Actualitate

Rareş Buhai vrea să studieze în universitatea care a dat lumii 63 de laureaţi ai Premiului Nobel

Olimpicul internaţional Rareş Buhai a început ultimul său an de liceu la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" Bistriţa, iar până în ianuarie 2015 poate decide la ce universitate vrea să-şi continue pregătirea de informatician. El a mărtusit pentru Timp Online că vrea să studieze dincolo de ocean.

„Anul acesta încerc să particip din nou la concursuri şi sper să am rezultate la fel de bune ca şi în anii trecuţi. Nu va fi mai greu decât în alţi ani. Eu încă din clasa a IX-a particip la olimpiade internaţionale la nivelul programei de clasa a XII-a, aşa că dificultatea va fi cam aceeaşi. Nu sunt mai importante concursurile din clasa a XII-a faţă de cele din alţi ani, au aceeaşi pondere”, a spus Rareş Buhai.

Întrucât la universităţile americane – unde vrea el să studieze – se aplică toamna, Rareş Buhai se pregăteşte să-şi depună candidatura la mai multe şcoli superioare. „Se aplică toamna, iar, în principiu, în primăvară, voi avea răspunsul de la universităţile la care aplic. Voia plica la mai multe, cam la toate universităţile de top din domeniul informaticii din SUA. Dacă mă acceptă toate, o voi alege pe cea care mi se va părea cea mai bună şi voi ţine cont poate şi de bursa pe care mi-o vor acorda. La informatică, cea mai bună universitate din lume este Massachusetts Institute of Technology (MIT). Aş prefera să merg acolo, dar nu poţi avea niciodată garanţia că eşti admis la o anumită universitate”, a spus Rareş Buhai.

Întrebat de ce s-a aşezat pe scaunul premierului, Rareş a mărturisit că nu a fost ideea lui: „Când a fost premierea olimpicilor, m-am aşezat pe scaunul dânsului. Nu a fost ideea mea. Doamna ministru Doina Pană m-a aşezat pe scaunul domnului prim-ministru”.

Anul acesta, Rareş Buhai a obţinut medalii de aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (CEOI), desfăşurată la Jena (Germania), şi la Olimpiada Internaţională de Informatică din Taipei (Taiwan). El a devenit românul cu cele mai bune rezultate la informatică din toate timpurile. În Hall of Fame-ul medaliilor obţinute la Olimpiada Internaţională de Informatică, Rareş este depăşit de doar cinci concurenţi.

Massachusetts Institute of Technology, în română, Institutul Tehnologic (al statului) Massachusetts (foarte adesea abreviat MIT) este o universitate tehnică, particulară, coeducaţională, de studii şi cercetări, care se găseşte în localitatea Cambridge, Massachusetts, Statele Unite ale Americii, şi este cotată drept cea mai bună instituţie de învăţământ de acest fel din lume, peste Cambridge şi Harvard. MIT constă din cinci şcoli tehnice şi un colegiu, care conţin 32 de departamente academice, puternic orientate către cercetarea ştiinţifică şi tehnologică de natură teoretică, practică şi interdisciplinară. MIT a fost fondat de William Barton Rogers în 1861.

În timpul celui de-al doilea război mondial, datorită fondării federale a programelor de cercetare şi dezvoltare, savanţii MIT au dezvoltat tehnologii care aveau ca aplicaţie imediată apărarea militară a ţării. Printre altele, aici au apărut primele computere, unul dintre primele radare şi conceptul de ghidarea inerţială. După război, MIT a continuat să aibă un rol esenţial în perioadele istoric cunoscute sub numele de Cursa spaţială şi Războiul rece. Astfel, prin remarcabile contribuţii ştiinţifice şi tehnologice în foarte multe domenii, reputaţia de excelenţa a MIT s-a extins dincolo de competenţa originară axată pe ştiinţe exacte şi inginerie incluzând contribuţii în economie, lingvistică, ştiinţe politice şi management.

Atât absolvenţii cât şi membri activi ai facultăţilor sunt faimoşi pentru excelenţa cercetării ştiinţifice şi teoretice având 63 de laureaţi ai Premiului Nobel şi 29 MacArthur conform datelor existentente până în octombrie 2006.  Un raport din 1997 pretinde că cifra de afaceri combinată a tuturor companiilor fondate de afiliaţi ai MIT ar fi identică cu o ipotetică economie a lumii care ar fi situată pe un remarcabil loc 24 între economiile statelor reale ale timpului.

2 comentarii

  • noo da asta-i moda noooo
    si copilul asta invata intr-o scoala in care directorul a fost pus de cineva
    inspectorul general a fost pus de cineva
    noo de aia totul merge aiurea noooo
    nooooo si copilul asta are reusite datorita lui si parintilor care-l sustin nooooo
    scoala n-are merite……si probabil unii profesori platiti de parinti nooooo

  • ˝Cei care emigrează în SUA sau în vestul Europei spun cu nătângă satisfacție că puștii lor le dau clasă colegilor de an, ei având cunoștințe mai numeroase și mai vaste decât cei de aceeași vârstă. Asta pentru că în școala din România li s-au băgat în cap, cu pâlnia, mii de stupizenii și de inutilități, zeci de mii de date istorice, de formule matematice, chimice sau fizice, memorate papagalicește, până li s-a gripat mintea. În timp ce băștinașii erau învățați să prindă gustul unei discipline sau al alteia, să se autodefinească, să învețe, să… învețe, să prindă gustul studiului individual și să învețe să-și folosească din plin creativitatea. Urmarea? Înapoiații ăia de băștinoși își văd de drum și de studii, își fac solide cariere universitare, iau pe bune titluri și premii, unele numite chiar NOBEL, și construiesc în țările lor „primitive“ navete spațiale, procesoare, computere, interneturi, acceleratoare de particule, lasere, avioane, automobile, mașini, superbuildinguri, în timp ce olimpicii noștri mult lăudați eșuează în mediocritate. Iar România nici măcar rindele, greble sau târnăcoape nu poate să construiască decât sub licență sau sub brandurile unor companii străine care și-au relocat producția aici, pentru că mâna de lucru, proastă cum e, măcar e ieftină.˝ (D.C.) Kamikaze

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.