Economie

Salariile din judeţul Bistriţa-Năsăud, printre cele mai mici din România

Angajaţii din Bistriţa-Năsăud câştigă, în medie, 1841 de lei net lunar, cu 16% mai mult faţă de 2015, acestea fiind printre cele mai mici venituri salariale nete din România. Mai puţin decât în Bistriţa-Năsăud se câştigă doar în Teleorman – 1720 de lei lunar şi Harghita – 1808 de lei lunar.

La sfârşitul lunii octombrie 2017, efectivul salariaţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud era de 69676 persoane, în creștere cu 36 persoane  faţă de luna anterioară şi cu 1355 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3 %, se arată în ultimul buletin statistic lunar al Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud.

Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna octombrie 2017 de 2661 lei, cu 23,4% mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului trecut şi cu 1,2% peste nivelul lunii precedente. Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1913 lei, cu 1,1% mai mare faţă de luna anterioară şi cu 22,5% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent. Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 20,0% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii octombrie 2017 era de 3834 persoane, în scădere cu 17 persoane faţă de luna anterioară şi cu 1431 persoane mai puțini faţă de acelaşi moment al anului 2016. Din numărul total al şomerilor 48,7% erau femei. Rata şomajului a fost de 2,9%, la același nivel cu luna anterioară, cu 1,0 punct procentual sub nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent şi cu 1,1 puncte procentuale sub rata şomajului la nivel naţional

Potrivit unei analize făcută de Ziarul Financiar pe baza informaţiilor de la Insti­tu­tul Naţional de Statistică, angajaţii din Bucureşti câştigă, în medie, peste 3.000 de lei net pe lu­nă, cu aproape 30% mai mult decât ni­­ve­lul salarial al unui angajat care pri­­meşte salariul mediu pe economie (de 2.360 de lei net în luna mai a aces­tui an.

La polul opus este situaţia angajaţilor din Te­le­or­man, care au cele mai mici salarii din Ro­mânia, de numai 1.720 de lei net, la ju­mătate faţă de bucureşteni şi cu 27% sub media naţională.

 

45 comentarii

  • Voi dați-vă mari patrioți. Cu reclama asta puteți să vindeți orice marfă. Furați România până la ultimul ei bănuț. Sunt încă destule Serbii, Madagascare și Brazilii ca să vă primească și găsiți și destui cretineți de BN, un județ ardelean roșu-roșu, care să vă creadă și să vă susțină: este unul Martin care mormăie, este altul autointutulat Alan Dala care cântă la acordeon mai ceva ca Marcel Budala, este una Ana care nu mai poate ieși nici din zid și nici din manele.

    • Absolut deloc. La Bistrița mama proștilor trebuie să rămână mereu gravidă. Vrem să ne mărim numărul exponențial. Bine ai venit în club!

  • Câteva precizări suplimentare: Clubul Eugen Nipulicea are filiale în fiecare județ din România. Clubul Eugen Nipulicea trăiește din cotizații. Ceea ce contează este cota de prostie pe care mai întâi o identificăm și pe urmă o recrutăm. Filiala Bistrița a găsit un filon important însă noi sperăm aci la mai mult, la un adevărat zăcământ. Cotizați la Clubul Eugen Nipulicea din Bistrița!

  • Mă, eu proști mai mari ca la Bistrița n-am văzut. Proștii din Bistrița sunt așa de proști că ei cred că proștii suntem noi, dar noi știm bine că proștii sînt ei.

  • Veniți în număr cât mai mare. Filiala Bistrița să fie cea mai numeroasă. Vă așteptăm și pe cei din alte județe aici la noi. Propuneți și un slogan. Proști dar mulți este depășit. Bistrița te vrea prost pare convenabil dar îl folosesc alții. Veniți cu idei idioate, să fiți bine primiți. Veniți ca la partidul de-i zice al vostru.

  • Am primit o adeziune recentă tocmai din Madagascar, de la Radu Mazăre. E bine, cu toate că e plin de Radu și pe la noi. Ce-ați zice dacă am oferi lui Radu Mazăre azil politic aici la Bistrița? Ca stat perpendicular, l-am putea acoperi.

  • Veniți la club, la Clubul Eugen Nipulicea din Bistrița. Vă așteptăm cu drag pe toți. Numai așa ne putem folosi de voi. Proștii trebuie să fie simple obiecte.

  • Atenție, cei care mă înjurați! Să o faceți cu sârg, măcar ca Dănilă Prepeleac. Acuma că sunt brend județean profitați, că după ce o să devin patrimoniu național, mai vedem. Atenție, cei care înjurați! Lăsați proștii să vină la mine.

  • Patronii din BN se plang ca nu gasesc angajati ,ca angajatii nu sunt interesati de servici …… De motivarea angajatilor prin marirea salariului au auzit ?

  • Mulțumesc Pulicea Club ! Mâine se deschide caseria SRI. Statul paralel îți este recunoscător.
    P.S. Ai rămas în urmă cu plusurile, te rog ia măsuri! vrau să văd SUTE de plusuri pentru pupincuriștii mei !

    • Coldea, mulțumesc pentru răspuns dar cred că ai încurcat de data asta clubul. Noi suntem Eugen Nipulicea, filiala Bistrița. Pe Pulicea al tău, pe Eugen, să-l cauți prin Parlament unde vă face legi. Mai nou lucrează la vedere, fără prezervativ, secondat de așa numitul Șerban Niciolae.

    • Altă precizare, pentru toată lumea. Noi, Clubul Eugen Nipulicea, filiala Bistrița, reprezentăm statul perpendicular, nu statul paralel. Înseamnă că noi stăm aici călare pe situație, nu pe lângă ea. Exemplu: în 20 ianuarie când o să fie protestele de amploare în țară pentru răsturnarea așa zisului stat megacorupt, noi o să ne opunem perpendicular. Adică, noi susținem din tot sufletul pe toți corupții și incompetenții din județ, fie că ei aparțin PSD-ului, fie PNL-ului ori ALDE-ului. Așa să știți. Bine?

    • Cineva a propus următorul slogan pentru clubul nostru: „Furați, mă, tot. Nimica să nu mai rămână!” După mediere, comisia de cenzori va formula un răspuns oficial.

  • Pe spatele muncitorilor isi fac vile de lux, bani multi, masini scumpe, excursii, dar nu au bani sa i plateasca cinstit si corect.

    • @Aa
      Nu te obliga nimeni sa muncesti la patron pentru 2000lei/luna! Poti castiga 50-100 euro/zi ,urmeaza sfaturile mele:
      1.Fa un curs de calificare instalator/electrician/mecanic,electrician auto/dulgher/faiantor
      2.Lucreaza ca ucenic 3 luni,pana capeti putina expetienta.
      3.Cumpara-ti o trusa buna de scule
      4.Fa-ti un PFA sau SRL
      5.Fii de 5x mai serios si mai constiicios decat erai cand lucrai la patron.
      Avantaje: vei castiga bani mai multi !
      Dezavantaje :vei muncii de 5x mai mult decat te-a „exploatat ” patronul !
      Spor la treaba!

  • Consider ca salariile in cazul bugetarilor bistriteni sunt in procent de 99% prea mari pentru efortul si responsabilitatea muncii prestate.
    In sectorul privat cam 20% merita cat au,10% merita mai mult,iar restul de 70% se plang degeaba,ca nu merita nici minimul pe economie la pregatirea care o au si modul in care inteleg sa-si faca treaba!
    Stiu ca doare dar acesta-i adevarul!

  • Toate jigodiile, cu sau fără partid, toate scursurile din instituții, toate persoanele cărora li se incredințează acțiunile cele mai amobinabile la locurile lor de muncă, toate jegurile patentate din oraș, toate gunoaiele de la sate, toate canaliile care pândesc oportunități sunt așteptate cu încredere la Clubul Eugen Nipulicea, filiala Bistrița. Clubul Eugen Nipulicea este un club select, prin urmare nu vor fi primiți aici oamenii care au principii, care sunt cinstiți, care au idei personale, care nu au vocație de sclavi, care nu sunt niște buni executanți și care nu vreau să fure pentru șef mai mult decât pentru ei. Slogan: Toți pentru unul, toți pentru șef! Așa să ne-ajute, că-i sus și că poate!

    • Un psihiatru bun ar spune că a profitat mă-ta de tine când erai mic.

    • Nicolice de Bistrița, vezi că cuvântul corect este abominabile, dar la tine merge că tu ai făcut studii juridice la fără frecvență, undeva la distanță.

    • Așa e. Am pățit când eram mic ca Oedip. Sunt curios însă ce va spune psihiatrul tău bun despre Eugen Nipulicea din Parlamentul României. Acolo-i baiul mare pentru poporul român, nu ce fac eu în club la Bistrița.

    • Haideti mai, nu mai fiti asa de chichirăi cu reprezentantul clubului! Omul a fost sincer si a descris cum sunt persoanele care fac parte din club, el facand parte din club, fiind chiar fundatorul. =))

    • Alan Dala, bun venit în club! De când te așteptam. Ești de-al nostru. Lista se tot mărește. O să fim clubul nr. 1 din Bistrița. Pe 20 ianuarie facem o contra-manfestație. Vorbesc și cu Zoltan B. Am și vorbit deja.

    • Ca să fim drepți, fundatorul Clubului Eugen Nipulicea este mentorul nostru din Parlamentul României. La Bistrița nu suntem decât o simplă filială care caută aderenți, de preferat de la partide. Se exclude USR-ul.

    • A dat Dragnea ordin celor de la Supercom sa va adune noaptea ca gunoierii. masinile supercom sunt pe urmele voastre. Aveti grija ca daca va mai adunati in fata la Prefectura, va iau ca din tomberon. Nici nu va mai baga la colectare selectiva.

  • Pe Cosette Chichirău am votat-o cu încredere și o mai votez încă odată. Sunt convins acuma că numai așa putem scăpa România de jeguri și de nicolici.

  • Clubul Eugen Nipulicea, filiala Bistrița, a deschis o listă. Facem un clasament ad-hoc. Suntem curioși, ca și voi, cine va ocupa locul întâi pe timponline. Competiția este mare și foarte strânsă, așa că le dorim succes competitorilor!

    • Ăsta cu nipulicea deja e patologic ! Nu i-ar strica niște electroșocuri sau niște perfuzii în cap.

    • Locul întâi al concursului Jegurile Nipulicea – colecția de iarnă BN, în grad de cavaler, a fost adjudecat de toți cei care o denigrează ordinar în pagina timponline pe d-ra deputat de Iași, Cosette Chichirău. Felicitări!

    • Dacă nu te referi cumva la Nipulicea din Parlament ești bine venit în clubul nostru Eugen Nipulicea, filiala Bistrița. Merge și UDMR-ul aici.

    • Fac asta din chichirăutate. Sunt oameni chichirăi, care ne vor chichirăul.
      Cum zice si proverbul romanesc: „Chichirău cu chichirău, dar mai chichirău fara chichirău. „

  • De facto, membrii Clubului Eugen Nipulicea din Bistrița sunt până acuma trei:
    1. Alan Dala
    2. Zoltan B.
    3. Coldea Florean (cel puțin așa se semnează)
    Lista este în lucru.

    • Degeaba il bagi in club pe Coldea, ca tot numai maine se deschid casieriile SRI. Tu incerci sa faci un mic tafic de influenta.

  • Asa conducatori, asa salarii… Sa transmita prefectura de urgenta o solicitatre la guvern sa treaca Bistrita-Nasaud, de pe locul 3 de la coada, pe locul 3 de la varf. E prea de tot sa fim dupa Vaslui si in aceeasi leat cu teleormanul lui Dragnea. Prea de tot.

    • Nu are cum sa se mareasca salariul mediu atata timp cat avem firme de cablaje, de textile si altele, cu mii de angajati platiti cu salarii mici. E bine ca avem aceste firme, altfel ar fi mult mai rau, atat doar ca in statistici am avea salariul mediu mai mare.

  • Dupa BN mai sunt si alte judete, nu doar Teleorman si Harghita! Priviti harta: Ialomita, Covasna, Braila. N-ar strica sa fii un pic mai atent Timponline!!!!

  • Alexandru Lapusneanu varianta 2018 cu ,,indicatie geografica protejata”:

    In jud. Bistrita-Nasaud pe masura ce iei altitudine, dai de tot mai multi… 🙂

  • Bistrițeni, ați avut aici sus puțin din fața hidoasă a lui Eugen Nicolicea. Eugen Nicolicea care îi reprezintă pe unii cetățeni români, considerați oameni liberi, la Parlament. Eugen Nicolicea pretinsul revoluționar cu certificat de revoluționar venit dintr-un oraș în care n-a fost revoluție. Perenul Eugen Nicolicea care a cerut în 1994 de la tribuna Parlamentului ca Regele Mihai să fie considerat persona non grata pe teritoriul României. Eugen Nicolicea care are niște studii juridice fictive dar care învârte toată justiția neaservită după cum îi ordonă dubioșii lui șefi. Eugen Nicolicea este astăzi Supercomul Parlamentului. Voi puteți să-l acceptați așa cum e, poate că vă și reprezintă, poate că sunteți și voi la fel ca el. Însă eu mă duc acuma ca să vomez… Vuah!… The game is over.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS