Să ne edificăm în cazul „castelului” de la Posmuş

Am ascultat expozeul infinit al doamnei consilier pe tema „castelului”, adică a conacului, şi mi-am adus aminte cum, în precedentul mandat, domnia sa vota cu două mâini alocarea unei sume uriaşe de peste 500.000 de lei în planurile de refacere a conacului boieresc şi milita pentru investirea a încă şase milioane de euro în reabilitarea conacului crezând, probabil, că aşa se va relansa turismul în Bistriţa-Năsăud. Cum? Cu încă „un centru cultural, turistic şi de agrement care să includă restaurant şi cramă de trei stele, o sală de lectură cu 26 de locuri, una de conferinţe cu 80 de locuri, opt locuri de cazare în regim de pensiune de patru stele, 44 de locuri de cazare în regim de pensiune de trei stele şi trei locuinţe de serviciu”? Să fim serioşi.

Să zicem că marea investiţie s-ar face şi e gata. Explicaţi-mi şi mie de ce ar atrage turişti care să ne umple de bani la buget. Drumul pe Valea Şieului e cât se poate de distrus, conacul e situat într-o localitate modestă în care nu ştiu dacă există mai mult de un magazine sătesc. De fiecare dată când am fost acolo, şoseaua era plin de balegă de la un capăt la altul. Am suportat cu greu mirosul până acasă, iar la întoarcere a trebuit să-mi spăl maşina. Conacul e o casă mai mare într-un parc distrus şi el. Chiar dacă am investi nu şase, ci 10 milioane de euro sau 100 de milioane de euro ca să-l reclădim din temelii, tot nu am avea ce face decât să bem o cafea într-o crâşmă probabil serviţi de vreun băiat de prin sat rudă cu vreun politruc.

Trăim într-un secol în care dacă nu pricepem că turistul are nevoie de paletă largă de oferte de petrecere a timpului liber, ne apucăm degeaba să vorbim despre această temă. Mă uitam zilele trecute la un canal tv de călătorii care trata subiectul parcurilor de distracţie din lume. Mii de oameni stăteau cu orele la cozi ca să se dea preţ de 29 de secunde într-un montagne russe. 29 de secunde, reţineţi! Omul modern are nevoie de adrenalină, de intensitate maximă, de senzaţii tari pe care Posmuşul nu are nicio şansă să le ofere printr-o crâşmă şi o sală de lectură pusă aşa, de florile mărului, ca să arătăm cât de culţi suntem noi.

În ce priveşte marele proiect de reabilitare a conacului de la Posmuş, eu sunt 100% convinsă că Liviu Rusu nu a vrut altceva decât să-şi construiască încă un loc de refugiu pentru el şi camarila lui, însă cu bani publici, un loc în care să tragă câte un chef la sfârşit de săptămână tot tineretul PDL care se urcă pe Râpa cu Păpuşi ca să se distreze. Mult mai interesant şi mai realist a părut proiectul administraţiei Gheorghe Marinescu. Prin anii 2000, preşedintele de atunci al CJ a găsit nişte oameni de afaceri italieni care au vrut conacul ca să facă acolo un teren de golf. Au renunţat din cauza drumurilor proaste şi probabil a priveliştii dezolante din jurul clădirii. Nu cred că vreun jucător de golf e pasionat să treacă cu limuzina printre vacile care vin seara de la păşune.

În aceste condiţii, daţi-mi voie să fiu 100% de acord cu cei care spun că nu are niciun rost să dăm milioane de euro ca să refacem “castelul” de la Posmuş. E departe de orice drum principal şi, în plus, nici măcar prin proiectul de 500.000 de lei nu i s-a găsit o identitate. Aşa cum bine ştiţi, cum în zilele noastre găseşti crâşme de trei stele la fiecare metru, poţi dormi la preţuri rezonabile la cinci stele, ai sală de lectură la orice pas, ar trebui să fii cel puţin năuc să baţi drumul până la Posmuş de florile mărului ca să te umpli de balegă pe pantofi şi să-ţi arunci privirea pe dealurile din jur. Nu spun că nu sunt frumoase. Sunt, dar o astfel de privelişte găseşti oriunde în Bistriţa-Năsăud şi în România, nu are nimic aparte zona respectivă.

Dacă s-ar fi gândit acolo un castel care să reconstituie atmosfera secolului în care a fost edificat, cu castelani îmbrăcaţi adecvat, cu un program turistic în care să fie inclusă de exemplu vânătoarea, obligativitatea purtării unor costume de epocă, poate că am fi avut şansa ca nişte ciudaţi din lumea întreagă să vină la noi să vadă cum era pe atunci. Pentru o crâşmă şi o sală de lectură nu mă duc nici eu, cu atât mai puţin să vină alţii din ţară sau din lume. Aşadar, păcat de banii aruncaţi aiurea pe proiecte din moment ce din ele nu a reieşit nici măcar o idee care să ne facă să ciulim urechile la auzul ei.

În concluzie, eu cred că ideile găştii Liviu Rusu ar trebui să fie uitate la fel de repede cum a fost uitat şi el, un preşedinte de CJ de tristă amintire. Bistriţa-Năsăud are un mit, al Contelui Dracula, şi tot ce trebuie să facă este să ţeasă nişte poveşti în jurul lui, începând de la semnul de intrare în judeţ care, din păcate, e un nou proiect ratat pe care am aruncat bani complet aiurea.

Cristiana Sabău