicole: Da retrocedărilor, nu închiderii

ACTUALIZARE ”Sunt mândru că această telenovelă a retrocedărilor din Stațiunea Pomicolă a trecut și de Comsiai juridică. Sper ca acele 59 de familii, după plenul de săptămâna viitoare, după 20 de ani și demersuri nenumărate să-și reintre în drepturi. Sunt voci care spun că Stațiunea Pomicolă aniversează 65 de ani și că unii parlamentari, poate se referă și la mine, își doresc închiderea ei. În niciun caz. Proiectul este cu amendamente că Stațiunea Pomicolă trebuie să rămână cu 151,35 ha pentru că vorbim de reconversie pomicolă și pentru că Stațiunea Pomicolă este un etalon pentru tot ce înseamnă cercetare pomicolă în Transilvania și în România. O să militez pentru finanțarea Stațiunii Pomicole, pentru că dacă o lași numai așa e cam puțin”, a spus copreședintele PNL BN, Stelian Dolha, într-o conferință de presă.

ȘTIREA INIȚIALĂ Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a menționat că în Comisia juridică a Camerei s-a dat raport favorabil restituirilor în Stațiunea Pomicolă Bistrița, în formula pe care a propus-o el.

”Am mai depăşit un obstacol: Comisia juridică, raport favorabil restituirilor din Staţiunea Pomicolă Bistriţa. Am susţinut în comisia juridică a Camerei Deputaţilor proiectul retrocedărilor din staţiunea Pomicolă Bistriţa în formula pe care am propus-o în februarie în Comisia de agricultură, adică restituirea într-un coeficient de 78% a terenurilor din Bistriţa, urmând ca diferenţa să fie retrocedată în funcţie de coeficient în Slătiniţa. Comisia juridică ne-a dat, de data aceasta, raport favorabil pentru plen, ceea ce poate fi considerat cu adevărat un succes”, a notat Stelian Dolha pe Facebook.

El a spus în comisie: ”E vorba de 59 de familii care de aproape 20 de ani au sentințe definitive pe niște proprietăți care acum sunt în perimetrul Stațiunii Pomicole Bistrița. Formula de echilibru găsită este ca Stațiunea Pomicolă să rămână cu cele 151,35 ha pentru funcționare, conform legii, stațiunea reprezentând un reper în Transilvania, și restul de 144,89 ha pot fi retrocedate către proprietarii de drept: 81,94 ha din perimetrul Bistriței, iar 62,95% din perimetrul localității componente Slătinița. Academia de Științe Agricole a fost de acord cu aceste propuneri”.

4 comentarii

  • Culmea ironiei. Acum cand Statiunea de Cerectare-Dezvoltare Pomicola Bistrita aniverseaza 65 de ani de existenta niste politruci ai zilelor noastre anunta inca ”Un succes” inregistrat in desfiintarea acestei unitati de prestigiu a cercetarii pomicole romanesti. Treziti-va!

    • nu se desfiinteaza nimic domnule vlad mai informati-va putin si apoi comentati!

    • Vlad, tu pricepi ceva când comentezi sau te trezesti si tu asa, in decor. Punctul de vedere al lui Dolha e agreat si de conducerea Statiunii. Nu se atinge nimeni de cota prevazuta de lege, adica 151 de ha necesare cercetarii. idee e era ca Primaria Bistrita blochează de ani de zile si cele 90 de ha disponibile, pt care exista titluri de proprietate, necultivate de statiune si nu le retrocedeaza decat la pachet, cu o suprafata din cele de care nu se pot atinge

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.