Actualitate

Să curgă vinul! Până duminică, la Muzeu, la Bistrița Wine Festival (FOTO)

La Muzeul Județean se desfășoară, până duminică inclusiv, în contextul Târgului Mare al Bistriței 2019, Bistrița Wine Festival – ediția I, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Transilvania Print. Timp de trei zile, la Muzeul Bistrița va curge în pahare povestea vinurilor de Lechința, Teaca, Jelna, Cotnari, Apold.

Vineri și sâmbătă de la 12.00 la 20.00, iar duminică de la 12.00 la 18.00. ”Vă așteptăm pe toți, iubitori de vin, cunoscători, amatori, pasionați, oricine dorește e binevenit la noi! Vă așteptăm cu drag și cu mult vin, pe care să îl degustați și, dacă vă place, să îl cumpărați! Cramele noastre vă întâmpină cu un pahar de vin, bucuroase de oaspeți!”, este invitația organizatorilor.

La deschiderea oficială au participat primarul Ovidiu Crețu, administratorul public al județului, Florin Moldovan, subprefectul Ciprian Ceclan, managerul Complexului Muzeal BN, Alexandru Gavrilaș.

Secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Monica Mureșan, a spus că ”astăzi avem 800.000 de litri de vin produs anual de zece podgorii. A fost un drum istoric lung, în anul 1626 se produceau 614 găleți de vin, iar în anul 1835 – 3.800 de găleți de vin. Ne dorim să creăm un hub aici la Bistrița, cramele locale să colaboreze iar brandurile să formeze un marketing teriorial puternic”.

Primarul Ovidiu Crețu a venit la Wine Festival alături de primarul din Besançon (Franța), Jean Louis Fousseret, viceprimarul din Zielona Gora (Polonia), orașe înfrățite cu Bistrița, președintele și vicepreședintele Asociației Sașilor Bistrițeni din Germania și Austria HOG Bistritz-Nosen, Hans Franchy și Horst Gobbel. ”Sunt verificatori importanți. Primarul din Besançon este un cunoscător al vinurilor și veți da un examen serios în fața lui. Zielona Gora are de 12 ani un festival al vinului, iar reprezentanții HOG Bistritz-Nosen sunt urmașii celor care ne-au învățat să facem vin, adică ai sașilor”, i-a prezentat Ovidiu Crețu.

Ovidiu Crețu: ”Felicitări tuturor celor care și-au dat mâna pentru a realiza un eveniment important în istoria actuală a vinului din județul Bistrița-Năsăud. Acest gen de eveniment nu poate să lipsească într-o zonă cu producători de vin, în cultura viței-de-vie și a vinului din zonă, este obligatoriu să ai un târg de vinuri, poate chiar mai multe, și este obligatoriu ca toți cei care produc vinuri să își dea mâna într-un fel de asociație, astfel încât ce fac ei să fie promovat și la nivel național și internațional. Producția de vin în Bistrița-Năsăud a intrat pe un făgaș excepțional, podgoriile și cramele sunt nemaipomenit de tonice în economie. Îi felicit că au avut curajul să se implice, să transforme niște locuri cu spini în culturi de vii, niște case părăsite sau niște beciuri surpate în crame moderne”.

Marin Ecedi, manager Transilvania Print: ”Eu cred că există mult potențial de dezvoltare. Multe crame își leagă produsele și marketingul de istoria locală și există istorie care să formeze noi generații de băutori de vinuri. În județ avem cinci crame cu DOC, denumire cu origine controlată. Ei fac ce trebuie în acest moment”.

Andra Muntean, Crama Valea Ascunsă Teaca: ”Anul viticol 2019 e unul bun, suntem optimiști. Vremea e chiar propice, după ce a plouat destul de mult acum e soare și e cald și sperăm să fie totul ok, să fie o recoltă bună și un vin bun. Noi cultivăm 10 de hectare în zona Ascunsa, înconjurată din trei părți de pădure. Avem șapte soiuri. Istoria spune că Vinul Împăratului provine de la noi, de la Teaca. Chiar dacă s-a distrus tot pe la sfârșitul anilor 80, credem că, încet, încet, putem reconstrui viticultura în zona Teaca. Oricine vine la noi trebuie să deguste Sauvignon Blanc. A fost declarat Regizor al vinurilor albe conform concursului Povești cu vinuri românești de la Sinaia, organizat pentru cramele mici și mijlocii”.

Cristina Carazan, Casa de Vinuri Zaig Teaca: ”Suntem o cramă nouă, la început de drum. Avem 13 ha cultivate cu viță-de-vie nobilă plantate în 2013. Ca soiuri avem Fetească Albă, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Fetească Neagră, soiuri pentru vinuri roșii. Avem și un vin premiat la Povești cu vinuri românești. Am câștigat premiul II cu un Chardonnay vinificat în sec. Datorită calității pe care o producem, eu zic că vinurile de Teaca pot concura cu oricare alte podgorii din țară. Eu aș recomanda celor care ajung la Teaca să deguste Feteasca Albă, ceva excepțional, ceva reprezentativ pentru crama noastră. Provine dintr-o vie mai veche, de peste 80 de ani, moștenită, pe care o îngrijim cu drag și din care obținem vinuri excelente”.

Ciprian Săsărman, Crama Lechburg: ”Noi suntem fosta cramă din Lechința, înființată în 1962. Avem o suprafață de 72 de hectare de pe care recoltăm, fiindcă mai avem și o zonă tampon. Suntem o cramă în regim organic. Facem un vin de calitate, sănătos. E important să spunem că Lechința e o mare emblemă a vinurilor albe din România. Sunt unele dintre cele mai bune vinuri albe. Noi avem, spre exemplu, un Gewurztraminer premiat la Londra, aproape unul dintre cele mai bune din lume. Avem Pinot gri, declarat cel mai bun la competiții mai puternice”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS