Actualitate

S-a aprobat dublarea în etape a alocațiilor. Cu cât ar putea crește pensiile

Guvernul a aprobat majorarea cu 20%, începând cu luna septembrie, a alocaţiei de stat pentru copii, aferentă lunii august, iar pentru perioada 2021-2022, Executivul a prevăzut câte două majorări pe an, în lunile ianuarie şi iulie.

Începând cu luna august 2020, alocaţia de stat pentru copiii care au între 2 şi 18 ani va creşte de la 156 de lei la 185 de lei, iar pentru copiii din grupa de vârstă 0 – 2 ani, precum şi pentru cei cu handicap, cuantumul va creşte de la 311 la 369 de lei.

După cele două creşteri prevăzute pentru anul 2021, cuantumurile alocaţiei vor creşte la 242 de lei, respectiv 484 de lei. Din luna iulie 2022, alocaţiile de stat pentru copii vor fi de 300 de lei, respectiv de 600 de lei. Actul normativ adoptat de Guvern propune ca din anul 2023 să continue procesul de majorare a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, cu rata medie a inflaţiei anuale.

Din anul 2008 şi până în prezent, cuantumul alocaţiei de stat pentru copiii de la 0 la 2 ani sau 3 ani în cazul celor cu handicap a evoluat de la 200 lei în ianuarie 2008 la 300 lei la nivelul lunii aprilie 2019, respectiv 311 lei în ianuarie 2020. În cazul copiilor cu vârsta între 2 şi 18 ani, cuantumul alocaţiei de stat a fost de 32 lei în ianuarie 2008, 40 lei în octombrie 2008, ajungând la 84 lei în iunie 2015 şi la 150 lei în aprilie 2019. Anul acesta, în luna ianuarie, cuantumul alocaţiei de stat a fost majorat la 156 lei. În ceea ce priveşte cuantumul alocaţiei pentru copiii între 3 şi 18 ani cu handicap, acesta a crescut de la 64 lei în ianuarie 2008, la 80 lei în luna octombrie a aceluiaşi an, 84 lei în ianuarie 2009, 200 de lei în iunie 2015, la 300 lei în aprilie 2019 şi la 311 lei în luna ianuarie a acestui an.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că procentul de creştere al pensiilor va fi stabilit de Guvern, iar decizia este una politică. Indiferent de procentul stabilit, spune Cîţu, ”vom acomoda din buget”, mai ales că situaţia economică este ”peste aşteptări”: ”Eu am spus că Ministerul de Finanţe a venit cu o propunere, decizia este una politică. Decizia finală, cu cât vor creşte pensiile de la 1 septembrie, 14 la sută, dacă aceasta va fi decizia, o vom acomoda din acest buget şi vom merge mai departe. Se va merge pe o creştere a punctului de pensie, bineînţeles eşalonat. Aşa cum am spus,  dublăm alocaţiile până în 2022, vom creşte pensiile cu procentul pe care  ni-l cere legea, dar cu o altă eşalonare. În acest an obiectivul nostru este ca pensionarii să primească în plus lunar, prin creșterea punctului de pensie, cea mai mare sumă pe care au primit-o vreodată”.

Ministerul a propus o creştere a pensiilor, de la 1 septembrie, cu 10%, însă Guvernul ar putea decide un procent mai mare de creştere. 

8 comentarii

  • Niște ratați au ajuns să conducă România și mai ales in bulibaseala asta cu pandemia când ei fură in draci prin contracte cu măști, aparatură medicală etc și amd

  • Precum vor crește pensiile și alocațiile în etape, așa folosesc gramatica limbii române cei care au replicat la această postare. Mai aveți câteva etape până o să scrieți corect!

  • Pare ca liberali nu doresc sa câștige alegerile nici pe cele locale și nici pe cele parlamentare. Poate că le vor câștiga eșalonat in 100 de ani

  • Cat timp se pot plati uriasele pensii speciale,salariile uriase de la stat si mentine numeroasele bonificatii,alocatii de hrana,etc. pensiile trebuie marite cu 40%,conform legii!Daca alesii vor renunta la aceste privilegii si vor primi pensii pe principiul contributivitatii,atunci pensiile sa se mareasca atat cat permite bugetul tarii!

  • Niște gunoaie care nu respecta legea pensiilor și pe deasupra și semnată de iohanis ,cât privește alocațiile in alte tari bani yok ,aici se măresc NON stop sa aibă țigani și puturoșii cu ce trai ,trăiască PSD ,PNL

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.