Economie

Asociatul lui Alexandru Toniuc, numit administrator al Business Park Bistriţa Sud

Iulius Dumitru, licenţiat în economie, deţinătorul unei diplome de master în acelaşi domeniu, a fost numit, joi, de Consiliul Local, administrator neasociat al SC "Business Park Bistriţa Sud" SRL. Dumitru este asociat al ecologistului Alexandru Toniuc în cadrul unei firme de consultanţă.

Consiliul Local Bistriţa a aprobat, joi, în şedinţă înfiinţarea societăţii comerciale cu răspundere limitată SC „Business Park  Bistriţa Sud” SRL care va avea ca obiect de activitate administrarea Parcului Industrial Bistriţa Sud. Totodată, CL a aprobat şi aportul de capital de 10.000 de lei şi l-a desemnat ca administrator neasociat pe Iulius Dumitru (foto 1 jos) fără să îi stabilească însă indemizaţia.

Conform hotărârii adoptate de CL, firma are ca asociat unic Municipiul Bistriţa, iar  „administratorul va avea puteri depline şi le va exercita în mod exclusiv”, va „conduce afacerile curente ale societăţii” şi va avea un mandat de patru ani care poate fi reînnoit în condiţiile legii.

Obligaţia sa va fi să prezinte un raport trimestrial de activitate CL Bistriţa şi un plan de acţiune pentru trimestrul următor.

Din CV-ul lui Iulius Dumitru aflăm că are 44 de ani. A urmat Liceul de matematică – fizică „C.Negruzzi” din Iaşi, Institutul de Ştiinţe Economice, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. E licenţiat în marketing, are diplomă de economist şi a urmat un curs pentru funcţionarii centrelor de dezvoltare a întreprinderilor mici si mijlocii – EuroIn Training în Bucureşti şi Gorizia. 

Începând cu anul 2000, a devenit fondator, asociat şi consultant al „Professional Consulting IDeA” SRL Bistriţa, împreună cu Alexandru Toniuc (foto 2 jos). Ambii au pus bazele unei firme de consultanţă specializată în obţinerea de finanţări nerambursabile (programe de finanţare europene, fonduri cu capital de risc, împrumuturi bancare). Între 1995 şi 2000 a fost consultant independent pentru afaceri şi management.

Din martie 2004, a devenit vicepreşedinte al Organizaţiei Locale Bistriţa a Partidului Uniunea pentru Reconstrucţia României – URR. A mai fost membru al Partidului Naţional Liberal filiala Iaşi (1993) şi este membru fondator al Lions Club International filiala Bistriţa – 2003.

Cristiana Sabău

   

7 comentarii

  • Bravo Iulius. Un om potrivit, cu viziune și pregătire profesională necesară pentru așa ceva. Bine că nu au pus un dinozaur sau un om politic activ. S-ar putea să fie una dintre mișcările câștigătoare pentru Bistrița.

  • Daca nu se face centura, pot sa-si ia adio de la Parcul Industrial.. iar numirea d-nului Iulius este rasplata pentru Toniuc fiindca l-a sustinut pe vicele (fost sef al gunoierilor) George Avram in Consiu local.. Vor urma si alte cadouri pentru verzi…

    • Știi tu sigur sau ai ghicit? E plina lumea asta de conspirații și conspiratori. Dacă Duțu Toniuc este omul care umblă după recompense, atunci s-a dus dracu lumea asta. Ne dăm și noi cu presupusu că așa e în tenis.

    • Adevar grait-ai!
      De data asta insa omul pare potrivit, are back-ground si recomandari pentru a putea manageria un asemenea proiect, in opinia mea mult mai vital decat toate wonderparkurile de distractie si voie buna.
      Ramane administratiei sa poata si oferi o strategie de atragere de firme serioase, gata sa deschida puncte de lucru in acest parc, iar problema logisticii ce poate fi oferita la acest moment este, intr-adevar, un punct slab ce necesita o rezolvare intr-un orziont de timp nu prea indepartat. Altfel se va ramanea la stadiul de bune intentii.

  • Bravos Iulius! E inceputul unei noi ere. Ceva pe masura ta si sant sigur ca vei puncta la toate capitolele. Succes. (te parasc lu nenea Branson cand ma voi vedea cu el)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS