Actualitate

Restricții pentru mașinile grele pe drumul Braniștea – Beclean

O Hotărâre a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, aprobată în ședința ordinară de la finalul lunii trecute, privind restricții de circulație pe DJ 172F, km 22+570-31+570, limită județ Cluj – Braniștea – Măluț – Beclean (DN 17), intră în vigoare luni 9 octombrie și este valabilă până la sfârșitul anului 2025.

Hotărârea CJ prevede restricția de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală maxim autorizată mai mare de 20 de tone, precum și restricția vitezei de deplasare la 30 km/h în interiorul localităților Braniștea și Măluț pentru autovehicule cu masa totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone.

În perioada de instituire a restricțiilor, autovehiculele cu masa totală maxim autorizată mai mare de 20 de tone pot folosi ruta alternativă DN 17 (E58).

Autovehiculele exceptate de la restricţia de tonaj sunt: transporturi de persoane; transporturi de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării și/sau activități de întreținere drumuri județene; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturile de marfă și/sau produse efectuate de/pentru persoane juridice care au sediul social și/sau punct de lucru în localitatea care se află pe sectorul de drum supus restricțiilor temporare de circulație; transporturi de materiale de construcții aferente construcțiilor unor obiective civile/industrial de interes public sau privat destinate persoanelor fizice, juridice și entităților publice de pe raza localităților Beclean, Măluț, Braniștea și Cireșoaia; transporturi militare implicate în exerciții multinaționale, precum și a celor care participă la intervenții în caz de forță majoră; transportul de materiale de construcții de la societățile comerciale care au activitatea pe malul stâng al râului Șomeșul Mare.

Restricțiile de circulație sunt impuse ”având în vedere degradările apărute la corpul drumului, ca urmare a traficului intens, pentru menținerea drumului județean în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță și confort”.

2 comentarii

  • Ai o gandire de om mic, Ioane. Pai de ce sa punem in primul rand denivelari, cand se pot face drumuri express, unde sa fie folosit in conditii traficul de gabarit mare? Lasa tu denivelarile pentru apropierea zonelor peatonale, in apropiere de parcuri, scoli. Acolo trebuie puse, nu pe drumuri unde stim clar ca este trafic intens. Pe Blajeni poti merge la fel de tare, atata ca poluam mai mult ca inainte.

    3
    5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS