O agenție de turism a vândut un pachet de trei nopți de cazare la Colibița într-o locație de trei stele cu toate mesele incluse și cină festivă de Revelion la prețul de 1790 de lei de persoană. Turiștii urmează să sosească joi și să petreacă până în data de 2 ianuarie. Li se promite că se vor plimba cu sania trasă de cai, că vor asista la tăierea porcului, la un foc de tabără și la un carnaval cu premii.
Proprietarul unei cabane își oferă la rândul lui proprietatea pentru a fi închiriată de Revelion. Având capacitatea de a găzdui opt adulți și patru copii în cinci camere, cabana poate fi închiriată la prețul de 6000 de lei.
Proprietarul dă asigurări că oaspeții vor avea la dispoziție o bucătărie complet utilată, terasă, foișor, grătar, ceaun, sistem audio cu conectivitate prin Bluetooth/Netflix/ internet wireless prin fibră optică, piscina încălzită electric cu jacuzzi. Iubitorii de animale este că își pot lua cu ei prietenii necuvântători.
Tot cu 6000 de lei poate fi închiriată, conform site-urilor de anunțuri, o cabană cu 3 dormitoare cu pat dublu, curte generoasă cu terasă mare și loc de grătar. Cabana, dotată cu centrală termică pe peleți, încălzire în pardoseală și calorifere, dar și cu șemineu, are o capacitate de găzduire pentru 6 persoane.
Pentru trei nopți și patru zile, alt proprietar de cabană cu o capacitate de 5 dormitoare, 4 băi, un living mare cu șemineu, bucătarie, a cerut 1700 de €.
O cabană cu trei dormitoare, living și bucatarie poate fi închiriată cu o mie de lei, neavând racord la rețeaua de apă.
Ca să promoveze locul, proprietarii de unități de cazare adaugă și unele informații despre Colibița, cum ar fi acelea că zona oferă numeroase posibilităţi de destindere pentru iubitorii muntelui: excursii, drumeţii (Tăul Zânelor, izvorul de apa minerală Borcut, trasee montane – traseu marcat de 3,5 ore până în Vf. Bistricioru, Castel Dracula situat în Pasul Tihuta – 1100 metri alitudine), ciclism montan, caiac, alpinism, pescuit, plimbări cu sania, dar şi plimbări cu barca pe lac.
Ei amintesc și de faptul că proprietăţile curative ale aerului din zonă au fost confirmate într-un studiu: ”Poveştile celor care s-au vindecat de tuberculoză datorită proprietăţilor curative ale aerului din zonă au fost confirmate printr-un studiu comandat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a vrut să vadă dacă aerul de la Colibiţa este într-adevăr special. În urma studiului de aer a rezultat că valoarea concentraţiei maxime de ozon măsurată în Colibiţa este de 90 micrograme/m3. Valoarea medie în România este de 72,6 micrograme/m3. Peste 120 micrograme/m3 aerul nu mai este respirabil. O concentraţie asemănătoare de ozon în aer şi un aer la fel de pur se mai găseşte în Soveja (Vrancea). Aceste cote sunt similare cu cele din Alpi. Potrivit legendei, în anul 1883, o fetiţă din Bistriţa, fiica unui sas înstărit, Hans Lewi, s-a vindecat de tuberculoză datorită aerului din această zonă, extrem de bogat în ozon. Cazul a făcut multă vâlvă la acea vreme, iar după puţin timp şi Erika Schuller, o arhitectă din Bistriţa, a scăpat de teribila boală a vremii şi a construit în zonă un sanatoriu cu 16 camere, unde erau trataţi bolnavii de tuberculoză. Sanatoriul a funcţionat până în 1944, când a fost distrus de un incendiu în timpul Războiului”.
Mai scump ca la Felix la 4 stele.
Nu e prost cel care cere, in schimb e ala care da 🙂
Hai sa fim MACAR DECENTI! Cine va obliga sa petreceti revelonul la Colibita?Un proprietar isi pune la dispozitia Voastra casa pe care a ridicat-o cu truda si costuri mari.Va offera tot ce a putut realiza mai bun:APA,INCALZIRE,LUMINA.Iar unii ,repet din respect fata de ALTII,distrug eforturie de o viata ale unor astfel de oameni! DOMNIA SE PLATESTE! Nu va convine?Stati acasa,beti una mica si ascultati Tv! E mai comod!
La Colibita ce se poate face de Revelion, mananci, bei, televizor, manele eventual dai zapada din ograda sau desfunzi canalizarea care da in lacul de unde se infrupta cu apa Bistritenii, foarte interesant la Colibita!
Povestea o fi fost cu happy-end pe vremea ceea, final de secol XlX, nu era baraj și nici atâtea construcții de neam prost. Acum, poți să te dai peste cap, de nu ești adeptul ideii că-i o mare fiță să bifezi o minivacanță în Colibița, că ai foarte puține opțiuni care să merite deplasarea la prețurile cerute de marii operatori de turism ai locului.