Actualitate Recomandări

”Cine se trezește devreme prinde o felie mai mare din tort”. Reabilitarea Liceului de Servicii, 6,6 mil. lei

Al patrulea proiect aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local Bistrița din tot atâtea pentru care se vor accesa fonduri europene se referă la reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic de Servicii, una dintre clădirile eligibile pentru finanțare. ”Banii europeni, așa cum am mai spus-o, nu sunt nelimitați și cine se trezește mai devreme poate să prindă o felie mai mare din tortul numit finanțare europeană”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

”Datorită unor modificări, spun eu, neinspirate ale Ghidului solicitantului și legislației în domeniu, clădirile liceelor teoretice nu sunt eligibile, dar deoarece clădirea aceasta este eligibilă am declanșat realizarea unui proiect, s-a aprobat în Consiliul Local studiul de fezabilitate, numai că în urmă cu un an și jumătate s-au schimbat mai multe lucruri în Ghidul solicitantului și a trebuit să revenim cu proiectul. Am cerut modificarea lui în concordanță cu documentele de finanțare. La acest proiect este vorba despre refacerea finisajelor interioare, exterioare, înlocuirea tâmplăriei, refacerea acoperișului, termoizolarea clădirii astfel încât să se înscrie în normele europene și să avem un coeficient de maxim 82%. Clădirea va fi extinsă cu un corp nou care va fi amplasat pe latura curții spre bulevard, 23 August sau Omnia, cum i s-a spus în timp. Suprafața nou construită va fi de circa 740 mp. În curte va fi amenajat un teren de sport și câteva spații verzi și de recreere. Proiectul se va ridica la aproximativ 6,6 milioane de lei”, a declarat primarul Ovidiu Crețu.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS