Actualitate Recomandări

Şase directori de şcoli, premiaţi de ISJ. Camelia Tabără: Am remarcat reuşitele (FOTO)

Şase directori de şcoli din judeţ au fost premiaţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru performanţele lor din anul şcolar care stă să se încheie. „E o evaluare subiectivă, poate, dar ne aparţine. Am remarcat reuşitele pe care le-aţi avut pe o anumită componentă”, a spus inspectorul şcolar general Camelia Tabără, înainte să le înmâneze premiile şi diplomele celor şase.

În cursa pentru premii au intrat 22 de directori de şcoli, la fel de mulţi ca şi inspectorii de sector care au putut face o siungură nominalizare din aria lor de responsabilitate. Cum fiecare inspector are repartizate între 4 şi 6 şcoli, misiunea nu a fost deloc simplă, iar unii au încercat să facă două propuneri.

Directorul Şcolii Gimnaziale Lunca Ilvei, profesorul de fizică Ionel Balea, a fost premiat pentru „pentru punctaj maxim pentru management la inspecţia şcolară 2016-2017”.

„Dincolo de faptul că e un director foarte bun, cu multă experienţă şi multă greutate, eu îl apreciez în mod deosebit pentru că nu a coborât ştacheta, e un excelent profesor de fizică şi mi-a tihnit foarte tare ca, într-o şcoală de la capătul văii Ilvelor, să găsesc într-o şcoală plin de reviste Evrika, o revistă de fizică cu probleme complicate, rezolvate de copiii de la Lunca Ilvei, aşa că nu e de mirare că are absolvenţi de Sorbona”, a spus inspectorul şcolar general Camelia Tabără.

Al doilea director premiat a fost profesorul Ionel Ovidiu Boca de la Liceul din Căianu Mic pentru că la toate inspecţiile tematice a avut „temele făcute”. Premiul a fost ridicat de directorul adjunct.

Pentru „calm, rigoare şi consecvenţă în actul managerial” a fost premiat Adrian Bosancu de la Şcoala Gimnazială din Sîngeorz-Băi. „Eu personal vreau să-l felicit pe domnul director că a avut calm şi înţelepciune să-şi domolească primarul proaspăt ales că nu e cazul să demoleze gardul şcolii. O şcoală care are ieşire la şoseaua naţională în primul rând că nu e securizată”, a spus Camelia Tabără.

Directorul Şcolii Gimnaziale din Sînmihaiu de Câmpie, profesoara Anca Moldovan, pentru „tranziţia de la statul de consilier educativ la cel de director, pentru armonie şi continuitate pentru binele şcolii”.

„Când am făcut alegerea am ştiut ce înseamnă şcoala din Sînmihaiu de Câmpie, o şcoală mică, în zonă de câmpăie, care se angajează în multe proiecte educaţie impresionante. Am aflat că, deşi sunteţi profesoară de geografie, aţi avut o prestaţie excepţională la cercul profesorilor de franceză. Vă felicit pentru impresia foarte bună pe care aţi făcut-o”, a spus Camelia Tabără.

ISJ l-a mai premiat şi pe directorul Liceului Creştin Logos, Remus Oniga, pentru că a obţinut, într-un timp record acreditarea din partea Ministerului Educaţiei pentru şcoala privată pe care o conduce. „Liceul Creşţtin Logos s-a acredita în timpul minim cu putinţă, iar pentru asta îl felicităm pe domnul director Remus Oniga. Sunt reprezentanta CL Bistriţa în Consiliul de Administraţie al Liceului Logos şi pot aprecia munca pe care aţi depus-o ca să acreditaţi şcoala în cel mai mic timp cu putinţă. Felicitări!”, a spus Camelia Tabără.

Premiantă a fost şi Alina Puţura de la Colegiul Tehnic InfoEl Bistriţa pentru „pentru management motivaţional şi dezvoltarea culturii organizaţionale în şcoală”.  „Noi ştim că, al InfoEl, deviza muşchetarilor Toţi pentru unul şi unul pentru toţi e la ea acasă, dar în acest an, au aflat-o şi cei din ţară, participanţii la concursul de biologie care au fost impresionaţi de armonia şi tonul şcolii. Felicitări, doamna director!”, a spus Camelia Tabără.

Directorii au primit „premii simbolice” pe care să le poată etala pe birou.

6 comentarii

  • Încă o aflare în treabă tipic românească, cu iz evident de discriminare și de introducere de dihonie în fragila armonie interpersonală.
    Dar managementul motivațional, meandrele concretului si sinergia acestor fapte ne excedează.

  • Stimată doamnă Camelia Tabără,
    Ȋn ediţia din 31 mai 2017 a acestei publicaţii, a fost redactat un articol intitulat:
    <>.
    Eu sunt convins că tot ce s-a scris acolo, este perfect adevărat. Da, copiii fug de şcoală sau „urăsc din tot sufletul” şcoala deoarece sunt nevoiţi să muncească chiar câte 10 ore/zi. Ȋn plus, sunt obligaţi să-şi cumpere tot felul de SUPLIMENTE care costă mulţi bani.
    Exemplific doar câteva: Supliment de lecturi pe Sem. I ~ 120 pagini; Supliment de lecturi pe Sem. II alte ~150 pagini; Caiet de lecturi suplimentare pe Sem.I – peste 100 pagini; Caiet de lecturi suplimentare pe Sem. II – peste 100 pagini; Fişe A-4 de lecturi pentru opere lirice (10-15 analize); Fişe A-4 de lecturi pentru opere epice (alte 10-15 analize); etc.
    Toate scrise numai de anumiţi autori şi apărute numai la anumite edituri.
    Pentru fiecare carte părinţii au plătit sume de aproximativ 15 – 25 lei.
    Numai că nu toţi au primit DOCUMENTE FISCALE :
    (Factură fiscală, Chitanţă fiscală sau Bon fiscal).
    Poate îi întrebaţi dumneavoastră pe domnii profesori care au distribuit asemenea cărţi din ce cauză nu au emis tuturor elevilor şi documentele fiscale prevăzute de lege. Sau de ce nu au îndrumat copiii să vină la Librării, de unde ar fi primit respectivele materiale didactice, însoţite de toate documentele fiscale prevăzute de lege.
    Este şi aceasta o problemă majoră (Comerţul cu cărţi în incinta unei şcoli), pe care dumneavoastră, stimată domnă Camelia Tabără, sunteţi cea mai autorizată să o rezolvaţi şi să ne comunicaţi rezultatele (sancţiunile) printr-un interviu tot în această publicaţie: TimpOline.ro.

  • Titlul articolului este următorul:
    Numărul elevilor, în continuă scădere. Explicațiile Cameliei Tabără. ”Avem o problemă majoră!”
    31 mai 2017 de Eugen Gheorghe 6 comentarii
    Nu înţeleg de ce nu a fost preluat !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Bla Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS