Actualitate Recomandări

Ziua Jandarmeriei, sărbătorită în centrul Bistriței

(VIDEO) Ziua Jandarmeriei Române a fost celebrată, miercuri 3 aprilie, pe pietonalul Liviu Rebreanu din Bistrița printr-un ceremonial militar și religios.

Inspectorul șef al IJJ Bistrița-Năsăud, col. Florin Furnea, a vorbit despre semnificația Zilei Jandarmeriei, iar oficialitățile locale le-au urat La mulți ani jandarmilor bistrițeni.


La evenimentul prilejuit de împlinirea a 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române s-au oficializat înaintări în grad, au defilat efectivele de jandarmi, iar cei prezenți au putut vedea tehnica folosită de aceștia în diferite misiuni, autovehiculele aflate în dotarea inspectoratului, dar și câinii de serviciu ai jandarmilor.

”Un vis cu iz de modernitate, încolțit în mintea unui domnitor moldovean, umblat prin şcolile occidentului, avea să prindă contur acum 169 de ani. Acest vis avea să poarte un nume: Jandarmerie. Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud a fost și este un partener de nădejde al bistriţenilor. Au dovedit că sunt o forţă credibilă în slujba semenilor şi și-au asigurat un loc de frunte între instituţiile care se bucură de încrederea populaţiei, iar noi, cetăţenii orașului Bistriţa, vă mulţumim pentru acest lucru. Le doresc ca în continuare să servească drept exemplu de conduită, profesionalism şi responsabilitate. La mulți ani!”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.

Jandarmeria Română a fost întemeiată în 3 aprilie 1850 printr-un ofis domnesc al domnitorului moldovean Grigore Alexandru Ghica, pe baza hotărârii Divanului obştesc privind ”Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.

(Foto: Instituția Prefectului BN)

11 comentarii

  • Jandarmeria Romana , colaboratori de nadejdie a ecologistilor si pescarilor in privinta controalelor privind starea MEDIULUI. Multumim JANDARMI si LA MULTI ANI !!!

  • se implinesc 8 luni fara o saptamana de cand jandarmeria si-a aratat ca-si merita salariul fata de clasa politica si tot atat de cand si-a dat cu mucii in fata!
    si ca un fapt divers ei se antrenezeaza sa intervina fix impotriva celor ce le fac cardul gras!

  • No da nu va place comentariul ? Nu vreti sa aveti o randuiala nici cu paza si protectia apelor si padurilor ? Batar cat de cat .Faceti-o voi daca sunteti mai grozavi .

  • În principiu, este acceptabil ca breslele să aibă o zi a lor.
    Dar a sărbători 169 de ani !? Auzi: 169, nici 100 , nici 69 (ptiu drace) !
    A sărbători festiv, în fiecare an, în mod public, cu tam-tam, pe cheltuiala bugetului public: ziua jandarmeriei, politiei, pompierilor, protecției civile, vânătorilor de munte, forțelor terestre, instituției prefectului, ziua de ieri, ziua lui Iliescu, etc. este cam mult și obositor.
    Pare un obicei comunist, rost de dat o primă – că de! nu-i de la mine – de mâncat un grătar și de băut un șpriț și așa de duc 2-3 zile degeaba (din lună – nu din salariu).
    Unde sărbătoresc privații ziua patronului, zidarului, strungarului, muncitorului, etc.etc., plătită și cu prime și cu un șpriț ? Aud ?

  • Când suntem la necaz, sunt buni jandarmii, iar când facem fapte rele nu mai sunt buni. La Multi Ani de ziua jandarmeriei române!

    • e de datoria lor ca pentru asta ii platim…daca nu sa se duca la crescut porci! (nu ca nu ar fi buni acolo!)

  • Când manifestezi pentru o țară normală și împotriva corupției ești la necaz sau faci o faptă rea ?
    Ca să știu pentru ce luăm bătaie !
    Să trăiască în frunte cu comandații dumnealor !
    VIVAT, CRESCAT, FLOREAT !

    • Bai dar tu ii platesti din banii tai?! Fitar mutra ta de prost. Comunistule , nu evoluezi deloc deasta tara asta ramane asa pt ca se trezesc unii ca tine sa scrie prostii, mai bine te pui la somn pt o buna perioada de timp, pacat ca avem astfel de oameni fara minte.

    • sa cum se si striga
      tu chiar nu intelegi ca jandarmii traiesc de pe spinarea mea ca si privat?
      de unde bani sa aiba statul ma nimeni ce esti?
      statul nu are fabrica de bani…
      nu are afaceri rentabile…
      statul face bani doar din taxe…impozite…acccize…redevente…etc
      adica bani produci de privat…
      intelege odata ca tu jandarmule …esti nimeni fara mine ca si privat…..fix din banii mei platiti ca si tva aferenti unei sticle de vin ajung pe cardul tau pentru ziua cand nu ai facut nimic bun pentru mine si …ai mers acasa sa dai de mancare la copii tai

    • @nimeni
      de asta tara nu evolueaza ca voi jandarmii loviti populatia nevinovata la comnda politica

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS