Actualitate Recomandări

Șapte nuci au dispărut într-un singur an cu acordul autorităților

Șapte nuci au fost tăiați anul acesta cu acordul Direcției pentru Agricultură Bistrița-Năsăud. Nucul este o specie de pom protejată de lege în momentul de faţă. Astfel, persoanele fizice sau juridice care au nuci pe proprietate şi vor să-i taie sunt obligate să ceară o autorizaţie, pentru obţinerea căreia trebuie îndeplinite anumite condiţii.

Cererea trebuie depusă cu cel puţin o lună înainte de tăierea efectivă, iar aprobarea solicitării se face de către specialiştii direcţiilor teritoriale pentru agricultură, în urma unei verificări prealabile. Aprobarea cererii de tăiere a nucilor se face în funcţie de trei criterii prevăzute de Legea pomiculturii, după cum urmează: pomii sunt îmbătrâniţi şi au ramuri uscate în proporţie de 60% din coroană; pomii sunt amplasaţi într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes naţional sau local; pomii sunt amplasaţi pe aliniamentele drumurilor naţionale şi se pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.

Indiferent de sistemul de cultură despre care este vorba (extensiv, intensiv, superintensiv sau pomi răzleţi), actul normativ stabileşte că tăierea nucilor în lipsa autorizaţiei poate fi sancţionată de autorităţi cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.

Reamintim că anul trecut a existat un adevărat scandal legat de tăierea unui nuc din Feldru, despre care am scris AICI. Despre povestea nucului din Feldru, Timp online a scris AICI. 

Anul acesta, au mai fost eliberate și 33 de autorizații de defrișare a livezilor existente pe 27,13 ha și 19 autorizații de plantare pentru 78,58 ha de livezi.

3 comentarii

  • CFR a taiat 34 de nuci langa calea ferata din loc Saratel si le-a abandonat timp de cateva luni langa acostament. Ma intreb au avut autorizatie????

  • Da Petrov si TIBOR sunt pe fir. Am vazut asta a doua zi . Am vorbit pesonal cu Primarul MITITEAN de la Sieu- Magherus. Au fost obligati print-o hotarare primita de la Minister si de la Regionala CFR , asa ziceau ei. Nu stiu daca au avut autorizatia de la APM si Directia de Agricultura. Oricum asta s-a intamplat in 2008 si puteau sa se sesizeze aceste institutii. Dar cum ele nu se deranjeaza puteti sa o faceti si voi nu tot Balan ca el nu este pe functie de control si platit pt asta. Asa ca fiti si voi civici.

  • Vă salut,sunt pomi tăiați pe lîngă calea ferată, abandonați de luni de zile,sunt persoane care ar avea nevoie de ele ,ar putea să facă curat pe lîngă calea ferată, dar le este frică de amenzi,cum se abține o autorizatie ,multumesc

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS