Social

Ce restricție de circulație instituie CJ între Mureșenii Bârgăului și Colibița

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud instituie o restricție de circulație pe DJ 172 D ”Poarta Transilvaniei” între Mureșenii Bârgăului și Colibița, lucrările de modernizare pe acest tronson din Lotul 1 al drumului județean urmând să fie recepționate la jumătatea lunii august.

Restricția de circulație va fi impusă în perioada 15 august 2017 – 15 august 2027 vehiculelor rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, cu masa totală mai mare de 3,5 tone, al căror acces va fi interzis.

Măsura se va lua ”pentru fluidizarea traficului şi limitarea intensităţii acestuia, precum şi pentru protecţia unor sectoare de drumuri”: ”CJ și-a asumat faptul că la momentul recepției lucrărilor implementate prin proiectul finanțat prin POR 2014-2020, întregul traseu va fi funcțional, în stare bună, în integralitatea sa, asigurându-se conectarea la reţeaua TEN-T. Protejarea drumului presupune menţinerea traficului uşor pe acest sector de drum cu restricţiile de circulaţie menţionate şi devierea traficului greu”.

Se stabileşte ca traseu alternativ sectorul de drum DJ 172 Colibița – Prundu Bârgăului, în lungime totală de 17,01 km, în curs de modernizare.

Vehiculele exceptate de la restricţia de circulaţie sunt cele deținute de MAI, CJ, CNAIR, Ambulanță, serviciile de urgență, instituțiile cu atribuții în securitatea și siguranța națională, vehiculele care deszăpezesc, care participă la intervenții de forță majoră, vehiculele poștale, vehicule pentru tractări auto, vehiculele de salubrizare, vehiculele deținute de riverani.

Proiectul de hotărâre este pe agenda ședinței CJ din 31 iulie.

Tronsonul 1 din Lotul 1, Mureșenii Bârgăului (DN 17) – Lac Colibița – Colibița, este modernizat de Dimex Company cu 12.799.884.23 lei fără TVA (foto arhivă). Lucrările finanțate prin PNDL au început în această primăvară, iar recepția se va face în luna august.

3 comentarii

  • Exceptia se spune că întărește regula,in această situatie nu se confirmă.,,Cu exceptia vehiculelor deținute de riverani „,adică cei cere vor dori să fenteze regula își vor inmatricula mașina pe o persoana care locuiește in zonă și va transporta linistit lemne și piatră la orice tonaj.PĂREREA MEA!

  • Păi lemne cu remorcile încarcate cu cîte 40 de metri cubi pe unde se mai fură? Ca în Tiha e cameră de rovinete si sa luam nr jos si pe urma sa le punem iarasi e greu.

  • Vedea-u-as respectandu-se 10 ani restrictia aia…sunt o groaza de zone din judet proaspat asfaltate cu aceasta restrictie si circula tir-urile, camioanele, betonierele, etc. in voie…nime nu le are grija.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS