Actualitate

Primarul Ioan Turc: Nu îndatorăm orașul! Sania de vară nu este meteodependentă

”Pentru sania de vară, să fiu foarte bine înțeles, nu îndatorăm orașul. Căutăm soluția prin care cel care va veni cu instalația să vină și cu banii”, a declarat primarul Ioan Turc

”Am observat că unii încearcă să pună semnul egalității între investiția în pârtia de schi – care este un fiasco, fără nicio rezervă spun acest lucru – și realizarea unei instalații pentru sania de vară. Cât se poate de fals! O sanie de vară nu este o investiție meteodependentă. Poate să funcționeze pe tot parcursul anului. Așa cum s-a demonstrat în cele câteva locuri din România unde există o asemenea instalație, apetitul oamenilor pentru genul acesta de agrement este mare și, dacă, în localități mici și nu foarte îndepărtate de Bistrița – Toplița de exemplu – o societate a avut curajul să investească într-o asemenea facilitate și investitorii sunt cât se poate de mulțumiți de modul în care funcționează ca business sania de vară, eu cred că și noi, ca municipalitate, putem să ne permitem acest lucru. Nu este vorba de a îndatora orașul pentru o viitoare investiție. Am tatonat piața, avem niște discuții și eu cred că putem identifica soluția prin care societatea care ar urma să câștige o procedură pentru realizarea unei asemenea investiții, să vină și cu resursa financiară”, a spus Ioan Turc într-o emisiune la postul local de televiziune AS-TV.

Întrebat cum stau lucrurile în ce privește rambursarea creditului luat pentru Pârtia Cocoș, primarul a răspuns: ”datoriile nu au fost achitate integral, doar o bună parte a lor, dar încă plătim. Cel puțin un an, un an și jumătate mai avem de plătit”.

Anul acesta, în bugetul Bistriței a fost prevăzută suma de peste 29 de milioane de lei pentru sania de vară.

17 comentarii

  • Nu mâncați în locuri pleșe,
    Cu domnii, din blid, cireșe,
    Mațe-crețe, ghiudem-turc
    Umplut cu sfoiag și spurc,
    Borș ardelenesc sau labă
    Ținută-n baiț de hârjoabă,
    Lapte-prins – cotoz-în-blid,
    Când șmecherii din partid,
    Clădesc pârtii, tund rogoz,
    Și pun jgheaburi pe moloz.

    25
    5
  • Corect, acolo e investitie privată și în pârtie și în sanie….. Dacă nu scoate profit salut. La buget nu se pune problema asta, băgăm banii în gaura neagră.

    23
    5
    • Sa dea Dumnezeu sa va demonstreze domn primar Turc ca #SePoate!!!! Eu am incredere ca asa va fi! La fel cum o stiti si voi, ca de aia va temeti si faceti antireclama! haha!

      2
      17
  • Sa vina societatea de la Toplita cu bani si sa investeasca si aici daca e atat de profitabil. Primaria are altceva de facut cu banii, nu sa-i arunce pe distractii.

    24
    1
    • Doamne fereste! Atata rautate vad in cometariile timponline… ce se intampla? Doamne fereste!!!

  • Am citit și eu comentariile la articolul precedent despre sania de vară si oamenii NU s-au plâns de condițiile meteo, știu si ei foarte bine ca sania nu este meteodependența.
    Sania de vara este TURIST-dependenta, iar Bistrița nu este o destinație turistică.
    O poți face in Poiana Brașov, la Baile Felix, Băile Herculane, la Sovata, la Salina Praid, langa Cheile Turziu, lângă Cimitirul Vesel, lângă Manastirile din Moldova, lângă casa Regelui Charles.
    Daca turiștii oricum sunt acolo, se dau si cu sania de vară (nu au mers pana acolo, doar pentru sania de vară).
    Sania de vara din Bistrița va fi folosită doar de către localnici, pentru ca sunt foarte putini turiști in oraș.
    Eventual sa o facă la Băile Figa, daca tot sunt turisti la scăldat, se dau si cu sania de vara.
    Locația unde va fi amplasată sania este foarte importantă. Sa faci sanie acolo unde sunt turiștii, nu să-i faci pe turisti să se deplaseze ei la sania ta.
    Astea au fost unele dintre comentariile bistrițenilor.

    54
    5
    • Ai vrut sa faci pe desteptul dar nu ti-a iesit. Deci in teoria ta, inteleg ca Moldovan, care este un bun manager, a facut la Figa complexul pentru ca Becleanul era sufocat de turisti sau cum? Bistrita nu va avea niciodata turisti daca gandim asa. Turismul local nu poate creste fara obiective de genul asta. Daca mai apare un Aquaparc care la fel poate fi folosit intregul an, plus alte atractii, vei vedea ca se va schimba situatia actuala cu hoteluri goale.

      7
      46
    • Da mai apare un Aqua Park făcut la fosta baza mecanica. De ce naiba sa traversez tot orașul sa ma dau cu sania dacă m am plictisit de balaceala. De ce nu se face și Aqua Park pe lângă noua sala polivalentă, probabil este vorba de chestii egoiste, sau nu are loc de bazinul olimpic. A fost foarte bine gândit inainte( ca locație ma refer) dar noua conducere l a mutat și cred ca a fost doar din motive de egoism…. Dacă tot luam exemplu de la Beclean cu Băile Figa de ce nu au făcut și ei Aqua Parkul la 10 kilometrii de bazinele sărate. Pentru ca au cap pe umeri și gândesc, asta e cauza. Nu mi vine sa cred ca 20 de consilieri nu ii zic nimic primarului,…… Fantastic.!! Avem un primar dinasta ce hipnotizează consilierii sau ce se întâmplă.

      6
      33
    • @ Alin, Locația Aquaparcului la Mecanica este excelentă fiindcă se află în oraș și nu la margina orașului departe la Cuca Coșului, dacă ai avut vreodată curizitatea să te uiți pe o hartă imediat după gardul locației de la Cocoșul este comuna Livezi mai bine spus nu este nimic doar o stână mai încolo.
      Locația excelentă de la Mecanică este deja dovedită de succesul ștrandurilor IPROEB și Mecanica până când Mebis a dat faliment.

      30
      1
    • @ Alinn ai o mare fisură în logică : Cine plm meu va vrea să se dea pe sania pe șine de la marginea orașului ?! Se vor da uni nu puțini o dată la început de curiozitate după care și această învestiție îngropată în deal va muri lafel ca pârtia de schi. La Mecanica locul este foarte bun dovadă că ștrandul este în condiții acceptabile deși de la falimentul Mebis de acum 30 de ani nu a fost întreținut deloc. Am ajuns de râsul țări nu există săptămâna în care Bistrița să nu ajungă la știri:
      https://www.tiktok.com/@ancacormos33/video/7196310993834740998?_t=8ZrlHSRAX3e&_r=1

      31
    • Multă dreptate aveți, domnule Adrian! Mai întâi să finalizeze ”gropile” , ”șantierele” din oraș, care ne bagă în depresie pe noi, bistrițenii. Cine să vină într-un oraș care pare a fi ”bombardat”. Când crezi ca au terminat, fac alte gropi! Ce liniște este în zona Decebal de câteva zile! Un aspect deplorabil! Gata, au terminat?!?! Poate și aici va fii montată sanie până la vară! Acesta este planul de lucrări al primarului?

      12
  • Domnule primar, imprumutul pentru partie a fost rambursat de Cretu, acel credit a fost luat si pentru Podul Berariei si pentru reabilitare termica blocuri. Ce a mai ramas de platit din imprumut trebuie sa recuperati din taxa pentru reabilitare. Adica din cele 3 – 7% care este contributia celor carora li s-au reabilitat apartamentele.
    Ce platiti dvs acum e rambursarea creditului luat in conditii dezavantajoase de fostul primar Moldovan pentru reabilitarea a 32 de strazi.
    Cretu a lasat orasul cu un grad de indatorare de 7% (fata de 30% posibil), dvs la cat ati ridicat procentul de indatorare in 2 ani ? 😉

    5
    12
    • Funcționarule Ce vină au cei din blocurile reabilitare de borcanele sparte cu pârtia de schi de voi funcționari din primărie ? Majoritatea celor ce stau în acele blocuri nici măcar nu știu să schieze . Plata creditului păgubos trebuie să o face-ți voi funcționari din primărie că salarii și sporuri nesimțite pentru toate bazaconile aveți , nu oamenii nevinovați din acele blocuri. Apropo funcționarule ați făcut asigurare la pârtia de schi ?! Apropo după țeapa cu pârtia de schi ce compania va vrea să asigure sania pe șine ?!

      18
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS