Salarii în euro pentru medicii care vor să se angajeze la o clinică privată din Bistriţa

Holistic

O instituţie medicală privată din Bistriţa are nu mai puţin de 11 posturi vacante pentru medici de diverse specializări cărora le oferă salarii în euro, potrivit unui site de recrutare. Salariile pornesc de la 1000 de euro şi pot ajunge la 2000 de euro pentru majoritatea specializărilor. Cardiologii, în schimb, sunt ademeniţi cu salarii între 1500 şi 3500 de euro.

Clinica Sanovil caută medic cardiolog, oftalmolog, psihiatru, neurolog, de medicina muncii, de familie, medic ORL, pediatru, pneumolog, de laborator şi geriatru.

Sanovil este un grup medical din Bistrița înfiinţat în 2007 şi format dintr-un spital privat multidisciplinar, clinică, policlinică ce poate face investigaţii de înaltă performanţă.

Reamintim că de la 1 martie a.c., au crescut salariile şi în sistemul public de sănătate. Potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, un medic primar de gradaţia a cincea are salariul de încadrare 16.700 de lei la care se adaugă sporurile de secţie, gărzile şi ce mai face.

„Părerea mea este că nu va fi medic care face gărzi care să meargă acasă cu un salariu de sub 3000 de euro. Eu cred că sunt salarii la nivel de vest. Dacă scazi cheltuielile pe care le ai acolo în Germania, trăieşti în România şi salariile sunt pe măsură”, a spus Lazany. 

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Mircea M.

    Pot sa le dea salarii de milioane de euro din partea mea, eu unul nu o sa mai calc pe acolo veci. Respectul fata de client in primul rand, fara sa mai punem la socoteala ca e si pacient, este 0. Aveam programare la 12.20, pierd o jumatate de zi de la serviciu pe care nu mi-o plateste nimeni, si la 13.30 mai erau 5 persoane in fata mea. Nu mi s-a vorbit deloc politicos cand am intrebat, probabil ca doctorul respectiv a cedat sub presiunea pacientilor de la usa, asa ca am plecat. In concluzie nu recomand aceasta clinica/policlinica.

    (0)
    • Bistritean

      Tu practic nu ai pierdut nimic. Riscul este atunci când te primeste si îți prescrie tratament.

      Dacă șoferii ar greși atât de des cât o fac doctorii, ar fi numai cadavre pe sosele, ar fi mult mai evident

      (0)
    • radu

      de acord! uneori ai impresia ca esti pe banda rulanta! prea multe programari, timp insuficient, consultatii platite da cui ii pasa? ei iau banii tu stai si transpiri pana iti vine randul! organizarea este deficitara!

      (0)
  2. Doctor

    De acord cu Mircea M!
    Servicii de proasta calitate in aceasta clinica, iar daca te duci cu bilet de trimitere ca cica, na, lucreaza cu Casa de asigurari, platesti aproape in totalitate serviciile! Numa cu smecherii a umblat “patronul” si in perioada cat a lucrat la spital. Interesul este doar pentru el, asa ca, mai lasati-l deoparte atata timp cat nu e serios!

    (0)
  3. asistenta sexy

    Interesant este cum ajung fetele frumoase sa lucreze in aceasta clinica. M-am mirat cand am vazut doar domnisoare bine, una mai buna ca ailalta… la meserie ma refer 🙂

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.