Actualitate

Regizorul Radu Afrim este așteptat la Bistrița pentru discuții concrete privind viitorul teatru

Regizorul Radu Afrim este așteptat în cursul acestei săptămâni la Bistrița pentru a stabili o colaborare concretă cu Primăria Bistrița legată de viitorul teatru care va funcționa în oraș.

”În urma unei discuții pe care am făcut-o cu regizorul Radu Afrim – practic cel mai titrat regizor român în viață – vom gândi un proiect de fond legat de viitorul teatru bistrițean. Săptămâna aceasta, domnul Radu Afrim va fi în Bistrița, vom clarifica termenii colaborării care va fi una reală, nu pe mici proiecte, ci una care va viza întreg proiectul noului teatru bistrițean”, a spus primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.

În luna mai, Consiliul Local Bistrița a aprobat preluarea fostului Cinematograf 23 August, de pe Bulevardul Republicii, din proprietatea Statului Român si administrarea RADEF RomâniaFilm în domeniul public al municipiului Bistrița, actele pentru transferul oficial fiind aproape gata. Primarul Ioan Turc a menționat că imobilul respectiv, după reabilitare, va avea destinația de teatru.

În 2018, Radu Afrim a spus, la Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică de Cameră ”Poezia e la Bistriţa”, unde a avut statutul de special guest, că Bistriţa-Năsăud este unul dintre puţinele judeţe care nu au teatru, ceea ce, în opinia sa, este „o greşeală”.

Regizorul Radu Afrim s-a născut în Beclean. A absolvit în 2000 Facultatea de Teatru, la specializarea regie, și în 1995 Facultatea de Litere, la specializare română-franceză, ambele în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj. Este unul dintre cei mai cunoscuți regizori români de teatru la nivel mondial.

Printre spectacolele montate de Radu Afrim, se numără: No Mom`s Land, la Teatrul Luni de la Green Hours, București, De ce fierbe copilul în mămăligă, E doar Sfârșitul lumii – toate la Teatrul Odeon din București, Trei surori sau Alge-Bernarda’s house remix la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe. A lucrat și în afara Bucureștiului, astfel a montat piesele Femeia mării (2014), Măcelăria lui Iov (2017) la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele, Wolfgang(2017) la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Plaja, Adam Geist, Omul Pernă, toate 3 la Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Inimi cicatrizate la Teatrul de Stat Constanța, Jocul de-a vacanṭa la Teatrul Municipal Baia Mare.

11 comentarii

  • Bravo, Afrime, era cazul sa fii apreciat si acasa, nu doar in lumea larga. Noroc ca si Bstrita vrea ce oferi tu in alta parte, asa ca esti binevenit. Tine-te de primar de-acuma!

  • Primarul nu este cunva ăla care vroia să demoleze cinematograful ?!
    Ai mare grijă Afrime să nu iei şi tu țeapă cum au luat ceilalți Bistrițeni !

  • Bistrița nu poate susține un teatru pe bugetul său.
    Să nu înființăm ceva ce nu mai putem apoi desființa.
    Se pot aduce trupe de teatru pentru a da reprezentații la palatul culturii.
    Gestionați banii publici cu chibzuință.

  • Este nevoie de educarea și culturalizarea populației și mai apoi de chestii culturale rafinate. Majoritatea populației Bistriței și cu atât mai mult a județului Bistrița Năsăud este o populație cu o mentalitate rurală post comunistă, pentru cei de vârstă înaintată și medie și un tineret în mare parte manelizat cultural de către PSD iar concertele de muzica cultă și evenimentele culturale elitiste vizează încă un public foarte restrâns. Așadar intențiile sunt bune dar n’ai cu cine domnule, niște țărani pe de o parte și de altă parte niște îmbuibați încrezuți.

  • Despre nevoia de a avea un teatru profesionist la Bistrița se discută de multă vreme fără să se ȋntâmple nimic palpabil până in prezent.
    Pe acest subiect s-au exprimat in mai multe rânduri importanti oameni de cultură printre care se numără regizorul Radu Afrim care , in urmă cu mai bine de un an, intr-un interviu televizat spunea următoarele: „Mi-am pus în gând să fac un teatru la Bistriţa pentru că nu are niciun teatru. Încă nu am vorbit cu nimeni din autorităţile locale, dar o spun şi acum pentru a mai auzi unii oameni” (Vezi: http://www.facebook.com/watch/?v=1473630182798414&t=59).
    De asemenea, Gavril Ţărmure pe vremea când era managerul Centrului Judeţean pentru Cultură si fondator al Societăţii de Concerte Bistriţa sustinea că e nevoie de Teatru la Bistriţa şi de o sală pornită de la zero: (https://rasunetul.ro/gavril-tarmure-manager-centrul-judetean-pentru-cultura-e-nevoie-de-teatru-la-bistrita-si-de-o-sala)
    Asteptările celor care doresc un teatru profesionist, permanent la Bistriţa ar au fost împărtăsite si primarul Ioan Turc . Ba mai mult, primarul Bistritei Ioan Turc a identificat si o posibilă locatie pentru viitorul sediu al teatrului bistritean în clădirea fostului cinematograf 23 August care urmează a fi consolidată, refăcută, si adaptată astfel încât să devină spațiu de spectacole teatrale. (Vezi: https://timponline.ro/noi-promisiuni-ca-la-bistrita-va-exista-teatru-pen…)
    Pentru ca „Sala Omnia” să devină teatru există posibilitatea ca in prelungirea clădirii actuale, in locul dependintelor dinspre strada Lupeni să fie construită o clădire anexă pentru scenă prevazută cu toate dependintele necesare (inclusiv o fosă pentru orchestră si cabine pentru actori). In acest sens, pentru a se integra in arhitectura zonei, turnul scenei ar putea fi imaginat astfel incât să imite „Bastionul Măcelarilor” din sistemul de aparare al vechii cetati medievale a Bistritei.

    • Mai sunt din când în când evenimente de standup comedy dar parcă nu sunt aşa reuşite.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS