Actualitate

Reprezentanţii Vitalia, chemaţi la discuţii cu ADI Deşeuri. Se încearcă evitarea unui proces

Reprezentanţii firmei Vitalia Servicii pentru Mediu sunt aşteptaţi, astăzi, la discuţii având ca temă rezilierea contractului avut cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri Bistriţa-Năsăud. Se încearcă, în felul acesta, evitarea unui proces în instanţă pe care, se pare, Vitalia intenţionează să-l deschidă din cauza datoriilor acumulate pe parcursul derulării acestui contract şi a condiţiilor în care a fost obligată să îl deruleze.

„Am avut o colaborare bună cu Vitalia, s-au străduit mult să respecte contractul, dar mai ales să mulţumească cetăţenii”, a declarat Dragomir Câmpan, directorul ADI Deşeuri.


Întrebat cine e de vină în aceste condiţii pentru faptul că Vitalia a ajuns în situaţia financiară în care să îşi piardă licenţa, el a răspuns: „După părerea mea, vina pentru rezilierea acestui contract va fi stabilită de instanţele judecătoreşti”

„Serviciul de salubrizare este o activitate destul de complexă. Aici, din păcate, nu avem nici robinet, nici contor, ca să întrerupem acest serviciu ca la alte utilităţi. Cauzele pentru care s-a realiziat acest contract sunt multiple. Întotdeauna când e vorba de un contract sunt două părţi. Va trebui, cu mare atenţie, să analizăm acest contract – mai ales pentru viitorul contract – ca fiecare să îşi asume şi respecte obligaţiile contractuale şi, pe cât posibil, să prevenim situaţii de genul acesta”, a spus şeful ADI.

De astfel, chiar astăzi, reprezentanţii Vitalia sunt invitaţi la discuţii despre rezilierea contractului.

„Eu cred că vom avea capacitatea să găsim soluţii pe cale amiabilă referitor la contractul care s-a reziliat. Abia după ce vom parcurge această etapă de conciliere, cum mi se pare normal, de discuţii, să vedem dacă va fi cazul de instanţă. Din notificările transmise de companie, reprezentanţii ei consideră că au înregistrat anumite pierderi. Noi avem argumentele noastre, dar am găsit disponibilitate la dânşii, mi-au confirmat că vin la această întâlnire de negociere”, a declarat Câmpan.

Referitor la numărul de beneficiari ai contractului de salubrizare, în legătură cu care Vitalia consideră că a fost minţită, Dragomir Câmpan a spus: „Încă din martie 2016, cerem primăriilor să ne dea un număr corect de locuitori de pe raza lor. Migraţia este destul de mare, dar noi vrem să ne asigurăm că utilizatorii pe care îi vom trece în documentaţia pentru noul contract de concesiune să fie cât mai aproape de realitate, cantităţile generate să fie cât mai corecte pentru ca să preîntâmpinăm problemele avute cu Vitalia. Încă de anul trecut, am solicitat fiecărei primării să ne transmită propuneri de îmbunătăţirea activităţii de colectare. Majoritatea primăriilor au venit cu observaţii pertinente în baza experienţei acumulate în cei doi ani de contract şi, cu siguranţă, aceste propuneri se vor regăsi în noua documentaţie”.

Timp Online l-a mai întrebat pe şeful ADI Deşeuri dacă nu crede că încasarea taxei de salubrizare de către primării încă de la bun început – cum se întâmplă acum – nu ar fi dus la evitarea situaţiei în care Vitalia să fie nevoită să-şi rezilieze contractul.

„După părerea mea, decizia de a încheia contracte cu toţi utilizatorii şi nu cu primăriile probabil că a avut un efect negativ asupra desfăşurării acestui serviciu. Din informaţiile mele sunt puţine judeţe, ca să nu spun niciunul, care practică acest sistem de contractare individuală. Noi, în documentaţia la care lucrăm ne gândim foarte serios care dintre cele două modalităţi de contractare le vom trece, însă decizia va fi a celor 62 de UAT, împreună cu reprezentantul CJ. Având această experienţă, probabil că vom adopta soluţia care să nu ne mai aducă într-o situaţie ca cea din august 2016”, a adăugat el.

Dragomir Câmpan a mai spus că documentaţia pentru găsirea unui nou operator unic va fi încărcată pe SEAP în luna octombrie a.c. şi se va da drumul la procedură.

1 comentariu

  • Se adună….să nu fie imprastiati.Cât de ,,botanisti ” ne mai credeti ! După ce ati reușit să puneti pe chituci o firmă,ati negociat niște preturi pentru voi,acum vă întîlniti să vedeti cum faceti să impartiti carnavalul,iar fraierul de cetătean tace și plătește.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS