Social

Săptămâna colectării deșeurilor voluminoase. Programul campaniei

Săptămâna aceasta, locuitorii județului Bistrița-Năsăud pot scăpa de deșeurile voluminoase în mod gratuit. Campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase organizată de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom SA este programată în perioada 28 august – 8 septembrie și se desfășoară în toate localitățile.

În categoria deșeurilor voluminoase intră fotolii, canapele, saltele, dulapuri, mese, scaune, mobilier de grădină, jucării de dimensiuni mari – tobogane, biciclete, trotinete, piscine gonflabile, cuști de animale, balansoare, covoare sau alte bunuri de folosință îndelungată.

Cetățenii care locuiesc în zonele de blocuri și dețin aceste tipuri de deșeuri voluminoase trebuie să le depună la platformele de colectare a deșeurilor reciclabile, iar cei care locuiesc în zonele de case să le scoată în fața porții, având grijă să nu încurce circulația pietonală sau auto.

Nu scoateți deșeurile voluminoase în afara datelor menționate în programul de colectare de mai jos:

BISTRIȚA

Luni – Marți, 28 – 29 august

Străzile din perimetrul: Gării – Arțarilor – Eroilor – Dimitrie Cantemir – Tărpiului – Drumul Cetății – Calea Clujului – sens giratoriu Calea Clujului – Libertății – Petru Maior – Podul Berăriei – Faleză – Zăvoaie – Tănase Tudoran – Ion Pop Reteganu – Mihai Viteazu – Valea Budacului – Ion Vidu – Codrișor – Podul Budacului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu – Gării.

Miercuri – Joi, 30 – 31 august

Străzile din perimetrul: Alexandru Odobescu – Gării – B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Avram Iancu – Podul Jelnei – Ghinzii – Valea Ghinzii – Valea Jelnei – C.R. Vivu – Ion Minulescu – Parcului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu.

Vineri – Sâmbătă 1 – 2 septembrie

Străzile din perimetrul: B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Lucian Blaga – Simion Mândrescu – Subcetate – Busuiocului – Tărpiului – Dimitrie Cantemir – Eroilor – Ioan Slavici – Crinilor – Piața Petru Rareș – B-dul Republicii.

Pentru LOCALITĂȚILE COMPONENTE ale municipiului Bistrița, programul de colectare a deșeurilor voluminoase va fi următorul:

Luni, 28 august – Sărata;

Marți, 29 august – Ghinda;

Miercuri, 30 august – Slătinița;

Joi, 31 august – Viișoara,

Vineri, 1 septembrie – Sigmir,

Sâmbătă, 2 septembrie – Unirea.

În NĂSĂUD și SÂNGEORZ-BĂI, deșeurile voluminoase se vor colecta gratuit în datele de 6 și 8 septembrie conform programului de mai jos:

6 septembrie – Năsăud, partea de sus a orașului;

8 septembrie – Năsăud, partea de jos a orașului;

8 septembrie – Sângeorz-Băi;

În BECLEAN, programul de colectare a deșeurilor voluminoase va fi cuprins între 4 – 8 septembrie, după cum urmează:

4 septembrie în Beclenuț și Coldău;

5 septembrie în Beclean, în perimetrul străzilor Horea – Cloșca – Lucian Blaga – Scurtă – 1 Mai

6 septembrie în Sat Figa + Cartier

7 septembrie în Beclean, în perimetrul străzilor Liviu Rebreanu – Morii – Aleea Gării – Șieului – Griviței – Piața Libertății – 1 Decembrie 1918 – Grigore Silași – Codrului – Dobrogeanu Gherea – Bobîlna – Bicaz – Crișana – Liliacului – I.P. Reteganu;

8 septembrie în Beclean, în perimetrul străzilor Parcului – Obor – George Coșbuc – Mihail Kogălniceanu – Gheorghe Doja – Ion Creangă;

8 septembrie în localitățile Rusu de Jos și Valea Viilor.

În ZONA RURALĂ, programul de colectare a deșeurilor voluminoase este cuprins în perioada 4 – 8 septembrie, după cum urmează:

4 septembrie în localitățile comunelor Bistrița Bârgăului, Șieu Măgheruș, Șintereag, Braniștea, Silivașu de Câmpie, Urmeniș, Milaș, Galații Bistriței, Rodna, Șanț, Romuli, Telciu;

5 septembrie în localitățile comunelor Tiha Bârgăului, Târlișua, Spermezeu, Șieuț, Monor, Mărișel, Poiana Ilvei, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Măgura Ilvei, Nimigea, Runcu Salvei;

6 septembrie în localitățile comunelor: Budacu de Jos, Prundu Bârgăului, Uriu, Ciceu Mihăiești, Căianu Mic, Miceștii de Câmpie, Lechința – zona sate, Matei, Șieu Odorhei, Leșu, Feldru, Coșbuc, Salva;

7 septembrie în localitățile comunelor: Josenii Bârgăului, Dumitrița, Negrilești, Ciceu Giurgești, Șieu, Teaca, Lechința, Ilva Mică, Maieru, Chiuza, Dumitra, Zagra;

8 septembrie în localitățile comunelor: Livezile, Cetate, Chiochiș, Nușeni, Budești, Sânmihaiu de Câmpie, Teaca – zona sate, Rebra, Rebrișoara, Parva;

Cetățenii sunt atenționați că în afara campaniilor gratuite organizate de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, aceste deșeuri voluminoase se ridică contra cost de operatorul de salubritate, la prețul de 168,2 lei / mc tva inclus, sau gratuit dacă le depuneți la cele 5 centre de colectare a deșeurilor voluminoase amenajate la nivelul județului Bistrița-Năsăud.

4 comentarii

  • La fel de bine ar fi și sănătos în același timp strânsă și clasa politică a noastră și așezată în coșul de gunoi al istoriei.
    34 de ani călare pe noi e obositor, decât să plângem noi mai bine să plângă ei…fiindcă până la urmă nu sunt altceva aceste elemente decât niște desculți urcați pe o bicicletă care are roțile sparte.
    Să vină odată 2024!!!

    9
    4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS