Actualitate Recomandări

Şase salariaţi ai Primăriei Bistriţa verifică dacă este curat oraşul. Cine îi acuză că nu ies din birouri

Mai mulţi consilieri locali s-au declarat nemulţumiţi de felul în care firma de salubrizare Supercom Bucureşti face curăţenie în oraş. Aleşii au ridicat această problemă în contextul în care Primăria Bistriţa a propus suplimentarea suprafeţelor pe care Supercom face curăţenie cu nouă străzi, recent recepţionate, şi au dat exemple de „AŞA NU!”.

Sorin Hangan (PNL): „Sunt dezamăgit de felul în care Supercom face curăţenie în oraş. După toate criticile pe care le-am adus pe vremuri firmei Urbana, am ajuns să regret. Plătim mult mai mulţi bani şi calitatea lasă de dorit. Eu vreau să ştiu dacă cineva se ocupă serios de verificarea calităţii acestor servicii. Vă spun drept că mă mai uit cum se mătură, cum se adună chiştoacele de pe jos – că nu suntem noi educaţi este o altă discuţie – şi vă spun că măturatul stradal, manual, e bătaie de joc, cu maşina şi mai tare”.

Administratorul public George Avram: ” Sunt şase angajaţi ai Serviciului de salubritate de la Direcţia de Servicii Publice care doar cu asta se ocupă, care verifică, care are fiecare zona lui din acest oraş în care verifică starea de salubritate a oraşului. Plăţile nu se fac decât în urma procesului verbal şi a situaţiei de lucrări, procesul verbal se efectuează zilnic, cu confirmările şi reconfirmările aferente. Acolo unde strada nu este salubrizată, inspectorul de specialitate din zona respectivă consemnează acea stradă cu suprafaţă care, la finalul lunii, nu va face parte din situaţia de lucrări a lucrărilor efectuate, deci se scade, nu se plăteşte acea suprafaţă. Aşa procedează toţi cei şase verificatori care sunt în teren şi care verifică starea de curăţenie a oraşului. Eu zic că lucrurile se întâmplă bine spre foarte bine în sensul în care au şi utilaje, au şi scule, au cu ce face, nu mai avem praf pe străzi”.

Filip Moisil (PNL): „Şi în cazul Supercom, minunea a ţinut trei zile. Ori cei şase inspectori nu şi-au făcut deloc treaba şi au confirmat suprafeţele doar din birou fără să meargă în teren, ori Supercom s-a lăsat pe tânjală şi a angajat aceiaşi oameni cu care lucra şi Urbana. Dacă mergi în Subcetate – cred că domnul administraor public locuieşte acolo – veţi vedea în toată perioada de vară foarte multă mizerie. Drumul Tărpiului nu ştiu dacă a fost vreodată măturat. Erau vreo două-trei utilaje care mai mult împrăştiau praful. (…) Poate nu e vina lor dacă cineva nu îi verifică. Dacă nu te verifică nimeni, îţi faci de cap. Serviciile plătite trebuie să fie reale, efectuate”.

Ioan Peteleu (PNL): „Vizavi de curăţenie cred că problemele sunt majore. Circul şi pe jos, iar pe strada Libertăţii trotuarul e măturat, dar toată mizeria e aruncată pe spaţiile verzi. Prin iarbă sunt numai mizerii: mucuri de ţigări, plastic, etc. Cred că ar trebui ca acei inspectori să meargă în zonele de care răspund şi să verifice la sânge pentru că plătim bani din bugetul municipiului Bistriţa”.

Viceprimarul Cristian Niculae: „Eu nu cred că cineva mătură de pe trotuar pe spaţiile verzi. Mergem să verificăm, dar vă spun că nu cred aşa ceva. O să verific chiar mâine”.

Ioan Peteleu (PNL): „Nu mă interesează ce credeţi dumneavoastră despre ce spun eu. Eu vă relatez nişte aspecte pe care le-am constatat chiar eu. Dumneavoastră eventual mergeţi şi verificaţi, dar acum nu mai puteţi pentru că este zăpadă. Nu îmi mai daţi replici de genul acesta. Chiar nu mă interesează ce credeţi. Veniţi cu explicaţii fără nicio susţinere argumentată”.

