Social

Răzvrătiții din Telciu: În istoria comunei, au mai fost doi primari contra cetățenilor

Grupul din Telciu care a forțat ieșirea comunei din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canalizare continuă războiul cu administrația locală. Într-un mesaj postat pe Facebook, Nelu Pop îl avertizează pe primarul în funcție Sever Mureșan să nu se poziționeze împotriva locuitorilor.

”Domnul primar (Sever Mureșan – n.r.) tot vehiculează că noi, cetățenii, am dori serviciile de apă și canal gratis. Greșit! Cetățenii au plătit mereu, chiar și în ultimele luni când ni s-a furnizat apă brută, am plătit o taxă lunară paușal de 50 de lei apă + canal.

Din declarațiile domnului primar rezultă că nici jumătate din taxa convenită nu ar acoperi cheltuielile. Câte mii de lei ar trebui să plătim atunci pe an să fie rentabil? Ținând cont de faptul că domnului primar îi trebuie o armată de angajați la noua regie.

Domnul primar la ultima ședință a declarat că dumnealui și Consiliul Local au depus un jurământ. Pentru cine au depus jurământul, pentru cetățeni sau alte interese?

Bineînțeles că domnul primar ar fi bine să ne reprezinte pe noi, deoarece în istoria comunei Telciu au mai fost 2 primari care au fost contra cetățenilor și nu au sfârșit chiar bine.

Domnul primar mai spune că banii de la Ocolul Silvic reprezintă o mică sumă ce vine spre Primărie, deși funcționarii silvici au niște salarii foarte grase aprobate tot prin acordul Consiliului Local. În ultimii 20 de ani știm ce s-a întâmplat cu fondul forestier din pădure, dacă acesta ar fi fost protejat ar fi fost mult mai multe fonduri la comună. Era obligația dumnealor să îl supravegheze, fondul fiind o proprietate a comunei.

În urma predării fondului forestier de către Romsilva spre comuna Telciu, prin anul 2000-2001, printr-un proces verbal, s-a ajuns în momentul actual, când se face cadastrarea și amenajamentul silvic, ca mulți cetățeni să piardă teren. Acum majoritatea cetățenilor învecinați cu fondul forestier se trezesc la măsurare cu noul cadastru că le iese suprafața de teren mai mare decât cea declarată în Registrul Agricol, iar diferența este trecută ca parte din fondul forestier al comunei Telciu. Încă există oameni care au pierdut astfel teren fără să fie anunțați în prealabil și fără a putea depune contestație în termenul prevăzut de lege (60 de zile), în ciuda faptului că ei erau trecuți ca proprietari în Registrul Agricol.

Amenajamentul forestier s-a făcut haotic, fără să se meargă în teren, iar multe din bornele de pe harta Ocolului Silvic nu apar pe teren.

Sperăm că domnul primar se va implica, împreună cu Consiliul Local, altfel vom face o asociație comunală din toți cetățenii care doresc să ne reprezentăm legal interesele, fie și în instanță”.

1 comentariu

  • Respect pentru comunitatea telceană și pentru grupul de inși care pune în permanență presiune pe autoritățile locale. Dacă România ar fi un fel de Telciu, iar poporul precum grupul care presează autoritatea publică, sigur, dar absolut sigur, statul nu și-ar permite să calce poporul în picioare, să-l sfideze cu maximă nesimțire și neobrăzare. Nu și-ar mai permite să micționeze pe interesul public și să cocoțe în fruntea sa tot felul de nevertebrate incapabile să citească nici măcar de pe foaie. Cât timp poporul se teme de guvernanți și nu guvernanții poartă frica guvernaților, credeți-mă pe cuvânt, nimic bun nu se poate produce în această țară și cu această țară. Cât timp vom sta cu capul plecat și vom înghiți toate mizeriile servite de acești vremelnici va trebui să înghițim și nimicul și puroiul servite de aceste nulități. Doar acționând vom avea o șansă, stând și așteptând ca lucrurile să fie schimbate tocmai de cei care distrug țara, nimic nu se va schimba, putem aștepta mult și bine. O țară se construiește cu trudă, binele și traiul decent se obțin cu efort, iar democrația dăinuie cât timp luptăm pentru ea în fiecare clipă și zi de zi. Altfel, toate se duc dracului!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.