Recomandări Social

Sângeorz-Băi: Trei buni platnici la bugetul local, premiați la o tombolă. Cine sunt câștigătorii

(VIDEO) Trei locuitori ai orașului Sângeorz-Băi care și-au achitat până la sfârșitul lunii martie a.c. integral taxele și impozitele locale au câștigat miercuri premii la o tombolă organizată de primarul orașului Traian Ogâgău și care a fost transmisă live pe Facebook.

https://www.facebook.com/traian.ogagau.9/videos/2306226399698041/

Potrivit primarului, câștigătorii au fost aleși, prin tragere la sorți, dintre cei care și-au plătit deja integral impozitele. Este vorba de 1760 de buni platnici dintre cei peste 5500 de proprietari de case. De la ei s-au adunat 2,4 milioane de lei, rămânând de încasat încă 2,7 milioane de lei.


Cu ajutorul unui program informatic, au fost desemnați câștigătorii, astfel:

  • Premiul III – un cuptor cu microunde – Corina Niculina Bucur
  • Premiul II – aspirator – Simion Buia
  • Premiul I – televizor – Voichița Filipoi

În felul acesta, primăria vrea să le mulțumească oamenilor că sunt buni contribuabili și să-i încurajeze și pe alții să își facă datoria de cetățeni. Primăria promite că tot azi va face publică lista datornicilor.

Într-o emisiune la postul local Sângeorz TV, primarul Traian Ogâgău a explicat că banii alocați anul acesta, prin bugetul de stat, orașului Sângeorz-Băi sunt insuficienți: ”În ce privește bugetul orașului Sângeorz-Băi suntem la limita subzistenței. Ne lipsesc circa 15 miliarde de lei vechi fiindcă pe de-o parte s-u mărit salariul minim pe economie, iar pe de altă parte salariile angajaților din sistemul bugetar. Pentru bugetul orașului Sângeorz-Băi unde nu este industrie este mai complicat, însă ne vom descurca într-un fel sau altul ca și până acum”.

Până în 2018, la bugetul local rămâneau pentru investiții 15 miliarde lei vechi, adică circa 350.000 de euro, dar nevoile sunt mult mai mari.

”La necesitățile pe care le are acest oraș, cu 350.000 de euro nu am putut face mare lucru decât studii pentru demarat proiecte, ceea ce am și făcut în ultimii doi ani și jumătate. Vrem sau nu vrem să vedem realitatea, aceasta este singura noastră șansă să dezvoltăm comunitatea. Avem contracte semnate pentru proiecte în valoare de peste 20 de milioane de euro. Eu am preluat primăria cu zero proiecte. Ca să demarezi un proiect îți trebuie o Carte Funciară pentru care îți trebuie ridicări topo, însă mă bucur că, împreună cu echipa primăriei, am reușit să demarăm atâtea proiecte într-un timp așa de scurt și că sunt demarate o parte dintre ele. Chiar de curând am aflat că centrala pe biomasă care va fi în curtea școlii a trecut de toate etapele și e admisă spre finanțare”, a spus Traian Ogâgău.

Potrivit primarului, înainte de 2016, în Sângeorz-Băi s-au derulat trei proiecte, cel de reabilitare a parcului, de asfaltare în Cormaia și de reabilitare a casei de cultură. În prezent, cel mai important proiect care va fi implimentat este asfaltarea a 90% din străzile din intravilanul orașului.

Reamintim că primarul Traian Ogâgău a aplicat aceeași rețetă cu pedepse și recompense și pentru cetățenii care nu păstrează sau păstrează curățenia. La inițiativa lui, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care li s-a impus căruțașilor care traversează stațiunea să monteze un dispozitiv special prin care excrementele de la animale să nu mai ajungă pe șosea. Au fost date amenzi celor care nu au respectat legea locală, dar și premii celor conștiincioși.

Chiar zilele acestea Poliția Locală Sângeorz-Băi le oferă câte o mătură, o găleată și un făraș celor care păstrează curățenia.

https://www.facebook.com/482238095487543/photos/a.482240722153947/799262597118423/?type=3&theater

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS