Actualitate Sport

Rotary Bistriţa-Nosa l-a premiat pe Răzvan Martin

Clubul Rotary Bistriţa-Nosa l-a avut, joi, invitat special pe Răzvan Martin, medialiat cu bronz la Jocurile Olimpice 2012. Sportivul a venit însoţit de directorul CSM Adrian Moldovan, dar şi de Florian Constantin, directorul Direcţiei de Tineret şi Sport pentru a le mulţumi rotarienilor pentru minunata vacanţă petrecută la mare cu familia.

Imediat ce au aflat că una dintre dorinţele campionului nostru olimpic este să vadă Marea Neagră, membrii Clubului Rotary Bistriţa-Nosa s-au gândit să îi facă o surpriză la întoarcerea acasă.

Preşedinta clubului, Viorica Cira, a declarat pentru Timp Online că, împreună cu firma Filadelfia, Clubul Rotary Bistriţa-Nosa a rezervat pentru Răzvan Martin şi familia lui un sejur la mare de care acesta s-a bucurat la începutul lunii septembrie. Joi seara, sportivul a venit la o şedinţă a Rotary Bistriţa-Nosa să le mulţumească.

„Ne-a impresionat faptul că este un băiat modest care a muncit enorm să ajungă aici. Şi-a propus să câştige o medalie olimpică încă de acum patru ani şi a fost perseverent, a făcut tot ce a ţinut de el să îşi atingă visul. Ne-a spus că, dacă îi va permite sănătatea, va încerca să obţină peste patru ani mai mult decât a obţinut la Londra. Noi îi dorim din tot sufletul acest lucru şi ne bucurăm pentru că i-am putut arăta respectul şi consideraţia noastră oferindu-i această vacanţă la mare la care visa”, a declarat Viorica Cira.

Tot joi, s-a mai adresat rotarienilor şi Adrian Moldovan, directorul Clubului Sportiv Municipal Bistriţa, care le-a mulţumit la rândul lui membrilor Clubului Bistriţa-Nosa pentru că şi-au îndreptat atenţia şi asupra sportului. El a spus tot acolo că 90% din performanţele sportive ale acestui judeţ sunt ale sportivilor legitimaţi la CSM Bistriţa.

Seara rotariană de joi s-a încheiat cu înmânarea unei Diplome de prietenie rotariană acordată lui Răzvan Martin care „prin forţă a readus Bistriţa pe harta olimpică”.  

Evenimentul a fost cu atât mai special cu cât la întâlnirea săptămânală a rotarienilor au participat şi proaspeţii membri ai clubului Interact, elevi pe care cei mari încearcă să-i înveţe să se implice în acţiuni sociale. Adolescenţii au fost impresionaţi de Răzvan Martin, dar mai ales de drumul greu pe care l-a parcurs până să câştige o medalie olimpică.

Sportivul le-a mulţumit rotarienilor în numele său şi al familiei sale pentru vacanţa minunată pe care a petrecut-o la mare, dar mai ales pentru consideraţia şi respectul pe care i le-au arătat.

Răzvan Martin şi antrenorul Mugur Saranciuc vor fi premiaţi miercuri 26 septembrie, la Sala Polivalentă, de la ora 16.30, în cadrul unei festivităţi organizate de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Bistriţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi CSM Bistriţa. Cu această ocazie vor primi distincţii şi o serie de personalităţi care au avut o contribuţie deosebită în dezvoltarea halterelor în judeţ.

Consiliul Local a decis să îi recompenseze pe sportivii bistriţeni care au reprezentat România Jocurile Olimpice de la Londra după cum urmează: Răzvan Martin (bronz la haltere) – 100.000 de lei, Adrian Crişan (locul 5 la tenis de masă) – 6.000 de lei, Gabriel Sîncrăian (haltere) – 4.000 de lei, Marius Berbecar, Cristian Băţagă (ambii gimnastică) – câte 4.000 de lei. Antrenorului de haltere Mugur Saranciuc i se va acorda un premiu de 4.000 de lei. Totodată, Răzvan Martin va primi 20.000 de lei de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS