Economie

S-au mărit indemnizaţiile sociale pentru pensionari. Când se vor plăti cei 50 de lei în plus

Prin Legea nr.186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, publicată la data de 30 decembrie 2014, cuantumul indemnizaţiei sociale pentru pensionari a crescut de la 350 lei la 400 lei, anunţă Casa Naţională de Pensii. Instituţia le transmite beneficiarilor şi de când pot aştepta banii în plus.

„În scopul asigurării din luna ianuarie 2015 a plăţii efective a noului cuantum al indemnizaţiei sociale pentru pensionari (400 lei), Casa Naţională de Pensii Publice a întreprins demersurile necesare pentru ca plata diferenţei de indemnizaţie socială să se efectueze în mod centralizat, odată cu cea de-a doua tranşă de plată a unor drepturi, respectiv plata drepturilor restante. Astfel, cu sprijinul caselor teritoriale de pensii şi al instituţiilor prin intermediul cărora se achită pensiile (S.C. Poşta Română S.A. şi băncile partenere), diferenţele cuvenite beneficiarilor de indemnizaţie socială, ca urmare a majorării acesteia de la 350 lei la 400 lei, vor fi achitate până la sfârşitul lunii ianuarie 2015, începând cu data de 23 a lunii”, se arată într-un comunicat.

Instituţia mai arată că în anul curent pentru calculul contribuţiilor de asigurǎri sociale datorate, cotele sunt: pentru condiţii normale de muncă: 26,3%, pentru condiţii deosebite de muncă: 31,3%, iar pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă: 36,3%.

Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale este de 10,5%, indiferent de condiţiile de muncă.

Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 5% şi este inclusă în contribuţia individuală de asigurări sociale.

Plafonul maxim al bazei de calcul a contribuţiei de asigurǎri sociale este reprezentat de valoarea corespunzǎtoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut, respectiv 12.075 lei.

Câştigul salarial mediu brut este de 2.415 lei

În situaţia contractelor de asigurare socială, nivelul minim al venitului lunar asigurat este de 845 lei, iar nivelul maxim de 12.075 lei. Astfel, cota de contribuţie de asigurări sociale de stat reprezintă 26,3% din venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socialǎ, respectiv 222 lei în cazul venitului minim lunar asigurat de 845 lei sau3.176 lei în cazul venitului lunar asigurat maxim de 12.075 lei.

Pentru calculul drepturilor de pensie, valoarea punctului de pensie este de 830,2 lei, iar indicele de corecţie este de 1,07.

Referitor la alte drepturi, CNP anunţă: cuantumul ajutorului de deces este de 2.415 lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului şi 1.208 lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

Cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor, în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate, este de 665 lei.

Indemnizaţia socială pentru pensionari este de 400 lei.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS