Actualitate

Sancțiuni date celor care au ieșit ”la o cafea” sau să consume băuturi alcoolice noaptea

Pe timpul misiunilor executate noaptea trecută, jandarmii au depistat 10 persoane care nu au respectat restricțiile de liberă circulație în intervalul 23.00 – 05.00, fiind aplicate 3 amenzi în valoare de 1.500 de lei și 7 avertismente scrise.

Unul dintre cele mai invocate motive este necunoașterea legislației în vigoare, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Doi bărbați au fost depistați de jandarmi într-o stație de carburanți, unde savurau câte o cafea, chiar dacă era trecut de ora 23.00. Când au fost abordați de către oamenii legii, cei doi prieteni au invocat faptul că au ieșit la o cafea, deoarece nu știau că este atât de târziu.

Tot azi-noapte, doi bărbați consumau în spațiul public băuturi alcoolice la intersecția dintre străzile Cuza Vodă și Eroilor. Când au fost interpelați de către jandarmi, cei doi au invocat faptul că nu aveau cunoștință despre interdicțiile privind circulația persoanelor după ora 23.00.

Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat doar pentru anumite motive, sancțiunile prevăzute de lege fiind cuprinse între 500 și 2.500 de lei. Totodată, operatorii economici care nu respectă măsurile privind funcționarea în condiții de legalitate în această perioadă a teraselor pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud informează că ieri, 12 noiembrie, la nivel județean, au fost verificate peste 3.100 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul controalelor efectuate. Totodată, au fost verificate 194 de societăți comerciale, dintre care 91 cu privire la respectarea programului de lucru și 43 de mijloace de transport persoane.

Pentru neregulile constatate, polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 133 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.000 de lei. Din totalul acestora, 17 de sancțiuni, în valoare de 7.500 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru  nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în cadrul acțiunilor desfășurate în intervalul orar 23.00-05.00, alte 2 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, în valoare de 10.000 de lei, celelalte fiind pentru nepurtarea măştii de protecţie.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS