Actualitate

Sabin Cucea, ghinionist. Curtea de Apel Cluj nu l-a reabilitat ca pe Mititean şi Scurtu

Fostul director adjunct al APIA Bistriţa-Năsăud, Sabin Cucea, a pierdut, la Curtea de Apel Cluj, procesul intentat conducerii centrale a agenţiei şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Între timp, PNL a numit-o în locul lui pe Daniela Avram, preşedinta femeilor liberale de la municipiu.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Cucea a cerut magistraţilor suspendare executare act administrativ intitulat Decizia nr. 1280/2012 emisă de APIA Bucureşti prin care el era trimis să lucreze în judeţul Teleorman. Cererea i-a fost respinsă, dar are drept de recurs până în 26 ianuarie inclusiv. Între timp, în fotoiul său s-a instalat Daniela Avram, preşedinta OF a PNL Bistriţa.

Sabin Cucea nu a fost la fel de norocos ca şi Valentin Pop Mititean şi Emil Scurtu, ambii reabilitaţi de Curtea de Apel Cluj după ce, în prealabil, s-au îmbolnăvit şi nu au vrut să meargă în Dolj, respectiv Galaţi, judeţe în care au fost detaşaţi.

Reamintim că Sabin Cucea a apelat chiar şi la şeful UNPR, Grigore Iuga, ca să-i pună pile la mai marii USL. Grigore Iuga a declarat, de curând, pentru Timp Online că Sabin Cucea e membru UNPR încă de acum doi ani când a dat concurs pentru funcţia de director adjunct al APIA Bistriţa-Năsăud. Ulterior, acesta s-a căsătorit cu Codruţa Sânpetrean, nepoata lui Emil Scurtu.

“Noi l-am susţinut atunci ca să ajungă director adjunct. E băiat bun. Nu i-am retras sprijinul politic, e membru tot la noi şi acum îl susţinem să rămână director adjunct. Am vorbit cu cei de la USL şi le-am spus că vrem să nu îi schimbe pe directorii susţinuţi de noi. În afară de Sabin Cucea ar mai fi şi Ioan Fechete de la Pensii, Constantin Candrea de la ITM. Nu am primit încă niciun răspuns de la USL”, a spus Grigore Iuga.

Întrebat dacă i se pare corect ca un director adjunct de instituţie să fie şi patron de firmă şi să facă bani pe seama fermierilor care vin cu dosare la APIA, Grigore Iuga a declarat: “Nu mi se pare corect să fii şi cu una, şi cu alta. Să aleagă ce vrea să fie. Dacă e incompatibil să aleagă”.

Cristiana Sabău

Sursa foto: Facebook

3 comentarii

  • Din ziarul Timponline am aflat si eu despre „Afacerea Xeroxul” de vis a vis de A.P.I.A.
    In Evanghelia dupa Sfantul Ioan -(dar nu Oltean)- la 2 cu 14-17 Scrie: ” Si i-a gasit la templu pe cei care vindeau boi si oi,si porumbei si pe schimbatorii de bani sezand.Si,facand un bici din franghii,i-a scos afara din templu ,si oile si boii:si a varsat banii schimbatorilor si a rasturnat mesele,si celor care vindeau porumbei le-a spus” Luati acestea de aici: nu faceti din casa Tatalui Meu casa de negustorie ! Si Ucenicii sai si-au amintit ca este scris:” Ravna casei Tale Ma mistuie”. Oare pt. taranii romani,in viata cotidiana , A.P.I.A. n-ar trebui sa fie un fel de „CASA A TATALUI LOR” de la Bruxelles??? Ca de-acolo vin subventiile pt agricultura.Oare ” ucenicii”, insetati de dreptate nu sunt adesea ziaristii care demasca afacerile necurate si neplacute ale unor directori „preaiubitori de arginti” , catre Tatal Ceresc???

  • CE IMI MAI PLACE,,,VA FELICIT DOAMNA CRISTIANA SABAU ,,,de unul ne-ati scapat,,,sa va faceti cate o cruce pe masina pentru fiecare scos din lupta, cum faceau pilotii in razboi,,,,,mai doborati din ei, ca nu mai suport sa ii vad cat sunt de nemernici,,,

  • cucea sabin ? increzut , pedist convins , si un sustinator infocat al unchiului sau scurtu emil . Nu pot renunta la scaunul de director ? de ce ? nu este o mostenire de familie . unde este dumnezeu ,? de ce ii lasa sa si faca ei de cap ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS