Sport

Victor Ponta despre forţa pusă de Răzvan Martin în bronzul cucerit la Londra

Prim-ministrul Victor Ponta l-a felicitat pe halterofilul Răzvan Martin de la CSM Bistriţa, medaliat cu bronz la Londra, pentru performanţa atinsă la ediţia din 2012 a Jocurilor Olimpice. Premierul a spus că doar prin implicarea activă a autorităţilor acest succes poate fi reconfirmat şi pe viitor.

„(…) La fel de importantă ca şi medalia de argint a Roxanei Cocoş la haltere este şi performanţa obţinută de Răzvan Martin, prin forţa pusă de acesta în bronzul câştigat la Londra. Zecile şi sutele de tone ridicate în timpul pregătirilor pentru această competiţie au fost încununate de medalia câştigată de Răzvan la această ediţie a Jocurilor Olimpice.

Îi felicit pe cei doi halterofili pentru performanţele avute, fiind convins că fiecare medalie câştigată la Jocurile Olimpice echivalează cu cea mai mare greutate din palmaresul unui sportiv profesionist. Faptul că halterofilii noştri aduc în ţară două noi medalii nu face decât să mă bucure şi să îmi reconfirme că sportul românesc are nevoie de sprijin din partea Guvernului României. Doar prin implicarea activă a autorităţilor, care să le asigure buna pregătire şi recunoaşterea necesară, sportivii noştri vor reuşi să reconfirme aceste succese şi pe viitor”, a declarat Victor Ponta, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS