Politică Sport

Run, Ovidiu, Ştefan, Doina, Alina, run! (FOTO)

Crosul ”Gabriela Szabo” a reprezentat pentru unii reprezentanţi ai administraţiei ocazia să îşi testeze rezistenţa şi viteza. Vezi ce VIP-uri au ţâşnit ca din puşcă la categoria ”Open” a competiţiei!

Primul care a apărut echipat sport, într-un trening al Gloriei Bistriţa, a fost liderul PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan. ”Gloria aleargă de una singură în Liga a II-a şi port cu mândrie treningul, e echipa mea de suflet”, a spus Moldovan, care a anunţat însă că nu va lua startul la cros.

L-a ajutat însă pe primarul din Feldru, Ştefan Sângeorzan, să-şi lipească numărul de concurs pe tricoul inscripţionat cu ”Mens sana in corpore sano” pe piept şi cu ”Alerg pentru sănătate” pe spate. ”Domnul primar e un câştigător înnăscut”, a spus râzând Radu Moldovan, în timp ce îi dădea ultimele indicaţii în calitate de ”antrenor de ocazie”, aşa cum s-a autointitulat în glumă.

Prefectul Cristian Florian şi primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu (în blugi şi adidaşi), au purtat tricouri cu logo-ul crosului, însă doar ultimul s-a aliniat la start, alături de Ştefan Sângeorzan şi de avocatul Ioan Someşan, candidatul PER la şefia CJ.

La câţiva metri mai încolo, directorul executiv adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică, Doina Petri, care a alergat recent la Maratonul Clujului, şi Alina Peter, consilier la Prefectură, se încurajau reciproc.

Dacă primarul Ovidiu Creţu a alergat doar simbolic , ceilalţi au luat competiţia în serios şi au încercat să scoată timpi cât mai buni.

Chiar şi aşa, Ştefan Sângeorzan, care a fugit alături de fiul său, a avut timp de glume pe traseu şi răgaz pentru poze.

Deşi anunţase că are echipamentul la ea şi că ar putea participa la cros măcar demonstrativ, Gabriela Szabo a preferat să urmărească întrecerea de pe margine.

Galerii foto de la Crosul ”Gabriela Szabo” – pe pagina noastră de facebook. Click pe cuvintele marcate cu roşu!

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS