Actualitate

Sărbătoriţi liniştiţi! Jandarmii, pompierii, medicii şi veterinarii stau de veghe

În perioada sărbătorilor, la fel ca şi în alţi ani, jandarmii, pompierii, medicii şi veterinarii sunt la datorie. Şefii instituţiilor au anunţat, miercuri, într-o şedinţă a Colegiului prefectural, în ce fel vor acţiona pentru ca locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud să-şi petreacă sărbătorile în linişte şi siguranţă cu cei dragi.

Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, Florin Furnea, a anunţat ce vor face jandarmii în perioada sărbătorilor pentru păstrarea liniştii şi ordinii publice.

„Conform atribuţiilor noastre, vom asigura ordinea şi liniştea publică în spaţiul public la evenimentele cu un număr mai mare de persoane cum ar fi Comemorarea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, sărbătoarea Crăciunului, a Revelionului, de Bobotează şi de Sfântul Ion. De asemenea, vom patrula în zona montană, a pârtiilor de schi dacă vremea va fi prielnică pentru practicarea acestor sporturi, pe traseele montane prin cele două posturi montane de la Rodna şi Piatra Fântânele şi vom interveni pentru salvarea sau căutarea persoanelor aflate în dificultate dacă situaţia o va impune. Vom participa, de asemenea, la prevenirea tăierii şi comercializării pomilor de Crăciun şi vom participa la menţinerea ordinii publice în sistem integrat împreună cu Poliţia, prin patrulări mixte în mediul urban şi rural”, a spus Florin Furnea.

Şeful IJJ a mai adăugat că se va asigura în continuare paza şi protecţia la cele 16 obiective aflate în responsabilitatea instituţiei, respectiv asigurarea pazei şi protecţiei transporturilor de valori în beneficiul Trezoreriei precum şi a transportului de corespondenţă clasificată.

Colonelul Marcel Pop, adjunctul şefului ISU Bistriţa-Năsăud, a spus că pompierii participă în această perioadă la acţiuni pentru asigurarea măsurilor necesare în vederea desfăşurării normale a activităţilor economice, sociale, culturale şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Până acum s-au făcut informări preventive la centrele comerciale, restaurante, pensiuni, agro-pensiuni, cabane turistice şi vor urma şi controale pentru ca pompierii să se asigure că s-au luat toate măsurile pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.

Şefa Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Anca Andriţoiu, a spus că a solicitat medicilor de familie evaluarea persoanelor aflate în situaţii deosebite, bolnavi care necesită transport în vederea efectuării  dializei, gravide cu risc şi aflate în ultimul trimestru de sarcinăƒ, copii 0-1 an, precum şi cei cu afecţiuni care necesitムmonitorizare permanentă etc. şi îndrumarea lor din timp, dacă se impune, spre internare sau spre zone mai accesibile, mai aproape de unităţƒtile sanitare. De asemenea, ea a anunţat că pe site-ul DSP BN poate fi vizualizat şi programul de lucru al centrelor de permanenţă şi al farmaciilor din municipiul Bistriţa pentru întreagă luna decembrie, inclusiv sărbătorile de iarnă.

„Pentru perioadă sărbătorilor de iarnă, asistentă medicală va fi asigurată de către serviciile de urgenţă prespitaliceşti şi spitaliceşti. Serviciile prespitalicesti sunt asigurate de către Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi serviciul SMURD. Apelarea lor se face prin serviciul 112, solicitarea ajungând la Dispeceratul Integrat de Urgenţă. În oraşul Năsăud, şi în localităţile Teacă şi Josenii Bârgăului funcţionează Centre de permanenţă al medicilor de familie. Asistentă medicală spitalicească va fi asigurată de cele trei unităţi sanitare cu pături publice, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Spitalul Orăşenesc Beclean şi Spitalul Orăşenesc „Dr.George Trifon” Năsăud, unde, la fel că în fiecare an în această perioadă, populaţia se va putea adresă serviciilor de urgenţă din aceste unităţi care funcţionează 24 din 24 ore.  La Direcţia de Sănătate Publică există serviciu de permanenţă, care poate fi apelat pentru a anunţa situaţiile deosebite sau pentru informaţii: tel.0263232601 sau 0751159319”, a mai spus dr. Andriţoiu.

Dr. Romulus Biţa, adjunctul şefului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud a informat, la rândul lui, că se fac controale în unităţile alimentare şi în cele care prelucreaă carnea. El a anunţat şi că au fost diagnosticate un număr de 20 cazuri de trichineloză la porcine în urma testelor efectuate.

„În conformitate cu prevederile HG nr. 1214/2009, proprietarii ai caror porci au fost diagnosticati cu Trichinella Spiralis, vor fi despagubiti la valoarea pretului de piata a animalului”, a spus dr. Biţa.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS