Pomicultura poate aduce bani frumoşi în buzunarele fermierilor dacă livezile nu sunt plantate după ureche, ci ştiinţific spune prof. dr. Florin Stănică, prorector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.
„Trebuie să investim în pomicultură pentru că avem în marea majoritate a ţării condiţii pentru toate speciile din climatul temperat şi pentru că există piaţă de desfacere. Am făcut o vizită profesională cu studenţii de la Horticultură din Bucureşti la Istriţa – care este pepiniera noastră cea mai veche din ţară, înfiinţată în 1893, şi unde se produc cireşe de o calitate excepţională – şi la Însurăţei unde există o investiţie pe 100 de hectare, plantaţie modernă, în care, de asemenea, cireşele erau coapte şi se recoltau caise. Tot ce se recolta se ducea la export pe pieţele străine, fie în Rusia, fie în Olanda, în Belgia. Deci există potenţial pentru producţie, dar şi pentru export în momentul în care, să zicem că piaţa românească ar fi saturată cu fructe”, a declarat prof. dr. Stănică.
Potrivit sursei citate, e de ajuns să ne uităm în magazine şi să constatăm acolo că foarte multe din fructele pe care noi le cumpărăm, din păcate, nu sunt produse în România.
„Ştim că ţara noastră are un potenţial enorm în ce priveşte agricultura, am avut pe vremuri 375.000 de hectare de plantaţii pomicole. Aceasta a fost suprafaţa maximă atinsă de pomicultura din România. Aşadar, pe vremuri s-a dovedit că noi putem produce fructe de calitate, cu gust deosebit, care să poată fi vândute în România, dar şi exportate. Din păcate, după 1989, pomicultura, ca şi alte sectoare ale agriculturii, au rămas în urmă şi horticultura a suferit în primul rând ca sector fiindcă e unul care necesită investiţii mari, imputuri la valori foarte mari. Acesta e motivul pentru care au dispărut serele, plantaţiile, viile. După 2007, din fericire, viile au beneficiat de acel program de reconversie. Acum e rândul pomiculturii. Până în 2020 vom avea un program de refacerea pomiculturii româneşti. Finanţarea am înţeles că începe în a doua parte a anului, a fost nevoie de aprobări la Bruxelles”, a mai spus prorectorul niversităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.
Întrebat ce sfat le dă fermierilor care vor să investească în pomicultură, dar nu au curajul, prof. dr. Stănică a spus: „Cred că primul sfat ar fi să înceapă să înveţe fiindcă pomicultura e un domeniu extrem de complex, nu e uşor să cultivi pomi, e o investiţie pe termen lung şi nu trebuie să ne apucăm să investim într-un domeniu în care nu ne pricepem”.
„Din păcate, ţara asta duce lipsă de oameni foarte bine pregătiţi în domeniul acesta. Mă refer şi la personalul mediu – liceele agricole, din păcate, s-au transformat, s-au respecializat şi nu prea mai avem clase de pomicultură care să producă specialiştii pentru zona de întreţinere a plantaţiilor – deci în primul rând să se documenteze foarte bine despre ce specii este vorba, ce se pretează foarte bine în zonele în care doresc să planteze şi aici folosirea soiurilor româneşti este importantă fiindcă este se adaptează mai bine condiţiilor de la noi, să apeleze la consultanţi specializaţi pe pomicultură şi, după ce şi-au făcut nişte socoteli, nişte planuri, să înceapă să apeleze la finanţările europene fiindcă e clar că o investiţie în pomicultură înseamnă multe mii de euro pe hectar – câteodată zeci de mii de euro – şi de ce să nu folosim aceşti bani care vin în ţara asta ca să realizăm lucruri aşa cum trebuie. Cu siguranţă că pomicultura e o afacere rentabilă. Aşa cum hrana nu trebuie să lipsească de pe masa noastră, fructele, alături de legume, nu trebuie să lipsească de pe masa noastră. Viaţa fără fructe şi legume nu este posibilă”, a mai spus universitarul.
Prof. dr. Florin Stănică, prorectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, a participat, la Bistriţa, la aniversarea celor 65 de ani de la înfiinţarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare în Pomicultură Bistriţa.
astia care spun „de afaceri de succes in pomicultura” ar trebui sa inceapa cu…
VREI SA FACI BANI?
VREI SA INTOXICI POPULATIA?
TREBUIE SA FACI 12 STROPIRI CU ZECI DE SUBSTATNTE CARE SE VOR REGASI IN CORPUL UMAN…..
nici un pom altoit in tot felul de conditii nu mai rezista daca nu i se dau stroprile necesare….DAR SI HORMONII NECESARI…specialistii stiu de care!!!1
si acum domnule docent sa revenim….pe pamant
e marti si mergem sa cumparam legume si fructe din piata (otravite)
ai dreptate dar nu cred ca e vina domnului profesor. Cred ca vinovat pentru asta este lacomia umana, lacomia dupa profit nu dupa fructe…