Actualitate

Referendum de urgență pentru revizuirea Constituției în vederea redefinirii familiei?

PSD a depus la Senat un proiect de lege pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei, care prevede că cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa, prin vot, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării propunerii de revizuire, iar cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă de la bugetul de stat pe anul 2016, cerându-se procedură de urgenţă pentru adoptarea legii în Parlament.

Ulterior, preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că social-democraţii nu susţin organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, precizând că senatorii PSD Ovidiu Donţu şi Titus Corlăţean care au depus la Senat un proiect în acest sens ar trebui să îl retragă.

Potrivit articolului 1 din proiectul de lege, cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot, în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării propunerii de revizuire, prevăzută la articolul 151 din Constituţie. Data referendumului naţional se aduce la cunoştinţă publică de către Guvern, în cel mult trei zile de la intrarea în vigoare a legii, prin Monitorul Oficial şi prin presă, radio şi televiziune. Articolul 2 al propunerii legislative prevede că persoanele care au dreptul să participe la referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei, modul de desfăşurare a campaniei pentru referendum, organizarea şi desfăşurarea lui, organizarea şi atribuţiile birourilor electorale, faptele care constituie contravenţii şi infracţiuni precum şi modul de constatare şi sancţionare a acestora sunt stabilite la articolele 4, 7 precum şi capitolele IV, V şi VI din Legea 3/2000. Rezultatul referendumului se stabileşte în conformitate cu prevederile articolului 5 şi articolului 7 din legea 3/2000. Articolul 3 din propunerea legislativă menţionează că toate cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei se suportă de la bugetul de stat pe anul 2016.

Iniţiatorii menţionează în expunerea de motive că organizarea referendumului este reglemnetată de Legea nr. 3/2000, care la articolul 6 şi articolul 7, rezervate referendumului pentru revzuirea Constituţiei, prevede obligaţia stabilirii prin lege a organizării şi defăşurării fiecărui asemenea referendum. ”Totodată, legea nr. 3/2000 obligă ca prin lege specială să se stabilească obiectul şi data referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, cu respectarea articolului 151 din Constituţie. În vederea aducerii la îndeplinire a acestor dispoziţii, a fost elaborat prezentul proiect de lege, pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului pentru revizuire”, spun senatorii PSD.

Iniţiatorii propun ca proiectul de lege să fie adoptat în procedură de urgenţă.

Comisia juridică din Senat a adopta, cu unanimitate de voturi, un raport de admitere a iniţiativei cetăţeneşti privind modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei ca uniune dintre un bărbat şi o femeie, modificarea legii fundamentale urmând a se face printr-un referendum naţional. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că votul pentru modificarea Constituţiei în privinţa definirii familiei, iniţiativă care a primit raportul Comisiei juridice din Senat, nu ar trebui dat în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, ci ar trebui să fie organizat un referendum separat. Iniţiativa cetăţenească este semnată de peste 3 milioane de persoane.

Alegerile parlamentare vor avea loc în 11 decembrie.

Articolul 150 şi articolul 151 din Constituţie se referă la iniţiativa şi procedura de revizuire. Astfel, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

6 comentarii

  • De parca am avea o Constitutie perfecta si numai asta lipsea. Faceti mai intai o Constitutie noua, cu toate modificarile care se impun si se cer imperativ si dupa aia sa ne chemati la vot.

  • Revizuirea Constituției în vederea redefinirii familiei este o falsa problema, avand in vedere ca acesta modificare constitutionala este propusa in conditiile in care casatoria intre persoane de acelasi sex este deja interzisa de legea din Romania, iar alte forme de inregistrare si recunoastere a vietii de familie a persoanelor homosexuale nu este posibila, parteneriatul civil fiind respins in repetare randuri de Parlament.
    In schimb ar fi imerios necesara modificarea constitutiei pe subiecte mult mai importante precum regionalizarea sau împartirea administrativ-teritoriala a tarii si chiar stabilirea prin referendum a formei de guvernamant.

    • Adică, în ajunul Centenarului Marii Uniri, dumneavoastră doriți ruperea țării și reorganizarea acesteia pe criterii care nu au nici o bază istorică și nu au nici o logică decât a vechiului proverb „Divide et Impera”…

  • Regionalizarea nu inseamna ruperea țării decat pentru cei cu mintea bolnava. Dimpotriva, regionalizarea inseamna descentralizare si eficienta, inclusiv in atragerea de fonduri europene. Un exemplu de succes in privinta regionalizarii il reprezinta modelul polonez. Inainte de regionalizarea din 1999, Polonia cuprindea 49 de regiuni administrative de marime mijlocie si 2800 de comune, avand o impartire administrativ-teritoriala aproximativ asemanatoare cu cea a Romaniei, care are si in prezent 41 de judete si 2700 de comune. Dupa 1999, cand a fost implementat proiectul de reorganizare administrativ-teritoriala pe trei niveluri,Polonia are in prezent 16 voievodate, corespunzatoare celor 16 regiuni de dezvoltare, 379 de districte, corespondentele judetelor si 2478 de comune, care functioneaza pe principiile descentralizarii si autoguvernarii.

  • Apa de ploaie cu referendum-ul. Doi parlamentari terchea-berchea s-au trezit si ei sa aiba ceva activitate acum spre final de mandat dupa ce 4 ani nu au facut nimic. Este vorba de senatorii PSD Ovidiu Donţu şi Titus Colăţean care au depus la Senat un proiect de lege pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei, cerând procedură de urgenţă pentru adoptarea legii în Parlament.
    Liviu Dragnea a declarat vineri că PSD nu susține organizarea unui referendum în aceeași zi cu alegerile parlamentare din 11 decembrie.
    El a anunțat că le cere explicații pe această temă celor doi inițiatori, senatorii PSD Titus Corlățean și Ovidiu Donțu, și totodată să retragă această inițiativă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS