Economie

Leoni, 10 ani. Cel mai mare angajator din Bistriţa, în zi de sărbătoare (FOTO)

Compania Leoni, cel mai mare angajator din Bistriţa-Năsăud, a sărbătorit, sâmbătă, zece ani de la punerea temeliei fabricii de cablaje auto unde lucrează, în prezent, peste 3.600 de oameni. Momentul festiv a fost marcat în prezenţa boardului Leoni, dar şi a autorităţilor locale şi judeţene. Peste 5.000 de oameni, angajaţi, familiile acestora au fost invitaţi la o petrecere în aer liber.

Directorul general al Leoni Bistriţa, Siegfried Reichert, a fost primul care s-a adresat celor prezenţi cărora le-a spus că a venit momentul să le mulţumească, să îi laude şi să săbătoarească.

„Ne-am întâlnit astăzi să sărbătorim un eveniment special: Leoni, zece ani la Bistriţa. Astăzi este timpul să vă mulţumim, să vă lăudăm şi să sărbătorim. Putem privi înapoi, acum la zece ani de Leoni la Bistriţa şi fiecare îşi va aminti, cu siguranţă, câteva elemente legate de dezvoltarea Leoni. Când mă uit la statisticile de personal, observ că Leoni şi-a adus contribuţia suplimentară ca un intermediar în căsătorii”, a spus Siegfried Reichert.

El a precizat că, de zece ani, la Bistriţa, Leoni construieşte cablaje pentru industria de automobile.

„Suntem singura companie din România care s-a construit sub regia completă Leoni. Locaţiile din Piteşti şi Arad sunt mai vechi, dar originea lor nu este la Leoni. În 1956, când Leoni a început asamblarea de cablaje, lumea arăta cu totul altfel. Nimeni nu s-a gândit atunci că vreodată, în România, se vor asambla cablaje. Însă lumea s-a schimbat. Industria a înţeles foarte repede să acapareze Europa de Est şi Leoni a pornit la drum spre România. După experienţele pozitive cu fabrica din Arad, s-a mai luat decizia să mai construim o fabrică. După luarea deciziei pentru construirea unei noi fabrici, s-a pornit în căutarea unei noi locaţii, iar la început Bistriţa nu a fost interesantă, însă, după evaluarea diferitelor regiuni şi oraşe foarte uşor s-au observat avantajele pentru Bistriţa în domeniul formării profesionale şi a structurii populaţiei. În Bistriţa sunt foarte mulţi oameni deştepţi şi harnici”, a spus el.

Siegfried Reichert a explicat că reprezentanţii Leoni au decis să rămână la Bistriţa, şi nu la Baia Mare, cum s-a vrut iniţial urmare a cooperării foarte bune cu reprezentanţii oraşului şi ai judeţului nostru.

„După luarea deciziei a început implementarea. Domnule preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie, Vasile Bar, domnule Marius Bor, doamnă Maria Pop, prin implicarea personală aţi contribuit la reuşita acestei firme. Ne amintim de acea perioadă tensionată şi vă mulţumim pentru constribuţia dumneavoastră. Dumneavoastră, domnule Bar, nu aţi avut nicio reţinere în apariţia la televiziune şi să atacaţi poziţia unei bănci, iar în următoarea zi banii au fost deblocaţi. Îi salut călduros pe domnii Vasile Bar, Valer Ţicudean, pe doamnele Maria Pop şi Monica Mureşan. Multe mulţumiri pentru implicarea de atunci care până azi a rămas neclintită. Domnule Marius Bor, şi dumneavoastră multe salutări şi bine aţi venit”, a declarat el.

Directorul Leoni Bistriţa a amintit că s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare într-o zi de joi, iar a doua zi s-a primit certificatul de proprietate. Pentru aceasta i-a muţumit notarului Alexandru Bria pentru că a elaborat documentele în timp record, surprizând reprezentanţii germani cu viteza cu care a făcut acest lucru. Recunoştinţă le-au arătat cei de la Leoni şi avocaţilor de la Societatea Stlafort care au dovedit că ştiu foarte bine „hăţişurile birocratice româneşti”.

„Dumneavoastră, doamna Oana Someşan, nu ne-aţi acordat numai consiliere, ci ne-aţi arătat uneori şi căile cele mai rapide şi vă mulţumim pentru implicarea personală”, a spus el.

De asemenea, reprezentantul Leoni i-a adresat mulţumiri directe fostului primar Vasile Moldovan care, în acea perioadă, era edil şi care a sprijinit firma „activ”.

„Au fost momente în care cunoşteaţi mai bine firma decât unele dintre birouri. Vă adresăm un călduros bun venit şi vă mulţumim pentru sprijinul dumneavoastră”, a mai declarat el.

El a reamintit că, după pregătirile de rigoare, în 27 iunie 2002 a fost pusă piatra de temelie a fabricii. Între timp însă, Leoni Bistriţa a început să producă din august 2002 într-un spaţiu pus la dispoziţia companiei de firma Iproeb pentru o suprafaţă de peste 2000 de metri pătraţi.

„Producţia în noua hală a început în iulie 2003 cu modelul clasa A de la Mercedes şi cu prima şi a treia serie mică pentru BMW. În acest fel, activitatea a fost demarată, la Bistriţa fiind oameni harnici şi inteligenţi. O salut în mod special pe doamna Camelia Roman care a plecat din Bistriţa, iar acum este vicepreşedinte pentru logistică şi poartă responsabilitatea pe plan mondial”, a declarat Siegfried Reichert, directorul general al Leoni Bistriţa.

El a mai declarat că, în prezent, Leoni Bistriţa asamblajează cablaje pentru Mercedes, BMW şi Rolls Royce.

„Nu mai cifrele pot reda dinamica dezvoltării companiei. În fiecare săptămână prelucrăm peste 12.000 de kilometri de fire, deci într-o lună avem nevoie de atâta cablu că am putea înconjura odată lumea cu el. Pentru toate acestea vă mulţumim dumneavoastră, dragi angajaţi. Dumneavoastră staţi zilnic lângă maşinile de tăiere, în preasamblare, la liniile de asamblare. Dumneavoastră aranjaţi materialele pe rafturi, alimentaţi cu materialele cerute şi încărcaţi camionul care duce produsele noastre la client. Dumneavoastră construiţi instalaţiile, le reparaţi şi le întreţineţi”, a mai spus directorul Leoni Bistriţa.

El le-a mulţumit pentru că sunt o mare familie cu oameni care ştiu să fie uniţi şi le-a mulţumit pentru implicare.

„În cei zece ani, s-a făcut o fabrică mare, cu angajaţi renumiţi şi mândri, sprijiniţi de multe instituţii din judeţul Bistriţa-Năsăud. Îl salut pe toţi. Îi mulţumesc primarului Ovidiu Creţu că se află aici. Îl cunosc ca pe o persoană receptivă, mereu atentă la cerinţele noastre. Aşa am primit imediat sprijinul pentru organizarea acestui eveniment. M-a impresionat la Ostermakt când a spus că multe ţări doresc să integreze diverse naţionalităţi. Trăim asta de sute de ani şi funcţionează. Asta trăiesc şi eu în fiecare zi şi mă simt aici protejat şi înţeles. Vă mulţumesc din inimă”, a spus el.

Siegfried Reichert le-a mai mulţumit pentru prezenţă prefectului Ani Bob, vicepreşedinţilor CJ Stelian Dolha şi Alexandru Pugna, preşedintelui Forumului Democrat German Toma Hartig, reprezentanţilor Elcom şi lui Radu Ilieşiu cu care Leoni are parteneriate. Au mai fost menţionaţi Alin Ulhmann Uşeriu şi Marin Mic, reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale care au parteneriate cu Leoni. Alin Ulhmann Uşeriu a organizat tabere pentru copiii angajaţilor Leoni, iar Marin Mic şi Fundaţia Inocenţi este susţinut de firmă încă din anul 2002 când compania  făcut o donaţie de 20.000 de lei pentru ca „inocenţii” să poată să-şi cumpere încălţăminte.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, le-a mulţumit călduros reprezentanţilor Leoni pentru tot ce au făcut la Bistriţa.

„Sunt bucuros să îi pot reprezenta pe cetăţenii Bistriţei la cea de-a zecea aniversare a firmei Leoni la Bistriţa. Este un moment în care se deapănă amintiri şi se readuc în actualitate problemele care au fost de-a lungul celor zece ani, mai ales la înfiinţare. În acea perioadă, cetăţenii au sesizat că apariţia Leoni este un lucru extrem de important pentru oraşul nostru. Domnul directorul Reichert a subliniat cine şi-a adus contribuţia, dar eu aş vrea să subliniez în mod deosebit două persoane, pe preşedintele CCI, Vasile Bar, şi primarul din acea vreme, domnul Vasile Moldovan, care s-au implicat şi personal, şi cu instituţiile pe care le conduceau pentru ca firma Leoni să găsească la Bistriţa, în afară de forţa de muncă pregătită şi un mediu administrativ corespunzător. E un lucru important pentru orice investitor şi iată că în acest fel Bistriţa a dobândit cel mai mare angajator şi pe cel mai important contribuabil la bugetul local. A fost o realizare deosebită. În decurs de zece ani, în vreme ce unele firme s-au închis într-o perioadă dificilă pe plan mondial, Leoni Bistriţa prosperă şi odată cu ea prosperăm şi noi. Când spun cel mai mare angajator mă refer la peste 3000 de oameni care îşi primesc salariile în fiecare lună la timp, care pot cu ceea ce realizează la Leoni, să-şi întreţină familiile, înseamnă familii care îşi bazează viaţa lor pe ceea ce realizează Leoni Bistriţa”, a spus Ovidiu Creţu.

Edilul a subliniat că sunt importante foarte serviciile, dar fără producţie nu se poate realiza nimic. Ovidiu Creţu le-a transmis reprezentanţilor companiei Leoni mulţumiri în numele locutorilor oraşului, iar directorului general Siegfried Reichert i-a oferit în dar un tablou cu o veche stemă a oraşului şi mascota, struţul, urându-i mult succes în afaceri şi în anii următori.

A mai vorbit apoi şi preşedintele CCIA Vasile Bar care a spus că, la un moment dat, va scrie o carte despre momentul în care Leoni a venit la Bistriţa, prefectul Ani Bob, dar şi fostul primar Vasile Moldovan. Toţi au urat companiei germane mulţi ani la Bistriţa şi nenumărate succese care să ducă la crearea a şi mai multe locuri de muncă pentru bistriţeni.

La mulţi ani, Leoni! Bistriţa îţi mulţumeşte că eşti aici!

Cristiana Sabău

Mai multe fotografii de la acest eveniment, găsiţi pe pagina noastră de facebook.
       

2 comentarii

  • Si acelasi Siegfried Reichert, care a mai inchis cateva fabrici se straduieste sa o faca si pe asta. Sa cheltui atatia bani doar de fala cand suntem in plina criza ….|Rusine Rusine Rusine de 3 ori Rusine!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS