Social

Riscul de viituri şi inundaţii este real, însă după 1 martie!

Până la sfârşitul lunii februarie nu există o probabilitate semnificativă pentru producerea unor viituri cu risc major de inundaţii, a anunţat Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP). Pericolul de inundaţii este real şi nu există localitate în România care să fie scutită de acest risc, au anunţat specialiştii.

Specialiştii au ajuns la această concluzie după ce au văzut prognozele meteorologice pentru următoarele 15 zile. Acestea arată temperaturi minime permanent negative şi temperaturi maxime „uşor pozitive” în timpul zilei, nefiind aşadar întrunite condiţiile pentru o topire bruscă şi masivă a zăpezii (temperaturi de 10 grade şi precipitaţii de 10 l/mp).

Dată fiind temperatura prognozată, eventualele precipitaţii care vor cădea în următoarele două săptămâni „se vor produce preponderent sub formă de ninsoare”, astfel că nici cel de-al doilea factor favorizant pentru topiri masive ale zăpezilor, şi anume ploile abundente şi întinse pe durata mai multor zile, nu va apărea.

În aceste condiţii, Ministerul Mediului şi Pădurilor apreciază că, până la sfârşitul lunii februarie, nu există o probabilitate semnificativă pentru producerea unor viituri cu risc major de inundaţii.

Cu toate acestea, Ministerul Mediului şi Pădurilor a solicitat tuturor autorităţilor locale şi structurilor cu responsabilităţi operative în comandamentele locale pentru situaţii de urgenţă „să valorifice aceste două săptămâni de aparentă linişte prin începerea neîntârziată a operaţiunilor prevăzute în planurile locale de apărare împotriva inundaţiilor”. Autorităţile locale au fost îndrumate să creeze condiţii de scurgere rapidă a apei rezultate din topirea zăpezii de pe teren, prin degajarea şi decolmatarea şanţurilor, rigolelor, canalelor, albiilor temporare de orice fel, a pâraielor şi cursurilor de apă de interes local, amintind că, potrivit legii, primarii sunt responsabili să prevină orice „situaţie de obturare, chiar şi parţială, a secţiunii de curgere a râurilor şi pâraielor”.

Specialiştii MMP vor avea convorbiri cu prefecţii pe tema acestor acţiuni „strict necesare”, care trebuie declanşate şi coordonate la nivelul autorităţilor locale pentru prevenirea inundaţiilor de primăvară.

Directorul Departamentului Inundaţii şi Managementul Apelor din Ministerul Mediului şi Pădurilor, Dan Cârlan, a afirmat că în următoarele două săptămâni nu va exista posibilitatea ca eventualele viituri să nu fie preluate de lacurile de acumulare, în timp ce responsabilitatea de gestionare a situaţiei revine autorităţilor locale.

”Pentru următoarele două săptămâni, nu ne aşteptăm la viituri care să nu poată fi preluate de lacurile de acumulare, dar asta nu înseamnă că cele două săptămâni vor fi liniştite şi de relaxare. Nu există localitate în România care să fie scutită de riscul de viituri după topirea zăpezilor. Există doar primari harnici sau destoinici. Depinde de autorităţile locale dacă vom avea sau nu inundaţii în perioada următoare”, a declarat Cârlan.

Potrivit oficialului MMP, există o probabilitatea redusă ca Administraţia Naţională Apele Române să nu poată gestiona cantităţile de apă rezultate din topirea zăpezilor.

Surse: Mediafax, Agerpres

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.