Constantin Rus (PSD): „Vreau să întăresc ce a spus colegul Peteleu. Cred că aici, în Consiliu, este bine să venim cu informaţii de pe teren pentru că exigenţă mai mare faţă de operatorul de curăţenie trebuie să existe în fiecare zi. Sunt multe situaţii. Am avut şi eu o grămadă de discuţii cu o parte dintre cei care transportă gunoiul în anumite zone în care el e depozitat. Cred că este bine să avem exigenţă maximă. Am rugămintea, domnule viceprimar, faţă de dumnealor să existe exigenţă maximă. Este vorba de confortul oamenilor. E primul lucru pe care ţi-l spune orice om care iese din casă sau intră din drum în casă, indiferent în ce parte a oraşului”.

Cristian Niculae (PSD): „Eu sunt pentru exigenţă maximă. Am spus doar că nu cred că cineva mătură gunoiul de pe trotuar pe spaţiile verzi. O să verificăm acest lucru”.

Contractul de concesiune a serviciilor de salubritate din oraş semnat cu firma Supercom în anul 2016 are o valabilitate de opt ani.

Fotografii de arhivă din acest an

11 comentarii

  • Ma Niculae, dar ca atunci cand se matura manual, se matura 20 cm si 20 cm pauza, asta crezi?
    Dar ca „maturatul” cu masina nu face decat sa ridice pina la cer praful, si ca creaza mai multa mizerie si disconfort, crezi?
    Cand se matura trotuarul de la gard (peretele casei) inspre spatiul verde, unde ajunge mizeria? Nu pe spatiul verde? Sau ai impresia ca operatorul matura in lungul trotuarului?

    Niculae, tu nu cunosti realitate, tu habar nu ai de ce se intampla in oras!

    • în pozele în care apare e maturat impecabil.
      si de regula e si asfalt proaspat turnat, nu exista posibilitatea sa fie mizerie, tocmai a fost astupata. 🙂
      PS: de remarcat atitudinea de încrezut a vicelui, asta înca nu s-a cocotat nicaieri – ca NU L-A ALES NIMENI si deja îsi da aere.
      putina grija nu i-ar strica, sa nu cumva sa-l ia vântul.

  • La capitolul curatenie Bistrita e cel mai slab pozitionat municipiu din Ardeal . In zonele cu pubele si containere e dezastru , acolo mizeria devine piesa de muzeu . Se golesc containerele in masini dar nu se curata niciodata locul respectiv , cade mizeria si pe jos in urma golirii containerului si acolo ramane mult si bine . Pe langa facturile astronomice platite la Supercom , primaria mai plateste cu salarii mari si 6 trantori care mimeaza ca lucreaza . Multi figuranti sunt in primaria asta care ar trebui demisi in 2 timpi si 3 miscari . Prima data trebuie facuta curatenia in primarie , daca vrem sa avem un oras curat .

  • Niculae: „eu nu cred ca cineva matura gunoiul de pe trotuar pe spatiile verzi.O sa verificam.”
    Da bine ba, da pina acuma ce ai facut? Ce ai facut in ultimii 2 ani? Tu in ce oras traiesti?
    Nu te-a interesat niciodata cum se matura? Nu ai vazut niciodata cum se matura?
    Tu unde traiesti? In birou? In bar?

  • Am atras atentia domnului vice Cristian Niculae ca in tot orasul pe pietonal, pasaje, Titulescu si absolut pe toate stradutele intre blocuri se gasesc abandonati ; bolovani, borduri, bca-uri, dale, betoane etc . Cine se ocupa cu astea. Noroc ca nu sunt galerii de fotbal si ultrasi in Bistrita ca ar avea de unde sa se aprovizioneze. Totusi dupa cum merg vremurile ar trebui sa dea de gandit administratiei. Si in definitiv nu este fain tovarasi sa tineti asa orasul. La voi in ocol tot asa sunt imrastiate lucrurile ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS