Social

Roxana Pașc: Șieul trebuie să-și recapete strălucirea. Acum nu este o comună europeană

Candidatul independent la Primăria comunei Șieu, Roxana Pașc, a declarat într-o conferință de presă că Șieul trebuie să își recapete strălucirea de altădată, pentru că acum imaginea comunei, deloc îngrijită, nu este una europeană, iar administrația arată un dezinteres total pentru locuitori.

”Le mulțumesc locuitorilor comunei pentru susținerea pe care am simțit-o din partea lor pe parcursul campaniei electorale, asta contează foarte mult. Îi aștept duminică 11 iunie la vot și îi rog totodată să nu se lase intimidați prin nicio metodă, să nu uite că în cabina de vot sunt singuri și pot vota conștiinței lor. Per ansamblu, programul meu își propune să redea Șieului strălucirea de altădată. Fiind născuți și crescuți acolo, avem un termen de comparație: ceea ce a fost și ce a devenit Șieul. Ce a devenit nu este ceva bun, Șieul trebuie să revină în zona fruntașă a județului, vrem să le redăm demnitatea locuitorilor. Au fost atrase fonduri puține, proiectele pentru care au fost atrase sunt în mare majoritate cu probleme, pentru unele trebuie returnați banii. Este vorba de proastă administrație, dar și imaginea comunei nu este una a anului 2017. Lumea trăiește în mare parte din creșterea animalelor și valorificarea produselor pe care acestea le oferă. Trebuie ajutați oamenii, pentru că roadele nu sunt deloc pe măsură. Administrația poate deschide un birou de consultanță, să-i învețe ce trebuie să facă, să arate interes, nu un dezinteres total ca acum, când interesul Primăriei este ca oamenii să-și plătească impozitele și cam atât. Omul trebuie să primeze, scopul primarului este să facă totul să le fie bine cetățenilor”, a spus Roxana Pașc.

Ea crede că are ”șanse bune” la alegerile de duminică.

Deputatul Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud, partid care susține candidatura Roxanei Pașc la Primăria Șieu, a menționat că ”oamenii se bucură când o văd, se gândesc că se vor duce la Primărie fără teama de a-i persifla și de a-i repezi cineva”: ”Eu cred că are 90% șanse să câștige. Oamenii din Șieu cred că s-au săturat de minciunile administrației”.

AICI programul politic al candidatului la Primăria Șieu Roxana Pașc.

(PE)

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS