Economie

Rectificare de buget în CL. Răzvan Martin şi ceilalţi sportivi îşi vor putea lua, în sfârşit, premiile

Aleşii locali vor dezbate joi un proiect de rectificare a bugetului, prin care acesta va fi suplimentat cu 1.152.000 de lei. 146.000 de lei vor fi alocaţi pentru recompensarea sportivilor bistriţeni care au participat la JO de la Londra, precum şi pentru plata impozitului aferent, astfel că în curând va avea loc şi festivitatea de premiere.

Bugetul general de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2012 a fost aprobat prin prin hotărâre de Consiliu Local în luna februarie, iar in urma rectificărilor a ajuns la 236.300.00 de lei.

Având în vedere adresele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 şi privind alocarea de sume pentru învăţământul preuniversitar de stat, bugetul local va fi modificat astfel:

La venituri – secţiunea de funcţionare, se suplimentează veniturile cu 1.152.000 lei: 205.000 lei sume defalcate din TVA pentru finanţarea drepturilor de personal din învăţământul preuniversitar, 784.000 lei – sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor de întreţinere pentru unităţile şcolare, 105.000 lei – sume defalcate din TVA pentru finanţarea drepturilor asistenţilor personali şi a indemnizaţiilor aferente persoanelor cu handicap grav, 13.000 lei – sume defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale.

La cheltuieli – secţiunea de funcţionare, se suplimentează cu 1.152.000 de lei.

În vederea asigurării unor cheltuieli de funcţionare se propune diminuarea cap. ”Alte servicii publice generale” cu suma de 133.000 lei disponibili din sumele alocate pentru alegerile locale.

Se propune repartizarea sumei de 1.285.000 lei (1.152.000 lei+133.000 lei) astfel: ”Învăţământ” – 989.000 lei (205.000 lei cheltuieli de personal; 784.000 lei pentru întreţinerea curentă), „Cultură, recreere şi religie” – 146.000 lei (suma necesară pentru premierea sportivilor olimpici, inclusiv impozitul aferent), „Asigurări şi asistenţă socială” – 150.000 lei (cheltuieli pentru finanţarea drepturilor asistenţilor personali şi a indemnizaţiilor aferente persoanelor cu handicap grav).

Bugetul general rectificat de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2012 se suplimentează cu suma de 1.152.000 lei, ajungând la 237.452.000 lei.

Prin hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistriţa din 23 august a fost aprobată premierea antrenorului Mugur Saranciuc şi a celor cinci sportive bistriţeni care au reprezentat România la ediţia din 2012 a Jocurilor Olimpice: Răzvan Martin (bronz la haltere) – 100.000 de lei, Adrian Crişan (locul 5 la tenis de masă) – 6.000 de lei, Gabriel Sîncrăian (haltere) – 4.000 de lei, Marius Berbecar, Cristian Băţagă (ambii gimnastică) – câte 4.000 de lei, antrenorul de haltere Mugur Saranciuc – 4.000 de lei.

Deoarece la momentul adoptării hotărârii sumele aprobate au fost insuficiente, decizia nu a putut fi pusă în aplicare.

Proiectul de modificare şi completare a acestei hotărâri prevede alocarea a 146.000 lei în vederea asigurării plăţii premiilor sportivilor olimpici şi a impozitului  aferent. Sportivii vor fi premiaţi în cadru festiv după adoptarea hotărârii şi a rectificării bugetare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.