Social

Rupere de nori la Anieş. Se anunţă furtuni puternice şi în zilele următoare (VIDEO)

Rupere de nori în satul Anieş de la poalele Munţilor Rodnei. S-a întâmplat vineri după-amiaza când judeţul Bistriţa-Năsăud se afla sub cod galben de precipitaţii. Apa scursă de pe versanţi a crescut debitele pe pârâurile mici de munte care s-au transformat în torenţi. Iată câteva imagini filmate de Vasile Sidor.

Prietenii care au comentat imaginile au dat vina pe cei care au tăiat masiv pădurea.  Situaţia din Anieş nu a fost însă atât de gravă ca în Maramureş, unde turiştii aflaţi la Mănăstirea Bârsana au privit aproape neputincioşi la o viitură care era cât pe ce să le ia maşinile cu care veniseră.

Meteorologii anunţă că sâmbătă, 9 iunie, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei şi că gradul de instabilitate atmosfericã va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului ce pot lua aspect de vijelie în special dupã – amiaza în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în rest, iar seara şi noaptea cu precãdere în regiunile sud-vestice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel cã în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã pe spaţii mici vor fi mai însemnate şi vor fi consemnate cãderi de grindinã. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade.

Duminica, 10 iunie, gradul de instabilitate atmosfericã se va menţine ridicat în vestul, nord-vestul şi centrul ţãrii precum şi în zonele montane şi submontane, unde în special dupã orele prânzului temporar înnorãrile vor fi accentuate şi se vor semnala averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel cã în intervale scurte de timp, izolat se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate şi va cãdea grindinã. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi la cote mai reduse. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade pe litoral şi 32 de grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime între 11 şi 20 de grade.

Luni, 11 iunie, vremea va fi instabilã. Temporar înnorãrile vor fi accentuate şi se vor semnala averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului în vestul, centrul şi nordul ţãrii, în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat cantitãţile de apã vor fi mai însemnate şi vor fi posibile cãderi de grindinã. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 24 şi 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade.

Sursa video: Facebook

1 comentariu

  • Când filmați cu telefonul mobil, țineți telefonul cu latura cea mai lungă pe ORIZONTALĂ!
    Ecranul televizorului este orizontal, ochii noştri sunt orizontali (unul lîngă altul), nu unul peste altul.
    Câmpul vizual al omului este LARG (de la stânga la dreapta) şi ingust de jos in sus.
    Aşa că țineți telefonul „răsturnat” când filmați.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS