Actualitate Recomandări

Robert Sighiartău: ”Guvernul este al României, nu al lui Liviu Dragnea!”. Ce solicită deputatul PNL

Deputatul PNL Robert Sighiartău vorbește într-o declarație politică despre ”criza guvernamentală generată de Liviu Dragnea, care șantajează pe persoană fizică un întreg Guvern al României”:

”În ultimul timp o serie de lideri ai partidului PSD au făcut mai multe remarci negative la adresa premierului, a miniștrilor și a Guvernului în general. Vorbim de poziții la cel mai înalt nivel, respectiv președinte executiv sau vicepreședinți la nivel național. De asemenea, președintele PSD, în mod repetat sugerează că va urma o remaniere în cadrul Guvernului, membrii Guvernului având demisiile pe masa sa.


Vicepreședintele PSD, doamna Gabriela Firea, și-a arătat nemulțumirea față de activitatea guvernamentală, susținând că cele mai importante proiecte ale Bucureștiului nu sunt pe agenda Guvernului și că relația cu actualul Guvern este mult mai proastă decât cu Guvernul Cioloș. „Tot ceea ce primăria capitalei solicită Guvernului, cu argumente și în scris, se lovește de un refuz. Avem o relație mai proastă decât pe vremea tehnocraților. Am o responsabilitate față de cetățeni, i-am spus și domnului Liviu Dragnea că nu este normal că Guvernul să aibă o atitudine negativă față de Primăria Bucureștiului”, este precizarea primarului Capitalei. Vorbim de Capitala țării, cu o populație de peste două milioane de locuitori, iar dacă așa stau lucrurile, avem o problemă destul de gravă. Este inadmisibil ca milioane de cetățeni ai României să sufere pentru că Guvernul nu colaborează și nu sprijină proiectele de dezvoltare ale Primăriei Capitalei.

De asemenea, președintele executiv PSD, Nicolae Bădălău, a semnalat faptul că: “Avem deja un număr destul de mare de miniștri care se plâng de relația proastă pe care o au cu premierul Sorin Grindeanu. Sunt cinci sau șase colegi care se reclamă acest lucru și eu consider că acesta este un semnal de alarmă destul de puternic. Trebuie să vedem. Am văzut și nemulțumirile primarului general, doamna Firea, am văzut și alți colegi și nu este exclus ca problema să fie la primul ministru”.

Din tot ceea ce vedem în ultima vreme, avem deja o criză de autoritate a Guvernului, care este în imposibilitate de a mai lua decizii importante, lucru care se reflectă deja în multe sectoare de activitate. Atragerea de fonduri este extrem de mică, avem o criză a medicamentelor pentru pacienții bolnavi de cancer, turismul românesc a fost văduvit de decizia de ultimă oră prin anularea voucherelor de vacanță, iar investițiile sunt la cel mai scăzut nivel. Este foarte important ca pe timpul întregii veri, Guvernul să poată administra țara, Parlamentul nemaifiind activ, fiind în vacanță parlamentară.

Guvernul Grindeanu este Guvernul României, nu al lui Liviu Dragnea! Consider că toate aceste aprecieri făcute public din partea partidului PSD, partid care susține politic primul ministru și membrii Guvernului, dăunează foarte mult activității de ansamblu a administrării țării. Un ministru criticat de propriul partid la nivel de conducere centrală își pierde autoritatea. Un ministru fără autoritate nu poate conduce nici măcar instituțiile din teritoriu.

Pe această cale, solicit domnului președinte Liviu Dragnea și conducerii partidului PSD ca în scurt timp să ia deciziile necesare pentru a nu bloca activitatea administrativă la nivelul întregii țări.

Chiar dacă nu susținem actualul Guvern, este de datoria noastră, fiind în opoziție, să vă cerem să nu împiedicați actul de guvernare”.

3 comentarii

    • ps: uitați cum pesedeul este pe punctul de a face ce nu ați fost în stare dvs liberalii: o moțiune de cenzură contra propriului guvern! Altfel , dpdv constituțional , nu au cum să-l demită nici dacă-și plâng în pumni la mormântul lui Arsenie Boca!

  • PSD-ul cauta un tap ispasitor ca sa dezamorseze nemultumirile sociale provocate de amanarile majorarilor salariale promise . Coruptia si incompetenta se intoarce acum impotriva lor . E incredibila inconsecventa si ipocrizia lui Dragnea , care acum o luna lauda guvernul pentru cresterea economica , iar acum incearca sa-l dea jos .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS