Actualitate

Sighiartău: Este promovat răul. Să nu răspundem cu rău, ci să promovăm valorile lui Hristos

Deputatul PNL Robert Sighiartău a spus la finalul Marșului Învierii că ”în zilele noastre este promovat anormalul, răul” și că trebuie scoase în evidență valorile lui Hristos pentru ca viața oamenilor să meargă înspre mai bine.

„Mă bucur să fiu împreună cu dumneavoastră, cu fraţii mei creştini, în locul acesta mărşăluind şi spunând că, într-adevăr Hristos a înviat şi nu numai că a înviat, ci este viu. Nu numai că Hristos a înviat, ci şi noi vom învia pentru că asta este speranţa şi nădejdea care încă ne mai ţin pe acest pământ. Indiferent dacă vrem să recunoaştem sau nu, trăim vremuri complicate. Este ciudat să constaţi cât de înverşunaţi sunt unii împotriva creştinismului. Citeam de câteva zile că anumite agenţii mass-media din America au cenzurat acel atac din Egipt asupra creştinilor. Este ciudat să vezi cum unii oameni înceracă, prin diferite metode, să îndepărteze orice urmă de creştinism din toate sferele, indiferent că vorbim de sfera politică, economică, culturală, educaţională, etc. Mă bucur să văd că, în această zi, ne aflăm pe aceeaşi scenă ortodocşi, penticostali, baptişti, adventişti şi că toţi stăm drepţi şi luptăm pentru valorile pe care Iisus Hristos le-a promovat în această viaţă. Noi suntem creştini. Cuvântul creştin înseamnă urmaş al lui Hristos. Dacă noi suntem urmaşi ai lui Hristos, indiferent că ne aflăm în Parlament, la altar, la biserică, la şcoală, la locul de muncă sau acolo unde ne-a pus Dumnezeu, noi trebuie să promovăm valorile lui Hristos, dragostea pe care a avut-o Hristos”, a menționat el.

Parlamentarul liberal a afirmat că ”Este ciudat să vezi că vezi că anormalul, că răul este promovat în zilele noastre”. ”Citeam o statistică din care reiese că peste 80% din ştiri sunt negative. Răul este promovat, este propagat. Foarte mulţi dintre jurnaliştii care au răspuns unor întrebări au spus că cititorii cer acest lucru. Vor ştiri negative, le place să se vorbească de rău. Este trist. Suntem în Săptămâna Mare. Avem cel mai bun exemplu al iubirii: Iisus Hristos. În Scriputură scrie că dragostea e mai tare ca moartea, e împlinirea legii. Fără dragoste nu putem schimba lumea aceasta, indiferent de la ce partide suntem, indiferent că suntem ortodocşi, penticostali, baptişti. Noi putem schimba lumea aceasta prin dragostea pe care Iisus a arătat-o faţă de noi şi îi mulţumim pentru acest lucru”, a adăugat Sighiartău.

”Intenţia noastră, instinctul nostru este să răspundem răului şi nedreptăţilor cu rău, dar noi nu vom putea schimba lumea decât prin dragoste, aşa cum a schimbat-o Iisus. Cea mai mare revoluţie asupra lumii a adus-o Iisus, nu prin război, nici prin mândrie, ci prin umilinţă şi dragoste. Dumnezeu să vă binecuvânteze, Dumnezeu să fie cu noi în Parlamentul României, cu administraţia judeţeană, cu administraţia locală şi să ne ajute să promovăm aceste valori. Pentru că, dacă vom promova aceste valori, vă asigur că viaţa noastră va merge înspre bine”, a comentat Robert Sighiartău.

4 comentarii

  • Domnul Sighiartău a absolvit şcoala de predicatori ” Cireşarii ” , conform CV-ului său . Ar fi bun să predice la adunările penticostalilor , de politician nu ştiu dacă-i bun . Dl .Oltean a spus că e de slabă factură şi că a avut mână proastă când l-a pus preşedinte interimar la partid . Joia trecută la Năsăud , dl Ioan Oltean a spus că Sighiartău este cea mai mare greşeală pe care a făcut-o în 27 de ani de politică . Acum face o greşeală şi mai mare , folosindu-l pe primarul din Chiochiş .

    • mARIUS SINT SARBATORI SI TU TOT MALAD ESTI…. FII MAI BUN …..SARBATORI FERICITE SA AVEM TOTI…..

  • Vai de capul lor liberali! Si ce caraghios … ex liberalul 🙂 Denes tine aproape de liberalul sef al judetului ca sa vorbească despre sex. Iata ca sexul ii uneste pe politicieni. Sexul si iubirea de aproape. Ce frumos si inalțator!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS