Actualitate

Refugiații ucraineni aflați în tranzit prin Bistrița, primiți cu brațele deschise la intrarea în oraș

(FOTO) Sute de mașini cu refugiați din Ucraina trec zilnic pe DN 17 în călătoria lor spre țările din vestul Europei. La intrarea în Bistrița, cei obosiți și flămânzi sunt așteptați cu brațele deschise la propriu de voluntarii de la Biserica Penticostală ”Sfânta Treime”, care le oferă șandvișuri, pizza, ciorbă, ceai, cafea, apă și fructe.

Ca să știe că totul e gratis, organizatorii au pus la marginea drumului panouri cu mesaje scrise în limba ucraineană, iar mai mulți voluntari cu veste fluorescente au dirijat mașinile spre parcarea generoasă din curtea firmei Pagu Internațional și i-au întâmpinat cu brațele deschise și cu îmbrățișări.

”Îi primim cu foarte mare bucurie pe cei care opresc. Ne bucurăm că putem face ceva și noi spre slava lui Dumnezeu și din toată inima. Ne doare sufletul când vedem ce se întâmplă cu frații noștri de dincolo, indiferent de naționalitate sau de credință. Vrem cu toată dragostea să-i primim cu ce avem, cu un sandviș, cu un ceai cald, cu un pampers la copii. Cele mai multe sunt femei cu copii. Sunt unii copii care plâng și ți se rupe inima când vezi așa ceva. Noi ne bucurăm că putem face ceva pentru ei. Suntem dispuși să-i ducem și acasă la noi pe cei care să facă o baie, un duș, cu toată dragostea”, a spus doamna Ana, voluntar desemnat să dirijeze mașinile spre punctul de alimentare.

Biserica ”Sfânta Treime” pregătește zilnic 300 de sandvișuri pentru refugiați pe care le împarte celor care doresc. Au fost însă și zile când s-a adus și ciorbă, și pizza, ultima spre bucuria celor mici, mai ales.

”Chiar m-am întrebat cine va mai mânca și corbă, dar să știți că toți au vrut o farfurie de ciorbă caldă”, ne-a spus o doamnă care împărțea, marți, pachete cu mâncare.

Petru, ucrainean din Cernăuți, care are și cetățenie română, ne-a ajutat să stăm de vorbă cu unii dintre refugiații care au oprit pentru o gustare și o cafea înainte să plece mai departe la drum.

”De la 18 la 60 de ani nu dă voie niciunui bărbat să iasă, de aceea vedeți numai bărbați în vârstă sau femei cu copii. Eu ies ca român din țară, dar alții nu pot ieși. La noi, la Cernăuți, au venit sute de mii de oameni din toate orașele care sunt bombardate. Le-au dat hale, biserici, universități unde să doarmă, i-au primit. Cei pe care îi vedeți că opresc aici să știți că se duc mai departe, în Europa, unde le e mai bine. Cei mai mulți merg în Germania care a dat zilele acestea o lege unde le dă la ucraineni dreptul de şedere şi de muncă pentru o perioadă de până la trei ani. Eu am dus niște oameni în Germania, iar acum merg înapoi, la Cernăuți. M-am oprit aici, la frați (de credință -n.r.), ca să încarc niște alimente, saltele și pături. Le duc la Cernăuți și apoi iar merg spre Occident. Fac niște curse cu microbuzul”, a spus el.

O femeie din Kiev ne-a spus că este pe drum de trei zile: ”La Kiev e dezastru, bombardamente, tancuri. Cu greu am reușit să plecăm. E o coadă cu mii și mii de mașini. Acasă au rămas părinții, avem animale, nu au putut pleca. Drumul e extrem de greu. Românii ne-au primit foarte bine. Vă mulțumim din inimă. Noi mergem la Cluj că acolo avem niște cunoștințe. Ne oprim acolo, deocamdată, nu știu ce vom face apoi”.

O altă femeie din Cernigov (foto jos, în roșu), oraș de la granița cu Rusia, a spus povestit că soțul ei a fost obligat să rămână acasă: ”Am rămas până în ultimul minut, am sperat că totul va trece, dar când am văzut că au început să bombardeze blocurile, spitalele, că am rămas fără apă, fără curent, am fugit cu mama și cu copilul. Tot drumul am plâns amândouă. Mergem în Italia, acolo avem rude care ne vor găzdui. Sunt impresionată că atât de mulți români vor să ne ajute. Toată viața de acum încolo când vom auzi că cineva este în situația noastră și noi îi vom ajuta. Mulțumim din toată inima, România, mulțumim, popor român!”.

Circa 300.000 de ucraineni au intrat în România de la izbucnirea războiului în țara vecină și mai bine de 200.000 au părăsit țara noastră, majoritatea îndreptându-se spre vestul Europei.

15 comentarii

  • Apreciem gestul. Dar era mai bine sa se facă în piața auto de la livezile deoarece la intrare în oraș se formează cozi infernale.

  • Peste 20.000 de români mor în fiecare an din cauza poluării

    au murit 1000 de civili si au fugit 3 milioane de urainieni si au drept la munca in UE .

    presa asta nu vede poluarea ???? verzi nu exista in romania

  • Foarte frumos gestul romanilor. Sunt mandru de noi/voi.
    Ceea ce ma intriga e ca vad in masini scumpe de Ucraina barbati tineri, sub 60 de ani. Ei ar trebui sa fie la oaste din cate inteleg. Dar au dat in vama 2000 de euro spaga si au scapat de razboi. I-au lasat pe angajatii lor barbati sa lupte in locul lor. Pana la urma atat costa viata unui barbat in Ucraina. Spaga 2000 de euro in vama.
    Sper sa se termine curand toata prostia aceasta!!

    • @Maria. Și eu sunt de aceași părere că nu trebuie judecați pentru fuga de războiul altora. In schimb trebuie judecați pentru șpagă și lipsa de empatie fata de cei ce nu au acei 2000 de euro (sau cat o fi) necesari pt șpagă. La cat par de înstăriți unii dintre ei (Lexus, Jeep și Toyota) mi se pare că i-au lăsat la război tocmai pe cei pe seama cărora și-au făcut averile….dar cine sunt eu că sa judec?!

    • Dar oare nu au fost încălcate niște tratate…acorduri? Bune , proaste, au fost încălcate! Nu toată lumea beneficiază de protecție ca …președintele lor! Doamne ajuta- i pe toți! Și sa nu fim răi! Dacă vrei să-i judeci, ești liber sa o faci. O seara liniștită!

  • Am toata compasiunea pentru oamenii necajiti din Ucraina ,pentru copii mai ales.Ce avem aici?Azi a aparut Zelensky ,obosit,aparent invins reprosand NATO si celor pe care i a crezut aliati,ca i au lasat singuri pe ucraineni,dupa ce l au zgandarit pe Putin si ăsta i a atacat.Rezultatul ,o tragedie umanitara,coloane nesfarsite de refugiati de care trebuie sa avem grija ,state mai putin sau mai mult bogate.E la fel ca si dupa razboaiele duse de americani in irak,afganistan,libia,siria care au avut ca rezultat exoduri masive de populatie care au cazut pe capul Europei.Tocmai ,balbaie ,Biden ca el face tot ce poate pentru binele familiilor americane si afacerile americane si o sa i arate el la Putin ca nu o sa mai aiba acces la energia verde si alte bazaconii.

  • Atat zic: cine fuge din propria tara in timp de razboi, da dovada de lasitate si este un tradator de neam.

  • Doamna scriitor de a DSP nu merge cu formulare de localizare a pasagerilor?Sau le trimite amenzi pein polutia mokala la ambasada?

  • Ai dreptate Common law AICI. Unele comentarii ale tale sunt pe linga poarta.Sa fim Obiectivi NU Subiectivi. Daca e sa fim oameni sa respectam niste reguli nu sa comentam toate titlurile ca si cum am fii noi aia corecti.Peste tot dau de comentariile lui Balan Marius -Horea , ,Common law ,E….T ….C,

  • Felicitări Bisericii Penticostale Sfânta Treime pentru inițiativă! Felicitări tuturor bistrițenilor, indiferent de confesiunea religioasă, care s-au alăturat acestui demers! Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească!

    Matei 25:40 – Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’

    • Care dumnezeu, retardatule, care permite să se întâmple atrocitățile din Ucraina și din toată lumea? Scoateți-vă capul din fund, evul mediu a trecut, suntem în 2022 și voi mai credeți în zei????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS