Actualitate

Renăscute! CSM Bistrița a întrerupt seria neagră: victorie prețioasă la Cluj! (FOTO)

După șase înfrângeri consecutive (patru eșecuri la rând anul acesta), CSM Bistrița a jucat cu mare determinare în deplasarea cu U Cluj din etapa a 16-a a Ligii Naționale de handbal feminin, într-un adevărat derby de clasament, reușind să învingă la mare luptă, la un gol diferență: 25-24, după ce la pauză gazdele conduceau cu 16-14.

Portarul Ana Maria Măzăreanu, care a împlinit 24 de ani chiar în ziua jocului și și-a făcut astfel un frumos cadou, și Oana Chirilă și-au împins colegele spre succes. Echipa bistrițeană, care nu mai câștigase din 30 octombrie 2016, de la jocul de acasă cu Unirea Slobozia din runda a 8-a, a acumulat 15 puncte și rămâne pe locul 9.

În prima repriză, CSM Bistrița a condus de două ori, cu 3-2 și 4-3, ultima egalitate consemnându-se la 6-6. Gazdele au luat apoi avans pe tabelă, dar la maxim patru goluri. La pauză a fost 16-14 pentru clujence. Echipa bistrițeană, în ciuda faptului că a ratat patru aruncări de la 7 metri, a stat aproape de adversara sa, beneficiind și de o zi de excepție a portarului Ana Maria Măzăreanu, care a făcut minuni între buturi (16 intervenții reușite), egalând la 19 și preluând apoi conducerea: 20-19, 23-20, 24-22. Cu două minute și jumătate înainte de final, U Cluj a restabilit egalitatea: 24-24. Finalul a fost dramatic: 25-24 pentru CSM (gol Denisa Dorhoi), Măzăreanu apără pe atacul Clujului, Oana Chirilă ratează la poarta cealaltă, Măzăreanu apără din nou și Bistrița câștigă!

AICI PUTEȚI VEDEA O GALERIE FOTO!

Au adus victoria: Oana Chirilă – 11, Magdalena Paraschiv – 4, Laura Oltean – 2, Szilvia Szabo – 2, Oana Cârstea – 2, Daniela Crap – 2, Daniela Rațiu – 1, Denisa Dorhoi – 1.

Pentru U Cluj au marcat: Cristina Laslo – 8, Abigail Vălean – 4, Diana Puiu – 4, Andreea Tetean – 3, Florina Chintoan – 2, Alexandra Dindiligan – 1, Laura Popa – 1, Cristina Boian – 1.

Meciul, care a fost transmis în direct de Digi Sport și Dolce Sport, a fost arbitrat de Radu Iliescu și Doru Manea (ambii din București). Observator: Ștefan Ciurea (Dolj).

Celelalte partide din etapa a 16-a: CSM Roman – CSM București 24-27, SCM Craiova – Unirea Slobozia 33-28, HC Zalău – Danubius Galați 35-17, Corona Brașov – HCM Rm. Vâlcea 25-21. Măgura Cisnădie și Dunărea Brăila stau.

În runda viitoare, a 17-a (14 februarie), CSM Bistrița stă, iar în etapa a 18-a (19 februarie) va juca în deplasare cu HCM Rm. Vâlcea. Echipa bistrițeană va juca din nou în fața propriilor suporteri abia în 26 februarie, cu Măgura Cisnădie, în etapa a 19-a.

Clasamentul Ligii Naționale de handbal feminin:

Foto: Facebook U Cluj/Silviu Cristea

1 comentariu

  • Un rezultat bun , dar chinuit, insa jocul lasa de dorit. Am avut un portar in zi mare ….dar totusi apararea lasa de dorit. In atac nu gasim solutii mergem foarte mult individual. Nu avem relatii de joc. Totusi un plus la care ma bucur ca au observat si antrenorii…schimbarile care aduc un plus echipei si care trebuiau efectuate mai demult.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS