Actualitate

Salarii de peste 1.000 de euro pentru educatorii care vor să lucreze în Germania

Educatorii care cunosc limba germană au şansa să lucreze în Stuttgart la grădiniţe. Asociaţia Internaţionala pentru Tineret recrutează pentru Oficiul German de Asistenţă Socială pentru Copii şi Tineret 10 angajaţi cărora li se oferă salarii între 1.200 şi 1.600 de euro net lunar. Ce trebuie să faceţi.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud anunţă că Asociaţia Internaţionala pentru Tineret, reprezentantă a Oficiului German de Asistenţă Socială pentru Copii şi Tineret, va face o preselecţie pentru a angaja 10 educatoare în Germania.

Selecţia candidaţilor pentru interviul propriu-zis, va avea loc la începutul anului 2015 în Germania, la Stuttgart. Pe lângă interviu, candidaţii vor susţine şi o probă practică în cadrul unei grădiniţe (exercitarea profesiei de educator). După susţinerea interviului şi a probei practice, candidaţii admiţi vor primi contracte de muncă.

Se caută persoane care au absolvit fie liceul pedagogic cu specializarea Învăţător – Educator, fie facultatea cu specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar, cunoscătoare ale limbii germane nivel C1. Sunt acceptaţi şi candidaţi care vorbesc limba germană nivel B1/B2.

Candidatele/candidaţii care au deja calificarea recunoscută şi vorbesc perfect limba germană vor fi angajate (i) direct ca educatoare/educatori, cu un salariu de 2.300 euro brut/lună (aprox. 1.600 euro net/lună). Candidatele/candidaţii care nu vor primi direct o recunoaştere a calificării, vor fi încadrate/încadraţi ca ajutor de educator (KITA) şi vor primi un salariu de 1.800 euro brut/lună (1.200 euro net/lună).

Persoanele selectate indiferent dacă au sau nu calificarea recunoscută, vor urma în primul an, un curs de adaptare dupa modelul educaţional din Germania. De asemenea, vor locui în aceeaşi clădire sau în vecinatate, urmând ca, după această perioadă, fiecare persoană să primească sprijin pentru găsirea unei locuinţe de închiriat, în funcţie de locul de muncă.

Cheltuielile de transport pentru interviuri atât în România cât şi către Germania, sunt finanţate de către Asociaţia Internaţională pentru Tineret. Se oferă consiliere de integrare în primul an, perfecţionare didactică în funcţie de activitate, un loc de muncă variat, creativ, siguranţa pregătirii profesionale, precum şi o activitate independentă. Persoanele cu nivel B1/B2 de limbă germană vor beneficia de cursuri de limbă germană până la nivelul C1.

După primul an, contractul de muncă poate fi încheiat pe o perioadă nedeterminată. Contractele de muncă încep să se deruleze din lunile februarie, iunie sau septembrie 2015. Programul de lucru este normal – 38,5 ore/săptămână.

Ce trebuie să faceţi? Persoanele interesate trebuie să transmită CV-ul în limba germană; copie a diplomei de bacalaureat (pentru absolvenţii liceului pedagogic cu specializarea Învăţător – Educator); copie a diplomei de licenţă (pentru absolvenţii specializării Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar); certificat de atestare a cunoştinţelor de limbă germană nivelul B1/B2/C1 la adresa de mail: bucur@vij-stuttgart.de.

Valabilitate ofertă: 15.12.2014.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS