Actualitate

Ce le răspunde primarul Crețu celor nemulțumiți că nu au loc de parcare pe Odobescu

După ce reprezentanții firmelor cu sedii pe strada Alexandru Odobescu din Bistriţa au trimis un memoriu municipalității prin care solicită asigurarea locurilor de parcare, consilierul local PNL Sorin Hangan l-a interpelat pe primarul Ovidiu Crețu în acest sens, în ultima ședință a CL.

”Cine își cumpără acolo își poate amenaja loc pentru parcare, trebuie să se gândească și el la un loc de parcare, noi le avem pe alea care sunt pe strada respectivă. Dacă ne uităm la nivelul veniturilor, sunt oameni care și-ar permite să-și facă spații pentru parcare, dar așteaptă să le facem noi. Casa de Cultură a Sindicatelor are parcare în spate pe care o ține închisă, dar se parchează pe trotuar”, a spus Ovidiu Crețu.

Cei care lucrează la firmele de pe str. Al. Odobescu sunt nemulţumiţi că pe această stradă care are câte două benzi pe sensul de mers este interzisă mai nou parcarea în afara alveolelor. Oamenii spun că nu este corect ca administraţia să nu le asigure locuri de parcare sau, în caz contrar, să nu le permită să parcheze pe o bandă din cele două existente.

Companiile au trimis un memoriu municipalităţii prin care solicită asigurarea locurilor de parcare pentru activităţile ce se desfăşoară pe strada Alexandru Odobescu sau modificarea indicatoarelor de circulaţie montate pe stradă în sensul de a fi permisă oprirea/staţionarea pe banda de circulaţie (prima bandă, cea de lângă trotuar), cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, după cum Timp Online a scris aici.

6 comentarii

  • Le raspunde ce vrea el , ca pana in 2020 este NABABUL. El hotaraste soarta masinilor dar si a cetatenilor, trasand din pix care pe unde sa circule. TRAIASCA RSR !!!

  • Raspunsul primarului este de gâgă. El trebuie sa vinăcu solutiile proprii nu să arate cu degetul către riverani. O solutie pentru rezolvarea situatiei ar putea fi transformarea strazii Odobescu in strada cu sens unic – de la Posta veche spre Parcul Municipal, iar sensul opus sa fie preluat de strada Dogarilor, pana la intersectia cu strada Gheorghe Sincai si revenirea in traseul de baza la sensul giratoriu de la Posta veche. In felul acesta, traficul auto pe strada Odobescu s-ar reduce la jumatate, fiind suficiente doar doua benzi de circulatie pentru sensul unic. Celelalte doua benzi disponibilizate ar permite atat sporirea locurilor de parcare, cat si amenajarea unei piste de biciclete Pe strada Odobescu, care sa faca legatura intre cea existenta de pe Bulevardul Independentei si cea construita recent din Parcul Municipal.
    Strazile cu sens unic contribuie si la fluidizarea circulatiei. Un exemplu concret se afla in Cluj-Napoca, unde doua bulevarde cu sens unic asigura o circulatie fluenta pe directia est-vest . Este vorba despre bulevardul 22 Decembrie care preia circulatia din Piata Marasti pana in Piata Unirii iar sensul opus este asigurat de Calea Dorobantilor.

    • Chestor traian?
      Str. AL. Odobescu nu poate prelua fluxul de masini la orele de varf nici pe doua benzi pe sens. Ce propun aici unii domni, care numai la trafic nu se pricep, inseamna satisfacerea intereselor unui grup restrans de persoane, cu bani si influenta, cu consecinta blocarii sensului giratoriu de la Posta Veche aproape permanent. Si asta numai ca sa se creeze posibilitatea pentru clientii unor cafenele sau unor avocati sa parcheze cu orele si sa admire relaxati blocajele in trafic, in timp ce-si savureaza linistiti cafeaua. Sau de ce nu, berea…
      Traficul nu-i nici verde, nu-i nici de stanga, nici de dreapta. Si priveste pe toti participantii la trafic, nu numai pe unii carora le convine sa ocupe cate o banda pe fiecare sens, ca sa poata parca linistiti fix in fata crasmei, notarului sau avocatului.

  • Oare care era răspunsul domnului primar la astfel de probleme în campania electorală…..? Din păcate cetățenii municipiului contează doar din 4 în4 ani. În rest aroganță și interese de grup….democrație românească.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS